Mita in afaceri - un rau necesar?

Mita in afaceri - un rau necesar? afacerimita

Ca in majoritatea activitatilor umane, in afaceri de multe ori este nevoie de oarecare "lubrifiere" sociala si umana pentru ca mecanismul sa functioneze lin.

"Omul trebuie sa-si intretina mereu prieteniile" se spune. Dar ce se intampla atunci cand aceasta afirmatie presupune mai mult decat un simplu cadou sau favor, expresie a respectului si prieteniei, si se transforma intr-o conditie sine qua non pentru ca un intreprinzator sa poata desfasura o afacere?

Ce este mita? Mita in afaceri poate fi definita ca un stimulent menit sa influenteze un oficial sa actioneze necorespunzator in exercitiul obligatiilor sale.

Iata cateva exemple: oferirea unui contract inechitabil, atenuarea conditiilor de acordare a licentelor sau a celor de aplicare a impozitelor, sau acordarea unui tratament preferential in schimbul unei atentii.

Totusi, aici s-ar putea replica imediat ca exista multe cazuri de asa-zisa mita in care intentia nu este de a influenta functionarii oficiali ca sa se comporte necorespunzator sau sa faca ce nu se cuvine.

Dimpotriva, de multe ori mita are rolul de a-i determina sa faca ceea ce ar trebui sa faca in mod normal. Adica sa elibereze la timp documente corecte, sa ofere servicii normale sau in general sa-si indeplineasca sarcinile obisnuite de serviciu.

Aceste plati sunt numite “stimulente”, “comisioane” sau “atentii”, pentru ca in unele societati acesta este scopul lor - sa unga masinaria afacerii si sa-i mentina rotitele in functiune.

Exemple din strainatate

In S.U.A., scandalurile de coruptie Lockheed au contribuit la ridicarea nivelului eticii afacerilor moderne din aceasta tara. De asemenea, au dus la aparitia Legii Practicilor Corupte din Strainatate (1977), care a facut ca mituirea functionarilor oficiali importanti de peste hotare de catre cetateni americani sa fie considerata fapta penala.

In anii '70, Marea Britanie a avut si ea afacerea Poulson, care a afectat administratia locala si chiar guvernul. Reteaua de coruptie care a iesit atunci la iveala a determinat formarea unei comisii regale si a dus la impunerea obligativitatii ca membrii parlamentului sa-si declare interesele de afaceri.

Italia, Spania, Franta, Irlanda, Germania, Japonia, Rusia, Belgia - lista scandalurilor de coruptie pare aproape interminabila si provoaca ingrijorari majore despre raspandirea acestei practici.

In aceste imprejurari, o atitudine etica fata de mita, fie din partea companiei, fie a membrilor ei, atitudine bazata pe integritate morala, pare aproape o cauza pierduta. Si asta deoarece se exploateaza mult ideea pragmatica cum ca pentru succesul unei afaceri mita este inevitabila: toata lumea isi rezolva problemele prin mita, ea face parte din cultura locala.

Dar faptul ca intr-un domeniu (sau regiune, sau industrie) mita a devenit o practica uzuala nu o justifica din punct de vedere etic. Cu atat mai mult daca guvernul se opune si incearca sa o combata. Nici macar consimtamantul tacit oficial sau intelegerea secreta asupra unei practici nu este neaparat o justificare etica pentru aplicarea ei.

Unele companii refuza pur si simplu sa plateasca mita. Este un privilegiu la indemana companiilor mari, puternice, care pot alege ce piete sa pastreze si la care sa renunte si care sunt suficient de influente pe plan local ca sa nu fie nevoite sa plateasca un tratament preferential. (Ar fi totusi util sa se recunoasca ca intre declaratiile rasunatoare la nivel inalt si practicile care au loc in realitate la nivelurile inferioare exista o diferenta.)

Oricum, problema capata un caracter etic mai pronuntat la companiile mici sau mai putin puternice si in special in cazul firmelor locale, cu optiuni strict limitate.

Jack Mahoney

(*)Jack Mahoney este profesor la London Business School, unde preda etica in afaceri si responsabilitatea sociala.