Cele 580.000 de hectare de vegetatie salbatica gazduiesc peste 4.000 de specii de animale, dintre care multe sunt pe cale de disparitie.
Acum ca am convenit ca Delta este o destinatie care chiar merita vizitata, hai sa vorbim si despre principalele activitati la care poti lua parte pe parcursul sederii tale aici:
Chiar daca nu stii prea multe lucruri despre pescuit, Delta Dunarii este locul perfect in care sa inveti. In Delta, pescuitul este una dintre activitatile principale ale locuitorilor, care il practica in scop comercial. Daca vrei sa pescuiesti in Delta, afla ca ai peste 133 de specii din care poti alege.
Pentru un pescar incepator, cel mai potrivit loc de pescuit este lacul Fortuna sau in zona Mila 23, unde poti pescui crap. Avantajul la aceste zone este ca poti pescui si din barca, si de pe mal, daca ai la dispozitie undite potrivite pentru specia de peste pe care vrei sa o prinzi, in cazul acesta fiind vorba de lansete crap. Cu acestea, sansele vor fi mult mai mici ca pestele sa-ti scape dupa ce a muscat momeala.
Dupa o dimineata plina, in care ai prins cativa pesti cu care sa te lauzi prietenilor, este timpul sa descoperi adevaratele frumuseti ale acestui loc. Delta Dunarii este plina de surprize care abia asteapta sa fie explorate, iar excursia ta va fi una memorabila. Pentru a admira toate frumusetile care te inconjoara si pentru a percepe cu adevarat peisajul mirific in fata caruia te afli, iti recomandam o plimbare cu barca.
Fie ca alegi o barca cu vasle sau cu motor, sentimentul trait va fi acelasi. Pentru o experienta cat mai autentica, ar trebui sa faci o excursie in inima Deltei, in orice zona cuprinsa intre canalele Sulina si Sfantu Gheorghe. Aici vei putea vedea speciile protejate de pasari si de pesti in adevarata lor splendoare si vei avea sansa de a admira vegetatia care a acaparat intreaga asezare.
Delta este cunoscuta si pentru specialitatile sale culinare bazate, desigur, pe mancarurile cu peste. Cu retete transmise prin viu grai din generatie in generatie, Delta Dunarii este un adevarat reper al bucatariei bazate pe peste.
De aceea, nu poti ajunge in Delta fara sa pasesti intr-o cherhana si sa incerci cateva dintre feluritele mancaruri in care pestele este personajul principal. Astfel, vei avea de ales intre clasicul bors de peste, plachie de peste, scrumbie marinata, stiuca umpluta, storceag de somn, salata de icre de crap sau o ciorba de perisoare de peste. Felul in care sunt gatite te va surprinde.
Padurea Letea este o rezervatie naturala unica in lume, care impresioneaza prin stejarii seculari si prin speciile unice de pasari si cai salbatici. Partea cea mai frumoasa a Padurii Letea este ca reprezinta o padure atipica, in care diferite specii de copaci s-au aclimatizat fiecare dupa cum a putut si dupa cum s-a retras marea.
Pentru o experienta unica, iti recomandam sa pornesti prin Padurea Letea cu o caruta trasa de cai, pentru a putea auzi trilurile pasarilor si pentru a te lasa cuprins de tihna ce inconjoara acele locuri. Cea mai indicata perioada de vizita a Padurii Letea este primavara, cand natura revine la viata, caii pasc in voie, iar tantarii inca nu si-au facut aparitia.
Delta Dunarii nu se compara cu nicio alta destinatie turistica, iar o vacanta in aceste locuri te va convinge ca tara noastra are norocul sa gazduiasca unul dintre cele mai frumoase tinuturi din lume. Viziteaza Delta si fii partas la o adevarata minune a naturii!
Sursa Foto: Shutterstock
Ultimele NOUTATI
Secretul din spatele podelelor care rezista 25 de ani fara sa se deterioreze
Publicitatea din Romania, aproape de 850 milioane euro in 2025. Digitalul castiga teren
Magazinul Unirea: de la vitrina luxului comunist la mallul-fantoma din inima Bucurestiului
Sondaj: Aproape jumatate dintre romani reclama inrautatirea situatiei financiare personale, iar trei sferturi se plang de situatia economica a tarii
Studiu: Calitatea alimentelor, nu doar tipul dietei, scade riscul de boli cardiace. De ce dietele low-fat si low-carb nu sunt suficiente
Partenerii nostri
Elemente noi care se introduc OBLIGATORIU in REGES ONLINE. Atentie la prevederile legale!
Instruirea SSM la continuarea activitatii dupa pensionare - reglementari cheie
Amortizare apartament fara justificare economica: Ce a decis ANAF intr-un caz concret
Masuri fiscale aplicabile din 1 august 2025 si 1 ianuarie 2026: Ce pregateste Guvernul Bolojan
Evaziunea fiscala - o amenintare la securitatea nationala: ce este si cum se sanctioneaza
Tichete de 50 lei pe luna pentru facturile la curent: cine beneficiaza si cum te inscrii
Te-ar putea interesa si
Magazinul Unirea: de la vitrina luxului comunist la mallul-fantoma din inima Bucurestiului
Sondaj: Aproape jumatate dintre romani reclama inrautatirea situatiei financiare personale, iar trei sferturi se plang de situatia economica a tarii