Leul romanesc apare pe firmament in secolul XVII. In Principatele Dunarene se foloseau, ca moneda, talerii olandezi - “lowenthaler”. Greu de pronuntat “lowenthaler” oamenii au inceput sa se refere la un misterios “leu”. De ce ? Talerii aveau desenati pe ei un leu rampant. Talerul-leu a fost folosit in Tarile Romane pana in a doua jumatate a secolului XVIII. Chiar dupa ce talerul a fost retras, lumea se raporta la el, sub denumirea de “leu”. Toate preturile se evaluau, in realitate, dupa leu.

Fratii nostri bulgari, utilizatori si ei de taleri, s-au referit , din comoditate, tot la ”leu”. “Leva” se traduce “leu” in limba romana.

Verii nostri americani, in majoritate emigranti din Europa, au tradus particula “thaler” din “lowenthaler” in “daler”. Asa s-a ajuns la “dolar”.

In haosul legislativ al Tarilor Romane, isi avea locul si lipsa unei legi monetare. Iata de ce au circulat, multa vreme, cateva zeci de tipuri de valuta straina. Abia prin Regulamentele Organice din 1831 si 1832 s-a restrans numarul de valute.

Dintre valutele ramase, doua au fost preluate in limbajul cotidian:

- “sfantul” : expresia “nu am nici un sfant” provine din utilizarea valutei austriece “zwanzinger”

- “paraua” : expresia “nu face doua parale”, provine din utizarea valutei “paraua otomana”. Moneda avea o valoare redusa, fiind construita dintr-un material prost, care se tocea.

Leul devine oficial moneda romanilor pe 16 septembrie 1835. Domnul Tarii Romanesti, Alexandru Ghica, declara leul ca moneda a tarii: 1 leu era echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impozitele, toate se calculau in lei, dar erau platite in moneda straina.

Domnul Mihail Sturdza al Moldovei, ar fi dorit si el sa adopte leul, in 1835. Imperiul Otoman s-a opus: ar fi fost un semn de independenta al unui stat vasal.

Dupa Unirea Principatelor, Cuza a tatonat ideea unei monede nationale, care sa se numeasca “roman” sau “romanat” (sugestia lui Ion Heliade Radulescu, care voia sa adopte moda bizantina)) .Poarta s-a opus din nou.

Alexandru Ioan Cuza a facut tatonari de genul “uite banul, nu e banul”.

In 1859 a fabricat moneda “romanul”: cantarea 5 grame de argint. A ramas o mostra.

In 1860 a batut o moneda de bronz , echivalentul a 5 parale : nu a circulat.

In 1864 a batut monezi de “5 sutimi”, cu efigia domnului si inscriptia “Alecsandru Ioan I”. Nu au circulat.

Pe 22 aprilie 1867 este stabilita moneda nationala: “leul”. Era echivalentul unui franc francez. Monedele de 5, 10 si 20 de lei erau din aur. Cele de 1 si 2 lei erau din argint. Pana la infiintarea Monetariei Statului (1870), monedele au fost batute la Birmingham.

Ministrul de finante al epocii, Ion C. Bratianu a incercat, fara succes, sa convinga Poarta sa admita punerea efigiei domnitorului Carol I pe monezile de aur si de argint. Cu toata opozitia Portii, ele s-au batut cu efigie si au inceput sa circule in 1867. Au fost batute 200 de monezi. Cateva s-au zidit in Castelul Peles, altele au fost facute cadou diplomatilor si parlamentarilor. Sub presiunea Portii si a Austro- Ungariei, monezile au fost retrase in 1870.

In 1872 s-au batut monede de 50 de bani, 1 leu si 2 lei. Poarta nu s-a mai opus si leul romanesc a iesit in arena, dupa aventurile sus-amintite.

Sa cinstim, deci, leul romanesc !

Informatii culese din articolul “Leul implineste 182 de ani. De unde vine denumirea de “leu”, www.identitatea.ro, 24.01.2018.