Spre Est, catre sfarsitul lumii (VI). Sfistofca, ultimele fotografii ale satului care se retrage in pamantul din care s-a nascut

Spre Est, catre sfarsitul lumii (VI). Sfistofca, ultimele fotografii ale satului care se retrage in pamantul din care s-a nascut Odinioara, intre Sulina si Sfistofca a fost sapat un canal, pe care circulau salupe rapide. Dupa 1989, acest tip de transport a fost considerat nerentabil si a fost abandonat. Abandonat a fost si canalul, care, in timp, s-a colmatat. Acum, intre Sfistofca si Sulina circula doar un microbuz: pleaca dimineata, la prima ora, din sat si se intoarce, seara, de la Sulina. Cei 16 rusi lipoveni care au mai ramas la Sfistofca trebuie sa se multumeasca si cu atat.
Am trecut Dunarea, de pe malul drept pe malul stang cu o barca. Traversarea costa doar 1 leu de persoana, iar barca asta face toata ziua: duce, de-a curmezisul Dunarii, cat e ziua de lunga, oameni de la un mal la altul.

Pe malul stang m-a asteptat pictorul Octav Postolache, cel despre care v-am spus ca s-a stabilit la Sfistofca, venind de la Sighetu Marmatiei. Si-a cumparat cu vreo 20 de ani in urma o casa in sat unde traieste si picteaza. Mai exact: traieste ca sa picteze.

Octav m-a asteptat pe malul stang cu masina (!) si am pornit spre Sfistofca, pe un fel de drum care este mai degraba un soi de poteca ceva mai larga acoperita cu pietris sau direct pe dunele blande de nisip.

Cand am ajuns, mi-a parut ca nu am ajuns, de fapt, nicaieri. Sau ca am ajuns prea tarziu, dupa ce totul, acolo, se terminase.  

Doar biserica din Sfistofca arata ca "scoasa din cutie" - este ingrijita de Comunitatea rusilor lipoveni din Romania. Nu doar de rusii lipoveni din Sfistofca, ci de toti lipovenii din tara. Se vede treaba ca acestia nu au uitat ca s-au refugiat, cu secole in urma, pe actualul teritoriu al Romaniei in urma prigoanei religioase la care erau supusi in Rusia tarista. Si, chiar daca Sfistofca va deveni, intr-o zi, doar o amintire, biserica lipovenilor va ramane acolo sa spuna povestea staroverilor - pastratorii vechii credinte.



Oricum, biserica din Sfistofca arata mult mai ingrijit decat batrana catedrala ortodoxa din Sulina, a carei piatra de temelie a fost pusa de Regele Carol I, dupa ce Tarile Romane au iesit victorioase din Razboiul de Independenta. In 2007 au inceput lucrarile de consolidare si de restaurare a catedralei, drept pentru care lacasul a fost inconjurat, de la temelie la turle, cu trainice schele de lemn. Au trecut vreo 10 ani si schelele au putrezit, devenind ele insele un pericol. Drept pentru care au fost demontate fara ca lucrarile de consolidare si restaurare sa fi inceput macar.

Pana acum cativa ani, la biserica din Sfistofca slujea un preot, mi-a spus Zenovia Sipatkin (presedinta Comunitatii rusilor lipoveni din localitate). Preotul a plecat si a ramas diaconul, care a tinut o vreme randuielile de cuviinta, dar a plecat si acesta acum cateva luni.
La Sfistofca a functionat si o scoala mare - acum este pustie. A fost si o moara - nu mai este. A fost magazin - o amintire. Era si o carciuma - a murit si aceasta. Dar ce mai este, astazi, la Sfistofca? 16 suflete si in rest nimic.



Iti trebuie foarte multa imaginatie ca, plimbandu-te pe ulitele foarte largi ale satului, prin nisip, sa poti vedea, cu ochii mintii, imagini ca aceasta: "Nunta la Sfistofca dura trei zile. Incepea dupa cununia religioasa, cand mirii erau condusi de preot impreuna cu alaiul de la biserica pana acasa la mire unde se lua masa impreuna cu preotul si cantaretii bisericii. Pe drumul de la biserica la casa mirele ducea icoana cu Maica Domnului.

Dupa masa incepea nunta - muzca incepea sa cante, toba sa bata si dupa cateva ore de dans in strada se intra in casa unde incepea nunta propriu-zisa. La miez de noapte se faceau daruri apoi mirii erau condusi la culcare, dupa care nuntasii continuau peterecerea pana dimineata, fiecare cat rezista. A doua zi, lumea se aduna si era reluata petrecerea, care tinea din nou pana dimineata urmatoare.

Un moment frumos al petrecerii de nunta era «perezva»: nuntasii, in a doua zi de petrecere, se adunau la casa mirelui. La un moment dat, se aranjau in strada, pe doua randuri, luandu-se de brate, cu femeile in fata si barbatii in spate.

Alaiul astfel alcatuit pornea foarte incet de-a lungul strazii, cantand.

In timpul defilarii, in intampinarea alaiului ieseau rudele mirilor cu mese cu vin si cozonac si ii ospatau pe nuntasi. In acest timp garmosca (un fel de acordeon, cu butoane in loc de clape, n.a.) mentinea atmosfera, cantand cantece specifice evenimentului. Unii mancau, altii beau vin, altii dansau…

Pe drum erau intampinati si de familii care urmau sa faca nunta in duminicile urmatoare, invitandu-i pe cei prezenti si la nunta lor. Dupa cateva opriri de acest gen, nuntasii ajungeau la casa miresei, unde cantau si dansau.

Petrecerea continua si a treia zi. Trebuia sa ai o conditie fizica foarte buna ca sa poti rezista la o astfel de petercere."



Cand a fost ultima nunta la Sfistofca? Zenovia Sipatkin nu-si aduce prea bine aminte, poate putin inainte, poate putin dupa 1989. Dar ultimul copil cand s-a nascut in sat? O astfel de intrebare a capatat drept raspuns o fluturare de mana. Cine mai stie?

Casele, la Sfistofca, au fost construite din chirpici - lemnul, caramida si piatra erau prea scumpe si ar fi trebuit aduse de la mare distanta - iar acoperisul era din stuf.

Acum, majoritatea caselor sunt pustii si, in absenta stapanilor, se naruie, incetul cu incetul. In urma lor nu va ramane nimic. Absolut nimic. Fiindca ele, casele, se vor retrage, in tacere, in pamantul din care, odata, au fost ridicate. Si, peste casele ajunse biete movilite de glod, va bate vantul, niveland locul si risipind in cele patru zari povestile, nadejdile, visele si sperantele de odinioara ale rusilor lipoveni, staroverii din Sfistofca.

Documentarea acestui reportaj a beneficiat de contributia urmatorilor: prof. Valentin Lavric (Liceul teoretic "Jean Bart" din Sulina), Zenovia Sipatkin (presedinta Comunitatii rusilor lipoveni din Sfistofca), Octav Postolache (pictor, Sfistofca), Liviu Simionescu (fotograf, Sulina), Iacob Halchin (nascut la Sfistofca, autorul volumului "Aproape totul despre Sfistofca", editura Pim, Iasi, 2019).

Fotografiile de actualitate apartin autorului

Va urma