Tehnologia incredibila din spatele unui produs pe care il folosesc practic toti barbatii din lume
De cate ori se barbiereste un barbat intr-o luna? In medie de 3,2 ori. Cifra pare foarte mica, dar sa nu uitam ca sunt zone pe glob unde barba e aproape obligatorie (face parte din cultura locala), ori e la moda – cum se intampla inclusiv la noi, in randul generatiei Millennials. Dar chiar si asa, vorbim aici despre o industrie colosala. Producatorii de aparate de ras obtin anual venituri de cca 10,2 miliarde de dolari, insa – trebuie spus – cu pretul unui imens efort de cercetare, pentru imbuntatirea continua a tehnologiei inglobate de produsele lor.
Sa luam cazul unui brand de care a auzit toate lumea: Gillette. Cum se naste un aparat de ras al acestei companii? Ce secrete ascunde Gillette Technology Center (GTI), celebrul laborator de cercetare din apropiere de Londra?
In primul rand, foarte sugestiv e faptul ca la conceperea produselor Gillette lucreaza nu mai putin de 800 de specialisti. Iar daca mai adaugam si o descriere sumara a procedurilor si tehnologiilor pe care le folosesc acesti specialisti, obtinem o imagine destul de clara a efortului impresionant pe care il presupune la ora actuala realizarea unui aparat de barbierit.
Concret, ce se intampla la GTI? Care sunt etapele nasterii unui produs Gillette?
• Totul incepe intr-o incapere confortabila amenajata la Gillette Technology Center, unde in fiecare dimineata 80 de barbati se barbieresc. Nu sunt angajati ai companiei, ci oameni obisnuiti care testeaza diferite modele de aparate, in timp ce sunt filmati cu camere video ascunse in spatele oglinzilor. Aceste filmari constituie practic punctul de pornire al proiectarii unui nou model, oferind informatii utile, cum ar fi faptul ca un barbierit dureaza in medie 5 minute sau ca este executat din cca 200 de miscari;
• Pentru culegerea unor informatii mai complexe, subiectilor li se monteaza pe brat si pe fata tot felul de senzori care permit analiza miscarilor specifice pe care le executa sau obtinerea unor date imposibil de obtinut prin alte mijloace (de exemplu date despre presiunea cu care subiectul isi apasa aparatul pe obraz);
• Uneori se foloseste si tehnologia “high speed filming”, adica filmarea cu camere video minuscule amplasate la nivelul pielii, capabile sa inregistreze 500.000 de cadre pe secunda si care surprind in amanunt modul in care un fir de barba este taiat de cele 5 lame ale aparatului;
• Pe baza datelor obtinute in etapele de mai sus se trece apoi la proiectarea efectiva a aparatului de ras si a lamelor, cu ajutorul unui software performant care analizeaza virtual fiecare parametru si ofera solutia constructiva optima pentru fiecare componenta. Ceea ce rezulta este o schita complexa, pe baza careia se realizeaza prototipul noului model;
• Realizarea efectiva a prototipului cade in sarcina uneia dintre cele mai performante imprimante 3D din lume, care “imprima” un aparat de ras cu detalii incredibil de precise si cu performante tehnice similare viitoarelor aparate de serie. Lamele sunt produse separat, intr-un atelier de mecanica, dupa care intervin operatiuni de verificare si testare care implica atat utilizarea unor tehnologii de ultima ora (tomografii cu raze X, microscopie electronica etc.), cat si... un barbierit propriu-zis.
Tot acest circuit este cel standard si este parcurs in mod obligatoriu de orice prototip care, in cele din urma, ajunge sa fie realizat in productie de serie.
Sa mai spunem insa ca informatiile prezentate mai sus sunt doar varful aisbergului, deoarece cercetarea realizata la Gillette Technology Center este in realitate mult mai avansata (si deci secreta) si atinge unele tehnologii prea costisitoare pentru a deveni accesibile, deocamdata, publicului larg.
Sursa foto: www.pexels.com