Un produs lansat in urma cu peste 200 de ani se vinde foarte bine si astazi

Un produs lansat in urma cu peste 200 de ani se vinde foarte bine si astazi jocul de puzzleistoria jocului de puzzlemarea criza din 1929puzzle

In timpul crahului din 1929, cand somajul era la ordinea zilei si veniturile marii majoritati a populatiei scazusera dramatic, pe piata americana existau niste produse care, in ciuda crizei, se vindeau in draci. E vorba de jocurile de puzzle. Explicatia? Aceste jocuri devenisera peste noapte principalul mijloc de divertisment, datorita pretului lor foarte scazut. Oamenii nu mai aveau bani de restaurante si cluburi de noapte si cautau o distractie ieftina care sa le ocupe timpul (pe care-l aveau din belsug). Iar puzzle-ul constituia solutia – putin costisitoare, amuzanta si cu un rol extraordinar in reducerea stresului. Sa vedem in continuare un scurt istoric al jocului de puzzle.
Primul puzzle a aparut in jurul anului 1760, cand John Spilsbury, un gravor londonez, cauta o modalitate prin care sa le usureze copiilor invatarea geografiei. Ideea lui a fost sa lipeasca o harta a Europei pe o bucata de placaj si sa o decupeze apoi cu ajutorul unui ferastrau fin, urmarind granitele fiecarui stat. Formarea continentului european din statele (piesele) componente devenea astfel o ocupatie foarte interesanta, pe care copiii o practicau din placere, fara sa realizeze ca astfel capata cunostinte solide despre continentul lor. Era exact ceea ce urmareau parintii: sa-si vada odraslele stand linistite cateva ore... invatand.

Primul puzzle a avut asadar un rol educational si acest rol s-a pastrat pana prin anul 1820. In acel an puzzle-urile au migrat spre zona divertismentului, oferind publicului (format in principal tot din copii) imagini cu animale sau scene din povesti. Tehnologia de realizare era cam aceeasi cu cea imaginata de Spilsbury: imaginea era lipita sau pictata pe o bucata de placaj, iar pe fata opusa se trasa cu un creion conturul viitoarelor piese ale puzzle-ului (aceste marcaje se observa si acum pe spatele pieselor manufacturate in acea perioada). Decuparea se facea cu un ferastrau cu panza ingusta – "jigsaw", in engleza – si aceasta operatie, nu foarte complicata, presupunea totusi un oarecare antrenament.

Lucrurile au devenit mai simple odata cu introducerea puzzle-urilor pe suport de carton, in  anul 1880, si s-au simplificat chiar si mai mult la inceputul secolului XX, cand au aparut matritele de stantare. O astfel de matrita putea realiza dintr-o singura miscare decuparea tuturor pieselor.
   
Pe la 1900 existau pe piata puzzle-uri
pe suport atat din lemn, cat si din carton

Cele din lemn erau decupate manual, bucata cu bucata, si din acest motiv erau mai scumpe: un puzzle de 500 de piese din lemn costa in 1908 cca 5 $, cu mult peste posibilitatile unui muncitor obisnuit, care castiga 50 $ pe luna. Ca urmare, astfel de puzzle-uri erau cumparate in general de persoanele bogate, care apreciau durabilitatea si estetica unui puzzle manufacturat din lemn, in timp ce paturile mai sarace se multumeau cu puzzle-uri stantate in carton, la pretul de 25 de centi.

In acei ani, piata jocului de puzzle era intr-o continua dezvoltare, lucru datorat faptului ca si adultii ii descoperisera farmecul. Nu era deloc ceva neobisnuit ca oameni in toata firea sa sara peste mese "doar ca sa mai puna o piesa" sau sa faca nopti albe incercand sa-i dea de capat unui puzzle foarte complex. Dar merita: nimic nu se putea compara cu sentimentul de satisfactie care se citea in ochii lor cand ajungeau sa aseze la locul ei ultima piesa, dupa ore sau chiar zile intregi de chin.

Pentru ca intr-adevar era vorba de un chin – cele mai multe piese erau decupate exact dupa linia care separa doua zone de culori diferite, astfel ca nu existau piese de tranzitie, in doua culori, care sa semnaleze de exemplu ca zona rosie (acoperisul unei case) se potriveste cu zona albastra (cerul). Mai mult chiar, spre deosebire de puzzle-urile pentru copii, cele pentru adulti nu aveau pe cutie imaginea care trebuia obtinuta si, colac peste pupaza, titlul jocului era vag sau derutant, astfel ca subiectul ramanea un mister pana spre final, cand ultimele piese isi gaseau pozitia corecta.
   
In urmatoarele doua decenii, pana spre sfarsitul anilor '20, puzzle-urile si-au consolidat locul foarte bun pe piata jocurilor din S.U.A. O cunoscuta firma, Parker Brothers, chiar a renuntat complet la productia altor jocuri si s-a axat strict pe manufacturarea puzzle-urilor, bazandu-se pe cererea mereu consistenta din partea publicului (subiectele solicitate erau extrem de diverse, mergand de la scene sentimentale pana la imagini cu avioane sau vapoare moderne).

A venit apoi Marea Criza din 1929...

...cand rezolvarea unui joc de puzzle furniza o evadare placuta din lumea plina de probleme pe care o crea somajul si oferea totodata un sentiment de satisfactie greu de obtinut prin alte mijloace. In plus, multi au vazut atunci in manufacturarea puzzle-urilor o oportunitate de afaceri: arhitecti, tamplari sau mici meseriasi fara slujba s-au apucat sa proiecteze si sa decupeze la domiciliu jocuri de puzzle si sa le vanda sau sa le inchirieze pe piata locala. In mai toate farmaciile sau librariile se gaseau atunci puzzle-uri de inchiriat, la tarife cuprinse intre 3 si 10 centi pe zi, in functie de dimensiunile jocului.
   
O alta directie in care s-a dezvoltat piata acestui produs a fost cea publicitara. In 1931, firma Einson-Freeman din New York a inceput sa ofere gratuit mici jocuri de puzzle tuturor clientilor care achizitionau un anumit produs. Puzzle-urile respective reproduceau exact produsul achizitionat, tinand astfel in atentia publicului numele si oferta firmei. Un an mai tarziu a fost lansata oferta de "puzzle saptamanal" – un joc de 25 de centi pe suport de carton care aparea pe piata in fiecare miercuri, de fiecare data cu alta tema-surpriza, si care crea o adevarata isterie: oamenii se grabeau sa il achizitioneze si sa fie primii care il rezolva in cercul lor de prieteni (vanzarile atingeau 10 milioane de exemplare saptamanal!). De mare succes erau cele care aveau ca subiect scene din filmele la moda ale vremii.
   
In aceste conditii, producatorii de puzzle-uri din lemn, decupate manual si cu preturi mari, au trebuit sa faca eforturi serioase ca sa-si pastreze clientii. Strategia adoptata de ei a fost sa insiste pe calitate (aspect la care puzzle-urile saptamanale produse in serie stateau mai prost) si sa-si promoveze oferta catre persoane cu greutate: vedete de cinema, industriasi sau chiar fete regale.

Firma Par Puzzles introduce o inovatie

Aceasta firma, ale carei produse erau considerate Rolls Royce-urile puzzle-urilor din lemn, a venit cu o noutate constand in personalizarea ofertei, in sensul ca piesele jocului destinat unui client important reproduceau, intr-o anumita zona, chiar numele acelui client. Tot Par Puzzles a introdus si jocul cu margini neregulate, mult mai dificil, deoarece rezolvarea nu mai putea incepe cu piesele de colt sau de margine.

Si in fine, o alta gaselnita a aceleiasi firme a fost lansarea "puzzle-urilor de viteza", care trebuiau rezolvate intr-un anumit interval de timp numit "recordul producatorului". Sa bati "recordul producatorului" insemna o satisfactie suplimentara pe langa satisfactia rezolvarii in sine a jocului, dar ea nu putea fi obtinuta decat de catre cei mai experimentati si mai rapizi dintre clienti.
   
Dupa al doilea razboi mondial, puzzle-urile din lemn au intrat in declin: costul realizarii lor manuale, prea mare, se reflecta serios in pretul produsului final si asta le facea inaccesibile publicului larg. In acelasi timp insa, progresele in domeniile litografiei si stantarii au facut ca puzzle-urile din carton sa fie foarte atractive, in special cand firma Springbok a scos pe piata puzzle-uri cu reproduceri de foarte buna calitate dupa picturi celebre. Ca o paranteza, in 1965, sute de mii de americani s-au torturat singuri incercand sa puna cap la cap cele 1.000 de piese ale unui puzzle ilustrand pictura "Convergence" a lui Jackson Pollock (cautati pe Google Imagini), un puzzle catalogat de compania Springbok drept "cel mai dificil din lume".
   
In 1974, a mai fost o incercare de revigorare a puzzle-urilor din lemn, venita din partea companiei Stave Puzzles, dar acest demers a condus pana la urma la descoperirea unei nise noi – cea a puzzle-urilor tridimensionale, care presupun asamblarea mai multor piese din lemn pentru a forma un anumit obiect. E vorba de niste produse foarte dificile, deoarece asamblarea se poate face in mai multe moduri dintre care doar unul este corect.

Puzzle-urile clasice din lemn nu au disparut insa de pe piata: ele continua sa existe si acum, iar manufacturarea lor este chiar foarte profitabila, dar strict ca afacere a unor artizani individuali, care lucreaza pe baza de comanda.

O concluzie optimista

Din aceasta prezentare se observa cu usurinta ca interesul pentru jocurile de puzzle s-a mentinut la cote ridicate de-a lungul secolelor. E un interes prezent si in ziua de azi, cand librariile sunt pline de marfa unor producatori internationali cu traditie in domeniu (Ravensburger, Trefl, Clementoni) sau a unor producatori autohtoni (Noriel, Deico).

Si nimic nu ne impiedica sa credem ca jocurile de puzzle se vor comercializa foarte bine si peste 50-100 de ani, ca o forma extrem de simpla de divertisment, care nu necesita nici baterii, nici alte accesorii, nici vreun spatiu special amenajat. Si nici macar un partener.