Covorul rosu zburator al lui David Cameron (tm)
covorul rosuhollandedavid cameron
Francois Hollande a devenit presedinte al Republicii Franceze si este privit, in continuare, cu simpatie de catre multi pentru ca a promis sa impoziteze cu 75% veniturile care trec de un milion de euro pe an, sa taxeze suplimentar veniturile din dividende, sa majoreze impozitul pe avere si pe mosteniri, sa suprataxeze bancile si companiile de energie.
Toate acestea dau bine la un public care vrea sange, hemoragie de bani catre stat si din partea bogatasilor, a chiaburilor, cum ziceau comunistii romani, prin anii '50.
La fel de bine dau indexarea salariului minim cu o rata mai mare decat cea a inflatiei, aplicarea de restrictii companiilor care vor sa inchida uzine si stabilirea unui salariu maxim anual de 450.000 de euro pentru managerii companiilor nationale.
Adica nu conteaza ca acestia poate fac profit de zeci de miliarde (chiar in conditii de scaderi ale pietei si a preturilor). 450.000 poate avea si cel care a produs miliarde si cel care este pe plus cu numai cateva zeci de milioane.
Nu conteaza ca o companie devine sau ramane atractiva pentru investitori tocmai pentru ca plateste constant dividende, sa luam o masura de "stimulare" si sa o facem mai putin atractiva din punct de vedere fiscal. Cu ce-l incalzeste pe un actionar ca are de primit – sa zicem – doi euro pe actiune daca statul il lasa cu 75 de centi?
Normal ca cineva care a ales sa nu aiba nicio treaba cu bursa, cu investitiile intr-o companie crede ca a-ti pune banii intr-una dintre ele este la fel de sigur (relativ, desigur) cu a-i tine intr-un depozit bancar.
Nu se gandeste ca, in primul rand, cine a investit a muncit pentru banii pe care risca si ii plaseaza in actiunile unei companii, iar dividendele mari sau mici sunt recompensa pentru acest risc.
Omul neinteresat de finante, ba chiar dispretuindu-le, de parca nu ar face parte din viata fiecaruia, nu vede decat rasplata. "Uite astia, ai naibii, cum se imbogatesc"... Se imbogatesc pentru ca au riscat. Din acelesi motiv pentru care pot sa si saraceasca.
Cica Francois Hollande vrea sa stimuleze economia. Cum? Spunandu-i sa zburde, dar, in acelasi timp, tinand-o in zeci de chingi si punandu-i in carca tone de balast...
Sesizand cata... stangacie sta in aceste masuri, britanicul David Cameron, cica prim-ministrul Marii Britanii, a facut public ca tara sa va primi companiile care vor sa fuga din Franta.
Si nu le va primi oricum ci... le va intinde covorul rosu... Evident, interesat, intrucat companiile franceze, in loc sa plateasca impozit in Franta natala, il vor plati fix in Regatul Unit.
La aflarea superofertei lui Cameron, orgoliul cocosilor francezi care conduc statul s-a umflat in pene. La pragmatismul anglo-saxon al lui Cameron, ei au raspuns cu niste glume sarate ca o felie de tort glacee, cum ar fi ca nu stiu cum se poate desfasura un covor rosu peste Canalul Manecii ca ar putea sa se ude.
Flegmatic si pragmatic, Cameron i-ar fi putut raspunde ca va desfasura covorul rosu pe uscatul din Eurotunel, ca acorda facilitati fiscale pentru compania care-l usuca, celei care va produce un covor impermeabil sau celei care va inventa covorul rosu zburator... Covorul rosu zburator al lui David Cameron, marca inregistrata.
La fel de lipsiti de pragmatism, alti oficiali francezi s-au declarat increzatori in... patriotismul patronilor francezi. Adica, in anul 2012, intr-o economie globalizata (globalizarea nefiind neaparat un lucru bun, dar este cat se poate de real), patriotismul este un argument?
In anul 2012, intr-o economie globalizata, companiile, corporatiile nu prea mai sunt nationale, ci multinationale. Asta inseamna ca isi desfac produsele pe tot mapamondul si ca au actionari de mai multe nationalitati care se uita la cifre, nu la steaguri (!) si pe care-i uneste dorinta de profit.
Iarasi, asta nu inseamna neaparat un lucru bun, dar este un fapt. Ce nu inteleg socialistii francezi si nu numai ei este ca, in lumea asta, nationala si multinationala sunt ca un cetatean global, liber.
Cetateanul global poate calatori rapid si mult si se poate stabili acolo unde ii este cel mai bine, unde este liber sa se dezvolte, sa creasca, sa respire neinchistat, unde este taxat just si banii din taxe se intorc si la el.
Un proverb roman spune ubi bene, ibi patria, adica acolo unde imi este bine, acolo imi este patria. Cam asta a ajuns sa fie deviza oricarei companii nationala sau multinationala.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
