Monarhia de impuls
monarhiemihai iregele mihaicasa regala
Probabil ca si cei mai infocati sustinatori ai unui partid politic, cei capabili, in impulsivitatea lor, sa rupa prietenii de-o viata, sa dezlege ca pe sireturi casnicii de zeci de ani sau sa-si renege copiii pentru ca au alte opinii/optiuni politice decat ei si tot trebuie sa fi fost dezamagiti macar o data de formatiunea politica pe care o sustin fara niciun temei logic, ci cu fanatism.
Cat despre dezamagirile celor care au tot acordat credit unui partid sau altuia, unei aliante, unei formatiuni care s-a straduit sa se-mbrace in haine proaspat incropite de croitorii-strategi de marketing politic, care sa-i ascunda trupul posmogit, acestea se contabilizeaza in scaderea numarului celor care voteaza.
Nu este dezinteres fata de tara in care locuiesc, muncesc si careia ii platesc taxe si impozite, ci convingerea din ce in ce mai solida si mai raspandita ca pe oricine ar vota, ajunsii la putere nu-si vor respecta promisiunile si nu vor lucra in interesul statului roman si al cetatenilor acestuia.
Pe acest fond, monarhia apare ca o salvatoare, ca fata din desert care-ti va indestula celulele insetate, ca supremul garant statal.
Fiecare zi de nastere sau onomastica a lui Mihai I se bucura de simpatie mediatica si de participare populara, nu numai din partea imputinatei si respectabilei generatii care "a prins" monarhia, ci si din partea tinerilor.
Un sondaj din aceasta vara arata ca 27,2% dintre cetateni au ajuns sa se pronunte in favoarea reinstaurarii monarhiei, iar 41% raman la republica, dar, evident, balanta isi poate schimba lesne orientarea talerelor, intrucat aproape 32% nu au inca o opinie formata.
43,5% dintre romani considera ca monarhia are avantajul ca regele nu depinde de partide si astfel poate arbitra viata politica, dar 32,5% nu sunt de acord cu asta.
Din fericire, peste 50% considera ca republica are avantajul ca presedintele este votat periodic si nu exista "riscul sa capete prea multa putere".
Carol I, primul domn strain al Principatelor Romane, a... tesalat si civilizat, fara indoiala, aceste plaiuri. In timpul celui de-al doilea domn strain, Ferdinand, a avut loc Marea Unire.
In schimb, despre primul rege nascut in Romania, Carol al II-lea, insasi Casa Regala a Romaniei recunoaste ca a avut "o domnie plina de impliniri, dar si de convulsii".
O epoca in care se atinge un anumit grad de prosperitate economica, in care infloreste cultura, dar si extremismul de dreapta, dupa care regele insusi instaureaza un regim autoritar, "punand capat deceniilor de parlamentarism liberal si de pluripartidism" si promovand "un cult al personalitatii care le anunta pe cele ale regimurilor totalitare care aveau sa se succeada in Romania deceniilor urmatoare".
Tot Casa Regala recunoasta ca, desi "de o inteligenta sclipitoare, plin de farmec si erudit, Carol al II-lea nu a reusit, totusi, sa aseze datoria de rege si interesele tarii deasupra optiunilor Sale din viata privata".
In aceste conditii, merita proslaviri, osanale, ascultare, respect, unde era... alteta regala, unde era... majestatea?
In schimb, Mihai I are marele merit ca mai mult si-a castigat majestatea, decat a mostenit-o, invatand inclusiv ce-nseamna umilinta vietii, cea in fata carora nimeni nu (mai) este rege, ci doar supus.
Iar dobandirea si nu mostenirea majestatii este un fapt rarisim, in conditiile in care multi mostenitori de tronuri se dovedesc a fi nimic mai mult decat oameni obisnuiti.
Poate ca, in afara de varsta, Mihai I are toate calitatile unui lider, ale unui sef de stat. Daca toti regii ar fi ca el, probabil ca, nicaieri in lume, republica nu ar avea sens.
Republica are insa mult sens, tocmai pentru ca, desi regele este bun sau rau, exista zero siguranta ca urmasii sai vor fi exact la fel. Un rege bun poate avea urmasi rai, nepotriviti pentru tron, nepotriviti cu sefia statului, la fel cum un rege rau poate avea urmasi buni, potriviti pentru tron si pentru sefia statului.
De la Cuza si pana la Basescu, fiecare cetatean a avut si mai are, justificat sau nu, simpatii fata de un sef de stat. Tot de la Cuza si pana la Basescu, fiecare cetatean a avut si mai are, justificat sau nu, antipatii fata de un sef de stat.
Celor care, scarbiti de politicenii romani, din randul carora urmeaza sa fie ales un nou presedinte, isi indreapta, acum, in mod impulsiv, spre monarhie, privirea si convingerile, doua intrebari: ce ar face daca, pana la sfarsitul zilelor lui si poate si ale lor, ar conduce Romania un ins precum acela pe care l-au detestat? Ar mai fi monarhia solutia universal valabila?
Un produs media marca Rentrop&Straton 
