O sincopa in dinastia de tovarasi dintr-o republica democrata
vaclav havelkim jong-ilkim jong-unlech walesacoreea de nord
La sfarsitul saptamanii trecute, au murit Vaclav Havel si Kim Jong-il. Primul dintre cei doi era un campion al luptei pentru drepturile omului si pentru democratie, al doilea nu. Havel scriitor si dramaturg, al doilea nu.
Havel ales democratic presedinte al Cehoslovaciei si, ulterior, al Cehiei, al doilea, nu, ci mostenind conducerea tarii, desi numele oficial al acesteia contine sintagma republica democrata.
Dar, cum aproape orice este posibil la adapostul din bezna mintii, iata ca exista nu numai dinastii de monarhi, ci si dinastii de tovarasi, cu diferente nu foarte mari intre ele, dar avand ca uriasa trasatura comuna privilegierea, dobandirea de ranguri si functii, nu pe merit, nu ca urmare a faptelor, ci datorita numelui.
Havel o fi avut n-o fi avut copii, cert este ca descendetii sai nu au mostenit... Cehia, conducerea ei, ci ce le-o fi lasat tatal, ruda, cetateanul particular Havel. In schimb, in aceeasi asa-zis republica democrata, a fost desemnat succesor Kim Jong-un, cel mai mic dintre fii lui Kim Jong-il, care, la mai putin de 30 de ani, este general cu patru stele...
Adrei Plesu spunea despre Vaclav Havel ca "a avut curajul de a se autodemitiza in fata poporului sau". Ce poate incununa mai bine bunul-simt, puterea de a ramane cu picioarele pe Pamant, de a nu deveni primul admirator al propriei statui, de a nu te transforma intr-un dizgratios Narcis?
In schimb, tiranii din fruntea tuturor regimurilor totalitare tocmai catre asta tind: sa fie mitul propriului popor, pe care sa-l aduca atat de jos, incat sa nu carteasca, sa nu puna intrebari, sa nu aiba trairi si constinte proprii.
Televiziunea nord-coreeana a prezentat imagini absolut grotesti cu multimi din acest popor, cu asa-zisi oameni care plang de se rup camasile de pe ei ca le-a murit maretul lider. De ce era un lider maret? Pentru ca asa li s-a spus, atat trebuie sa stie...
Spre respectul si... gloria speciei umane, sper din toata inima ca, undeva in fundalul imaginilor cutremuratoare, sa se fi aflat activisti de partid care notau pe raboj cine plange, cine nu plange, cine varsa mai multe lacrimi si cate fire de par si-a smuls fiecare.
Macar asa, acei sarmani ar avea scuza unei farame de umanitate, cea a fricii. Aceeasi care ne-a tinut si pe noi sub... ascultare. Cine-si invinge total frica, asa cum au facut-o zeci de mii de romani in decembrie 1989, ajunge dincolo de uman, mai sus de uman, la statutul de erou.
Diferenta dintre un om si un robot humanoid cu mintea spalata cu clabuci de indoctrinare, de orice fel, este pe cat de simplu, pe atat de genial rezumata de cuvintele lui Lech Walesa, spuse dupa ce a aflat de moartea lui Vaclav Havel: "Este o veste trista, intr-adevar, dar toata lumea moare pana la urma..."
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML