Amintiri din comunism. Planul bizar al lui Ceausescu de a distruge satele (XIX)

Amintiri din comunism. Planul bizar al lui Ceausescu de a distruge satele (XIX) amintiri din comunismcomunism

In 1974, Ceausescu si-a fixat un obiectiv aberant: acela ca pana in anul 2000 sa elimine gospodariile taranesti traditionale si sa ii inghesuiasca pe tarani in niste blocuri satesti care, chipurile, ar fi oferit locatarilor confortul de la oras. Actiunea avea un dublu scop: pe de o parte, castigarea unor suprafete noi de teren agricol si, pe de alta parte, obtinerea unui control total asupra taranilor, singurii care mai dispuneau inca de o oarecare autonomie economica, nedepinzand in niciun fel de Stat.
Ce presupunea, mai exact, acest proces de sistematizare (cum era el numit)?

Concret, taranii erau expropriati de curtile si gradinile lor, casele le erau demolate, iar ei erau mutati in niste blocuri joase, cu cel putin 2 etaje si un front la strada de maximum 12 m. Fiecare asemenea bloc dispunea si de o curte in care urmau sa fie amenajate mini-gradini si constructii anexe (soproane, cotete etc.), tot ansamblul ocupand o suprafata de 250 mp.

Oamenii erau, asadar, deposedati pur si simplu de terenurile lor, fara sa primeasca pentru asta niciun fel de despagubiri. Primeau in schimb niste bani pentru casele demolate, cu mentiunea ca acesti bani deveneau obligatoriu avans (30%) pentru noul apartament la bloc, diferenta urmand sa o achite in rate, in termen de 15 ani.

Pe scurt, stilul de viata li se schimba radical. De la o gospodarie frumoasa, cu casa, curte, gradina, fanar, hambar, grajd treceau brusc la o locuinta la bloc, dar fara facilitatile obisnuite.

Multe dintre aceste blocuri noi erau construite la repezeala, cu improvizatii, si nu aveau nici apa curenta, si nici canalizare. Grupurile sanitare erau in curte, iar bucatariile la comun, pe fiecare etaj. Evident, nu exista nici incalzire centrala, astfel ca iarna locatarii apelau la sobe si erau nevoiti sa care lemnele pe scari, cu bratele. Plus ca lipsa lucrarilor exterioare de amenajare (totuare, strazi asfaltate) avea ca efect aducerea noroiului in apartamente.

Dar cat de eficienta economic era aceasta sistematizare? Cat teren agricol se castiga?

Calculele autoritatilor aratau ca prin comasarea populatiei de la sate in noile blocuri, se obtineau cca 350.000 de hectare de teren, insemnand, pe langa curti si gradini, si suprafete intravilane slab populate, terenuri virane, drumuri si poteci inutile etc.

Conform datelor oficiale, redarea acestei noi suprafete agriculturii ar fi adus “echivalentul a peste 2 milioane tone porumb boabe. Adica, mai multa carne, mai mult lapte, mai mult unt si branzeturi.” Doar ca aceasta era pura propaganda. Cele 350.000 de hectare eliberate insemnau in jur de numai 3,3% din terenul arabil al tarii si castigarea lor nu avea cum sa constituie o urgenta, in conditiile in care 85,4% din pamantul tarii era deja al Statului.

In aceste conditii, mult mai plauzibil pare cel de-al doilea obiectiv al sistematizarii satelor, anume anihilarea clasei sociale a taranimii si distrugerea satului ca vatra simbolica traditionala, ideea fiind in esenta omogenizarea societatii si crearea unui sistem 100% centralizat, in care oamenii sa poata fi controlati cat mai eficient.

Proiectul a constituit in mod evident o alta aberatie marca Ceausescu. Norocul nostru a fost ca el a fost demarat efectiv de-abia prin 1988 si nu a avut timp sa creeze prea multe efecte (ireversibile). Revolutia din decembrie 1989 a stopat brusc sistematizarea, altfel, cu siguranta, am fi vazut cum satele romanesti se transforma in ghetouri, cu blocuri degradate, inconjurate de cotete si grajduri improvizate, populate de oameni “incerti”, nici tarani, nici oraseni, si cu un viitor la fel de incert.

Citeste si: Amintiri din comunism. Videotecile din apartamente (XVIII)