Analizele Manager.ro: Bizareriile comunismului. Tara cu 750.000 de buncare
albaniabuncareturism in albaniarazboiul receenver hodja
O priveliste ciudata te intampina daca mergi in Albania. Peste tot - pe dealuri, pe campii, in paduri, in apropierea plajelor, in orase - intalnesti niste mici constructii in forma de ciuperca, cu o intrare stramta, in care se pot adaposti cate 4-5 persoane. Sunt buncarele lui Enver Hodja, dictatorul care a condus Albania timp de peste 40 de ani (1944-1985) si care a construit aceste minunatii pentru a-si proteja poporul in fata unor eventuale atacuri de peste granita. 750.000 de buncare pentru 3 milioane de albanezi. Tara este efectiv impanzita cu asemenea ciuperci din beton (cca 26 de bucati pe kilometrul patrat) care nu pot fi demolate din cauza costurilor prea mari si care stau acum in peisaj ca o piedica in calea uitarii, marturie a unei perioade demente din istoria acestei tari.
Enver Hodja a preluat puterea in Albania imediat dupa Al Doilea Razboi Mondial. Mai intai s-a aliat cu Iugoslavia, vecinul din nord, dar s-a certat repede cu Tito, asa ca si-a indreptat atentia spre URSS. Insa dupa moartea lui Stalin, in 1953, nici aceasta prietenie nu i-a mai placut. Asa ca tara s-a izolat si Hodja, crezandu-se amenintat atat din Est cat si din Vest, a devenit paronoic: i s-a parut ca o invazie este iminenta, ca urmare a inceput sa se pregateasca de razboi, burdusind depozitele militare cu arme si incepand sa construiasca buncarele mentionate mai sus.
Care a fost strategia lui cu aceste buncare nimeni nu stie. Oare ce si-a inchipuit? Nu putem decat sa presupunem ca, in cazul in care s-ar fi ivit inamicul, armata ar fi dat alarma, iar civilii ar fi alergat cu mic cu mare spre buncare si ar fi asteptat acolo cuminti incheierea ostilitatilor. O asteptare cam imposibila, din moment ce buncarele nu aveau nici curent electric, nici apa potabila, nici alimente si nici... grup sanitar.
Oricum, treaba e ca ele s-au construit. Prototipul a fost realizat in anii ’50 de un inginer care, pentru a testa soliditatea operei sale, se spune ca a stat in buncar in timp ce acesta a fost atacat de un tanc. Testul a fost un succes, inginerul a supravietuit si astfel buncarele au intrat in productie de masa. Rezultatul? 750.000 de “bucati” menite sa reziste la orice atac fizic, cu ziduri groase din fier-beton si cupole proiectate astfel incat gloantele sa ricoseze din ele. Practic, fiecare familie din Albania avea in comunism buncarul ei.
N-a fost insa nevoie niciun moment de aceste buncare. Temerile lui Hodja privind o posibila invazie a tarii s-au dovedit neintemeiate si ele au fost spulberate complet dupa caderea Cortinei de Fier, cand Albania, impreuna cu toata zona Balcanilor, a intrat pe un drum normal, de europenizare.
Timp de ani de zile nimeni nu s-a atins de buncarele dictatorului. Populatia le considera indestructibile si avea chiar un anumit respect fata de ele. Dar asta doar pana cand sarbii s-au apucat sa bombardeze Kosovo si cateva proiectile au cazut in Albania, inclusiv pe buncare. Si-atunci oamenii au vazut ca aceste constructii, presupuse a fi refugii sigure chiar si in caz de confruntare nucleara, se prabusesc ca niste castele de carti de joc!
A fost un soc pentru multi. Populatia si-a pierdut instantaneu respectul pentru ele si a inceput sa le dea cele mai diverse intrebuintari: unii au depozitat marfuri in ele, altii si-au deschis baruri, tineretul le-a transformat in “locuri de pierdut virginitatea”, insa cele mai multe au ramas in paragina si au trezit interesul unor intreprinzatori, dornici sa valorifice fierul folosit la constructia lor.
“Se baga inauntru cauciucuri sau saci de ingrasamant bogat in potasiu si li se da foc”, explica unul dintre acesti intreprinzatori. “Rezulta astfel o bomba rudimentara care explodeaza si sparge peretii, iar noi venim apoi si dam cu ciocanele pana ajungem la fier. Uneori scoatem pana la doua tone de fier pe care il vindem cu 15 eurocenti kilogramul. Ne ies deci cam 300 de euro la un buncar, dar trebuie sa muncim din greu pentru banii astia.”
Guvernul albanez a incercat si el sa darame aceste constructii, dar calculele au aratat ca operatiunea ar fi extrem de costisitoare. Singurele masuri concrete au fost luate de primaria din Sarande, celebra statiune turistica de pe tarmul Adriaticii, care a decis in aceasta vara sa curete zona de buncare, pentru ca acestea strica peisajul si afecteaza confortul turistilor. Doar ca operatiunea avanseaza extrem de lent, in ciuda faptul ca a fost cerut sprijinul armatei. Sunt sute de buncare in zona si pana acum au fost “rezolvate” doar 7, cu costuri de aproape 800 de euro per bucata.
Curatarea intregii Albanii de buncare ar costa deci in jur de 600 de milioane de euro, adica 5% din PIB-ul tarii, o suma care face ca proiectul sa fie mort din start. In consecinta, buncarele vor ramane bine-mersi la locul lor mult timp de-acum inainte.
Ce ar putea insa sa faca autoritatile ar fi sa mute vreo cateva zeci dintre ele intr-o piata din Tirana, sa le curete, sa le amenajeze frumos si sa creeze astfel un obiectiv turistic interesant pentru occidentalii dornici sa guste putin din atmosfera comunista de dinainte de 1989. Ar fi probabil singurul avantaj palpabil obtinut de pe urma buncarelor si care ar da o nota ironica intregii povesti: un obiectiv 100% militar ar deveni unul 100% turistic.
Nu este insa singura ironie. Sa ne gandim la faptul ca aceste buncare albaneze au fost construite, cu un mare efort fizic si financiar, pentru a apara tara de Occidentul capitalist si de o eventuala invazie a trupelor NATO. Ori tot acest efort s-a dovedit in zadar, din moment ce, peste ani, Albania si-a imbratisat plina de entuziasm inamicul: de la 1 aprilie 2009 tara este membra NATO, iar aderarea ei la UE este considerata una dintre prioritatile Comisiei Europene.