Analizele Manager.ro: Criza peninsulei Crimeea vazuta din perspectiva Rusiei

Analizele Manager.ro: Criza peninsulei Crimeea vazuta din perspectiva Rusiei peninsula crimeeavladimir putinrusia

Pe vremea Uniunii Sovietice, distanta dintre Moscova si fortele NATO era de cca 1.800 km. In momentul de fata ea este de doar 650 km, pana la granita estica a Tarilor Baltice, iar cu o eventuala includere a Ucrainei in Alianta Nord-Atlantica aceasta distanta s-ar reduce si mai mult, la mai putin de 500 km. Rusia si-ar pierde astfel aproape complet avantajul strategic al departarii fata de un potential agresor din vest, avantaj care i-a permis in trecut sa supravietuiasca invaziilor lui Napoleon si Hitler. Reactia in fata acestei amenintari o cunoastem: Rusia a anexat Crimeea, dand astfel un semnal clar ca lucrurile au mers prea departe (sau prea aproape, daca vreti). Cam asta ar fi, in cateva cuvine, explicatia pentru criza la care asistam acum.
Sa ne amintim: dupa caderea URSS, in 1991, NATO si-a pornit expansiunea spre est. A fost mai intai un val de integrari de noi membri in 1999 (Polonia, Cehia, Ungaria), apoi un al doilea val in 2004 (Bulgaria, Romania, Slovacia, Slovenia, Tarile Baltice) si, in fine, un al treilea val in 2009 (Albania si Croatia). Si asta in ciuda discursului lui Vladimir Putin din 2007, de la Conferinta de Securitate de la Munchen, cand acesta a dat foarte clar de inteles ca Rusia nu va mai accepta miscarile Vestului pe langa granitele sale.

NATO nu l-a luat insa in serios pe Putin si a ignorat ulterior si propunerea lui Dmitri Medvedev referitoare la un tratat de securitate care sa tina cont si de interesele Rusiei. Ba mai mult, George W. Bush Jr. a propus la un moment dat, spre sfarsitul celui de-al doilea mandat al sau, includerea in Alianta a Ucrainei si a Georgiei, lucru privit de Kremlin ca o profunda umilinta (inca un pic si militarii NATO ar fi defilat prin Piata Rosie).

Toate aceste miscari ale ale Vestului, evident, au pus Rusia sub presiune si reactia, intr-un final, s-a vazut. „Atunci cand comprimi un arc pana la limita, arcul va tasni cu putere inapoi”, a explicat foarte plastic Putin saptamana trecuta, constient de pozitia sa avantajoasa din momentul de fata, care ii permite sa aiba initiativa – lucru foarte clar daca observam ca in ultimul timp Vestul n-a facut decat sa reactioneze la actiunile lui Putin. Iar presedintele rus are multe optiuni.

El ar putea, de exemplu, sa destabilizeze Ucraina si s-o arunce intr-un razboi civil, folosindu-se pentru asta fie de grupurile pro-Rusia din aceasta tara, fie de parghiile economice. Sa nu uitam, un sfert din exporturile Ucrainei merg spre vecinul de la Rasarit, iar 2,9 milioane de ucraineni muncesc in Rusia si trimit anual rudelor de acasa echivalentul a cca 2,2 miliarde de euro, cam cat 10% din bugetul tarii. Un boicot din partea Moscovei in aceste directii (exporturi si forta de munca) ar duce rapid Ucraina in faliment, cu exceptia cazului in care SUA si Uniunea Europeana ar interveni cu ajutoare masive.

Pe de alta parte, dupa cum remarca publicatia Der Spiegel, Putin ar putea foarte bine si sa nu mai faca nimic. Criza s-ar incheia astfel „pe furis”, deoarece, in schimbul tolerarii de catre vestici a anexarii peninsulei Crimeea, Rusia nu s-ar mai amesteca in estul Ucrainei si, cu timpul, s-ar cimenta noua stare de fapt, cu Ucraina ca un fel de zona tampon – nici in Uniunea Europeana, nici in NATO, dar nici (explicit) in sfera de influenta a Rusiei.

Deocamdata insa, Bruxelles-ul si Washington-ul aplica sanctiuni, o strategie mult mai confortabila pentru SUA decat pentru Uniunea Europeana, dat fiind ca americanii nu au cine stie ce schimburi comerciale cu Rusia si nici nu depind de petrolul si gazele rusesti. Germania in schimb, ca sa vorbim despre cel mai important membru al UE, sta mult mai prost la aceste capitole: comertul ei cu Rusia insumeaza 76,5 miliarde de euro, iar o treime din necesarul ei de petrol si gaze naturale vine din Rusia.

Sanctiunile acestea sunt, asadar, dezavantajoase pentru UE si, in plus, mai au si alte efecte nedorite de care Vestul trebuie sa tina cont: ele ii vor intari enorm pozitia lui Putin pe plan intern.

Intr-adevar, e clar ca aparatul de propaganda al Kremlin-ului va prezenta orice dificultati economice ca fiind rodul actiunilor din exterior si deja oameni cu greutate din Rusia (bancheri, membri ai opozitiei), care in viata lor nu l-au votat pe Putin, se simt apropiati de presedintele rus si spun ca sunt foarte de acord cu reactiile sale ferme. O dovada clara in acest sens este ca 353 din cei 450 de parlamentari ai Dumei de Stat i-au urmat lui Putin exemplul si si-au deschis cont la Banca Rossiya, vizata de actiunile Washington-ului.

Concluzia? Lucrurile sunt neclare in acest moment. Va continua Putin sa se infrupte din Ucraina dupa ce Crimeea a fost pe post de aperitiv? Incearca Rusia cumva sa isi refaca sfera de influenta de pe vremea Razboiului Rece? Este Putin un neo-imperialist sau doar un lider care, pus cu spatele la zid, nu face decat sa protejeze interesele tarii sale?

Singurul lucru cert este ca, avansand acordul de asociere cu Ucraina – acord respins de presedintele Viktor Ianukovici in noiembrie anul trecut – liderii europeni au facut o miscare insuficient calculata. Si asta spre deosebire de Putin care, judecand foarte bine contextul, a reusit sa impuste mai multi iepuri dintr-o lovitura: a anexat pasnic Crimeea, a stopat expansiunea UE si NATO in est si si-a crescut popularitatea in Rusia pana la o cota incredibila, de 80%.