Atacurile chimice din Siria: un raport care deranjeaza

Un incident ce aproape a trecut neobservat: la 4 februarie, seful diplomatiei franceze, Laurent Fabius, a fost invitat sa sustina o conferinta, despre Siria, la Scoala Superioara de Economie si Comert de la Cergy, din apropierea Parisului. Dupa ce si-a sustinut expozeul a urmat o sesiune de intrebari si raspunsuri. Un tanar, care s-a prezentat ca fiind jurnalist independent, l-a intrebat pe ministrul francez daca are cunostinta despre studiul realizat de MIT, care il exonereaza pe presedintele Bashar al-Assad de atacul chimic de la Ghouta, care a avut loc la 21 august, 2013. Fabius a raspuns afirmativ, iar tanarul a continuat: ”Puteti astazi, la aceasta intalnire, sa recunoasteti ca ati gresit in aceasta situatie si sa prezentati scuzele de rigoare?” Laurent Fabius n-a ezitat nicio clipa:”Cu siguranta nu!” Hohote de ras au izbucnit in randul audientei. Fabius a continuat calm: ”A fost o ancheta a Natiunilor Unite, efectuata de multi experti care au stabilit ferm ca a avut loc un masacru chimic, masacru la ale carei origini s-a aflat guvernul sirian.”

Foarte rapid scena video a acestui dialog s-a raspandit pe internet, prezentand modul in care un tanar jurnalist a reusit sa-l puna in dificultate pe ministrul francez, acuzandu-l ca minte in problema atacurilor chimice din Siria.

Aceste acuzatii nu sunt complet nefondate. Daca raportul final al ONU, emis la 12 decembrie 2013, confirma existenta ”unor probe convingatoare de utilizare a armelor chimice impotriva civililor, inclusiv a copiilor, in regiunea Ghouta”, acesta nu incrimineaza regimul sirian si nici rebelii, deoarece inspectorii ONU nu au fost mandatati sa gaseasca vinovatii, ci doar sa constate folosirea armelor chimice.

Incriminarea regimului Assad vine din concluziile pe care le-au tras doua servicii de informatii, unul francez si unul american, publicate la 30 august si 3 septembrie, 2013. Concluzia acestora a fost urmatoarea: ”Simultaneitatea atacului, lansat din diverse locuri, arata ca numai guvernul sirian are aceasta posibilitate tehnico-militara”, afirma si astazi Olivier Lepik, specialist in arme chimice al Fundatiei pentru Cercetari Strategice. Concluziile americano-franceze au condus la posibilitatea ca o forta internationala sa intervina militar in Siria. SUA si Franta erau deja pregatite pentru atac Germania si Marea Britanie s-au abtinut.

In ultima clipa interventia militara a fost stopata, in schimbul angajamentului guvernului sirian de a-si distruge arsenalul chimic.
Iata ca astazi concluziile serviciilor de informatii americane si franceze sunt contestate de raportul MIT, intocmit de Richard Lloyd, un fost inspector al ONU in armament balistic si Theodore Postol, profesor la MIT. Cei doi specialisti, care au studiat sute de fotografii si filme ale focoaselor rachetelor ce au fost folosite, cantitatile de gaz sarin, gama de rachete, directia lor, precum si locul de unde au fost lansate, demonteaza teoria serviciilor secrete din SUA si Franta.

Doctor George Stejic, director al Laboratoarelor Tesla, angajat de Richard Lloyd, trage doua concluzii in urma materialelor studiate. Prima concluzie: ”Contrar raportului prezentat in SUA impacturile au fost limitate la o arie mult mai mica.” A doua concluzie si cea mai importanta: ”Proiectilele au avut toate caracteristicile rachetelor Grad, cu raza scurta de actiune. Acestea au lovit de la o distanta de cel mult doi kilometri.”

Cele doua concluzii au fost caracterizate de Francis Managed, director al Institutului de Analiza Strategica (IFAS) din Franta, drept ”credibile” mai ales ca o parte din ele apar si in raportul final al expertilor ONU. Racheta Grad este o racheta cu o raza de actiune situata intre 2 si 5 kilometri. Faptul ca in raportul MIT se arata ca gazul sarin a fost lansat de la maximum doi kilometri, varianta sustinuta si de Ake Sellstrom, inspectorul sef al ONU in Siria, aceasta distanta devine capitala. In declaratia secretarului de stat american John Kerry, acesta arata ca rachetele au fost lansate ”de pe teritoriul controlat de regimul de la Damasc.” Doctor George Stejic este de alta parere: ”Este pur si simplu imposibil, cea mai apropiata pozitie a fortelor guvernamentale siriene s-a aflat, in acea zi, la 10 kilometri de impact.”

Cei doi experti de la Massachusetts Institute of Technology sunt fermi:”Putem afirma acum ca, in proportie de 100%, zona de lansare a rachetelor s-a aflat pe teritoriul fortelor rebele siriene. Dar asta nu inseamna neaparat ca acestia au tras.”

Adversarii teoriei avansate de cercetatorii de la MIT emit ipoteza conform careia proiectilele au fost lansate de pe vehicule guvernamentale, care au inaintat in pozitiile inamice pentru a evita sa-si gazeze propriile forte militare.

Doctor George Stejic este de parere ca cei doi experti de la MIT  sunt extrem de seriosi si experimentati, iar parerile lor nu pot fi decat credibile. Ei au lucrat atat pentru guvernul Statelor Unite, cat si pentru Marina Americana, dar si la realizarea scutului anti-racheta israelian Iron Dome. Singurul lor handicap este ca nu au vizitat Siria si au fost nevoiti sa lucreze cu date la mana a doua. Totusi, ONU avea capacitatea de a face o analiza mult mai complexa. De altfel ONU a refuzat sa comenteze raportul realizat de specialistii de la MIT.

Recentele concluzii nu-l exonereaza pe Bashar al-Assad de atrocitatile pe care le-a comis in razboiul civil din Siria, dar contrazic, formal, rapoartele serviciilor de informatii americane si franceze, care ar fi putut duce la o actiune militara nejustificata, pe baza unor rapoarte ce contineau informatii incomplete.