Farmecul sarbatorilor de odinioara

Farmecul sarbatorilor de odinioara craciun 2019sarbatori de iarnacraciunamintiricopilarie

Am mai apucat putin din autenticitatea vremurilor in care oamenii pretuiau cu adevarat o sarbatoare religioasa, in care oamenii se bucurau mai mult de prezenta celor dragi, decat de cadourile primite si in care simplitatea, modestia si frumosul te copleseau in fata sobei, asteptand Sfanta zi de Craciun.
Cred ca fac parte din ultima generatie care poate sa spuna ca a avut o copilarie in care sarbatorile de iarna aveau cu adevarat farmec. Probabil, cei care vin din urma, vor considera ca ma insel si ca, de fapt, ei au parte de sarbatori deosebite, insa eu stiu ceva ce ei nu stiu si cunosc si ceea ce traiesc ei, iar dupa ce fac o comparatie intre cele doua, devin nostalgica.

Imi lipseste simplitatea de la gura sobei, imi lipseste sunetul lemnelor care trosnesc in foc si simt ca as vrea sa miros iarasi coaja de portocala coapta pe peretii incinsi ai teracotei bunicii.

Parca si painea scoasa cu cenusa din vatra, si cozonacii care straluceau crapati in tava de copt ... imi lipsesc. Stiam atunci sa primim nasterea Domnului cu smerenie, cu post, rugaciune si sa ne bucuram de spiritualitatea acestor zile. 

Mi-e dor de colindatorii imbujorati care se bucurau la covrigi si mere, de frumusetea mioritica a fetelor romance in port popular strabatand troienele de zapada cu sorcova si de colindele noastre pure, autentice, romanesti.

Pe atunci, nu mergeam la mall, nici nu sarbatoream in club seara Craciunul, nici nu faceam cumparaturi haotice, nici nu eram victimele unui consumerism care ne macina fara macar sa ne dam seama ca nu ne goleste doar portofelele, ci si sufletele prin faptul ca ne distrage atentia de la emotie, de la traire, catre lucruri materiale.

Stiam ca vine Craciunul, pentru ca in acea zi mergeam la Biserica, primeam Sfanta Taina a impartasaniei si, dupa aceea, ne bucuram in voie de bunatatile pregatite cu drag de mama si bunica, cu toti cei dragi, in jurul mesei. Cine se mai alatura ei, venea in poarta si era cu drag primit. Nu aveam pe atunci nici telefoane inteligente, nici internet, dar aveam liniste si mai aveam ocazia sa ne bucuram de oameni simtindu-le mainile inghetate intr-ale noastre, nu primind de la ei mesaje cu "fie ca ..." ... si chiar si astea, redirectionate.

Imi lipseste vremea in care sarbatoarea in sine era mai importanta decat felul in care sarbatoream, decat felul in care ne mandrim pe retelele de socializare ca sarbatorim si decat felul in care ne raportam la cei dragi, de sarbatori. Ne gandim ca, daca nu putem fi langa ei, le trimitem un cadou, o felicitare online. Ne mintim singuri. Incercam sa cumparam si sa compensam ceea ce este inestimabil. Si cand vom realiza, poate va fi si iremediabil ...

Noi, cei care am trait alte vremuri, stim cat de simplu era sa te bucuri de lucrurile marunte in urma cu 15 ani si am cunoscut acum, din nefericire, si acest haos existential in care toti alergam si cheltuim sume colosale, dar mai ales "cheltuim" timp, doar ca sa atingem acea satisfactie pe care, oricum, nu ne-o aduce in fapt decat intoarcerea ... la origini.

Citeste si: Sa NU fim mai buni de Craciun