Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Cei care participa la miscarea "Occupy Wall Street", care s-a extins in toata lumea, considera corporatiile "lacome", in special bancile, vinovate pentru situatia grava in care a ajuns economia mondiala. Au acesti oameni dreptate? Se pare ca raspunsul este afirmativ.
Dar mai intai sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului. Capitalismul poate fi criticat, la fel ca oricare alt sistem economic. Din cand in cand, ciclic, dupa decade de prosperitate, vine cate o recesiune. Insa in perioadele de crestere economica nu numai bancile s-au bucurat de roadele economiei, ci si cetatenii. Sistemul bancar a functionat destul de bine. A creditat afacerile care, la randul lor, au putut sa se extinda si sa angajeze mai multi oameni. Au fost momente in care ratele somajului au atins cote foarte reduse in statele vestice sau, cum se spune, doar cine nu vroia nu muncea. Bancile le-au oferit credite ieftine si oamenilor, lucru care le-a permis standarde de viata mai ridicate: o masina noua, un televizor LCD sau o locuinta mai confortabila. Insa, la un moment dat, invatat cu binele si dornic sa castige mai mult, sistemul financiar a comis greseli fatale.
Profesorul de economie Tejvan R. Pettinger de la Oxford identifica patru greseli majore ale institutiilor financiare, care au dus la actuala criza economica:
1. Au oferit produse si servicii financiare (in special credite imobiliare) unor oameni care nu si le permiteau in mod normal.
2. Au vandut active riscante impachetandu-le ca fiind sigure.
3. Liderii marilor banci au esuat in tentativa de a lua masurile necesare la timp pentru a stabiliza sistemul.
4. Bancile au preferat profitul pe termen scurt in fata sustenabilitatii.
5 (Bonus). Agentiile de rating au esuat lamentabil in domeniul lor de activitate, pastrand ratingurile de top la active financiare toxice.
Criza inceputa in 2008 este un esec al pietelor libere si al industriei financiare. Trebuie sa recunoastem acest lucru. De aceea oamenii sunt nemultumiti. Pentru salvarea bancilor, guvernele s-au folosit de banii contribuabililor. In timp ce un mare sef de banca castiga zeci de milioane de dolari pe an, un platitor de taxe s-ar putea sa nu mai aiba job in acest moment. De aceea sta acum in strada, pe Wall Street, si protesteaza. Cand ai scapat de faliment cu banii contribuabilului, nu ar trebui sa te mai miri cand acesta te intreaba de ce platesti bonusuri atat de mari angajatilor, de ce continui sa faci investitii riscante si de ce platesti taxe atat de mici la stat.
Este normal ca oamenii sa fie frustrati, atata timp cat dupa trei ani de la debutul crizei nu s-a schimbat aproape nimic. Cei aflati pe strazi, care protesteaza pentru "democratie adevarata", au dreptate, potrivit lui Pettinger. Prapastia dintre bogati si saraci chiar s-a adancit in ultimele decenii. De exemplu, un investitor este taxat in SUA cu 15%, iar un salariat cu 35%. Atunci cand au fost reduse taxele pentru bogati, liderii politici au crezut ca acestia vor prospera in afaceri si ca astfel vor lua nastere mai multe locuri de munca. Acest lucru nu s-a intamplat. In schimb, veniturile mai mici la buget, rezultate din taxele mici aplicate bogatilor, au dus deficitul SUA la cote alarmante, iar tara a fost la un pas de intrarea in incapacitate de plata (default).
Institutiile financiare vor ce este mai bun din ambele lumi. Cand exista crestere economica, militeaza pentru dereglementare si piete libere, simboluri ale capitalismului. Cand au probleme financiare, intind mana catre stat si cer interventia statului, masura socialista.
O solutie la criza actuala, si de prevenire a altora, ar fi ca inegalitatile dintre paturile sociale sa fie reduse. Daca oamenii de rand prospera, corporatiile au cui vinde mai multe produse si servicii, iar toata lumea este multumita.
"Sunt fericit sa aud ca oamenii protesteaza. Sistemul financiar are nevoie de reforme, astfel incat el sa functioneze pentru toata lumea. S-a concentrat prea multa bogatie in mainile unei minoritati", concluzioneaza Pettinger.
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special "E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"