Nu este o glumă de 1 aprilie, ci de această dată este oficial, premierul Victor Ponta anunțând că, deși nu va fi trecută în scrisoarea convenită cu FMI, pentru a putea fi semnată de președintele Traian Băsescu, majorarea accizei la benzină și motorină cu 7 eurocenți va intra în vigoare începând cu prima zi a trimestrului al doilea.
Majorării de 7 eurocenți i se aplică și TVA, ceea ce face ca impactul fiscal asupra prețului benzinei și motorinei să fie în realitate de 8,68 de eurocenți. Iar modul de calcul al accizei face ca impactul, echivalat în lei, să nu fie de doar 39 de bani/l (calculat a actualul curs BNR de 4,49 lei/euro), ci de 41,12 lei/l. Pentru că nivelul accizei nu este calculat la cursul actual și nici măcar la cel de pe 1 octombrie 2013, cum prevăd directivele europene din domeniu, ci la cursul de pe 1 octombrie 2012 , actualizat cu rata medie anuală a inflației din septembrie 3013.
Astfel, potrivit Energy Report, pentru 2014, cursul de schimb utilizat la calcularea accizelor va fi cel de 4,5223 lei/euro de pe 1 octombrie 2012, indexat cu rata medie anuală a inflației de 4,77%, din septembrie 2013, și nu cursul de 4,4485 de pe 1 octombrie 2013. Cu alte cuvinte, cursul utilizat la calculul accizelor va fi de 4,738 lei/euro, cu 4,77% mai mare decât cel utilizat pentru 2013 și cu 6,5% mai mare decât cursul de 4,4485 lei/euro de pe 1 octombrie 2013, curs ce ar fi trebuit utilizat potrivit vechiului cod fiscal, dar și potrivit directivelor europene, la calcularea accizei.
Pe 1 ianuarie, comercianții de benzină și motorină au scumpit carburanții cu 9 bani/l ca urmare a modificării modului de clcul al acesteia. Astfel, cei care și-au petrecut Revelionul pe Valea Prahovei au achitat imediat după Anul Nou la benzinăria Petrom din Sinaia, de exemplu, 5,8 lei pe litrul de benzină (față de 5,71 lei/l cât costa benzina până în primele minute ale noului an), și 5,97 lei/l de motorină (față de 5,88 lei pe 31 decembrie).
În prezent, la aceași benzinărie, un litru de benzină euro '95 se comercializează la un preț de 5,85 lei/l, iar unul de motorină standard, la un preț de 5,99 lei/l.
În condițiile în care prețul internațional al petrolului ar rămâne la actualul nivel de 106 dolari barilul, iar cursul de schimb nu ar suferi variații majore (acestea sunt, alături de impozitare, cele trei variabile în funcție de care variază prețul carburanților), de la 1 aprilie, un litru de benzină va costa în Sinaia 6,26 de lei, iar unul de motorină, 6,4 lei.
Ultimele NOUTATI
Una dintre cele mai inspirate decizii din lumea fotbalului: introducerea sistemului VAR (Video Assistant Referee)
E OFICIAL. Cresc salariile din sectorul bugetar
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.
Partenerii nostri
MODEL declaratie pe propria raspundere a salariatului care castiga venituri din contracte part-time
Concediul paternal se majoreaza la 10 zile, indemnizatia de concediu - impozitata
Agentii imobiliare platitoare de TVA si neplatitoare de TVA: aspecte contabile si fiscale
Noutati privind colectarea creantelor fiscale: model de proces verbal
Cum a modificat OG 16/2022 Codul fiscal: Titlul II - Impozitul pe profit
Romanii amendati pentru necompletarea PLF la intrarea in tara isi iau banii inapoi. MODEL CERERE
Contestatie proces-verbal de contraventie: cazurile de nulitate si de anulare
Pensia de invaliditate in 2022: cine are dreptul si cum se calculeaza
Te-ar putea interesa si
Anunul Lidl pentru toti clientii din Romania care stau prost cu banii: ce poti face acum, daca ai salariul mic
Aparatul nostru bugetar numara peste 1.200.000 de angajati: cei mai multi bugetari ai tarii lucreaza in administratia centrala