Stefan Luchian, pictorul care a daruit iubire "coloristica" florilor

Stefan Luchian, pictorul care a daruit iubire coloristica florilor stefan luchianpictoriubirefloritablourinicolae grigorescuopereculorioctavian paler

"Cel mai roman dintre pictorii nostri", dupa cum il socotea pictorul si graficianul Iosif Iser pe Stefan Luchian, s-a nascut pe 1 februarie 1868 la Stefanesti.

Secolul XX a fost stapanit in mod absolut de operele acestui valoros pictor. Calea fusese deschisa de primul dintre fondatorii picturii romane moderne, Nicolae Grigorescu, iar apoi consolidata de Ion Andreescu, un alt simbol pentru tinerele generatii de artisti.

Atractia pentru pictura il stapaneste inca din copilarie, astfel incat eforturile mamei sale de a-l inscrie la Scoala militara sunt zdrobite de dorinta de nestapanit al lui Stefan Luchian de a se inscrie la clasa de pictura a "Scolii Nationale de Arte Frumoase". Pe care o absolva “incoronat” cu medalia de bronz pentru un Cap de expresie si un Studiu dupa natura.

Dezvoltarea personalitatii sale nu intampina contraste din partea celui care ii va fi alaturi in perioada de formare, Maestrul Nicolae Grigorescu.

Il regasim din 1889, pentru un an, la Munchen, student al Academiei Regale de Arte Frumoase, executand copii aflate la Muzeul de Arta, dupa operele pictorului renascentist Correggio (Antonio Allegri, pe numele sau real) si Rembrandt, cel care apartinuse epocii „varsta de aur olandeza”. Singurul pictor care, dupa spusele istoricului si eseistului francez Elie Faure, care si-a putut permite sa amestece noroiul cu stralucirea ochilor, focul cu cenusa, sau sa faca culorile sa stralucească proaspat, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis".

Luchian isi desavarseste studiile la Academia Julian din Paris, intre 1891 si 1892, perioada de plina „clocotire” impresionista.  Influentele lui Manet si Degas, precum si ecoul unor preferinte mondene se vor reflecta, pentru o vreme, in lucrarile lui Stefan Luchian si la Bucuresti.

Expunerile la societatea „Tinerimea Artistica” il plaseaza drept unul dintre cei mai merituosi pictori din epoca. Iar anul 1896 poarta amprenta „Expozitiei artistilor independenti”, organizata in tara, impreuna cu alti colegi animati de aceeasi dragoste pentru mestesugul imbinarii culorilor. Peste doi ani, va deveni membru fondator al societatii artistice „Ileana”.

Temperamentul dinamic al lui Stefan Luchian este strabatut permanent de fascinatia pe care peisajele pitoresti de pe malul Prutului sau „fragmentele” feerice de natura - Baragan, Brebu, Govora, Poiana Ialomitei, Filipestii de Padure au imprimat-o unor opere care emana prin fiecare strop de culoare bucuria celui care va impleti in motivele sale picturale o sensibilitate dobandita prin „formulele magice” specifice curentului Art Nouveau din perioada de formare.

Lumini subtile, umbre dezvaluite imperceptibil, reunite prin accente de intensitate afectiva, creeaza o proportie justa, dar misterioasa, dezvaluind plastic delicatetea unui maestru al impresiilor furnizate de realitatea inconjuratoare. Sau de compozitii florale si portrete.

Muzeul K. H. Zambaccian „adaposteste” opere precum „Moara”, „Peisaj de camp” sau „Turnul de la Brebu”.

Soarta ii este insa potrivnica si, din 1900, scleroza multipla este boala care ii va marca descendent viata pana in 1916. Cu toate acestea, pasiunea pentru pictura va continua sa scoata noi evidente ale talentului sau. In pofida conditiilor materiale din ce in ce mai precare.

Maiestria sa inegalabila se va „abate” spre flori, cele care se vor face „vinovate” de pastelurile incarcate de „lacrimile” cromatice ale lui Stefan Luchian.  Gingasia mangaietoare a petalelor va concentra toata dragostea pentru viata si frumos a artistului. Adevarate capodopere, dintre care, Anemonele, florile care intruchipeaza la nivel simbolic zguduitorul destin al celui a carui lumina interioara a vibrat in fiecare din tablourile sale, fluidizand contururi si dezvelind o pasiune extrema pentru natura.

Cu certitudine, nu intamplator, Luchian a ales Anemona, ale carei radacini legendare au cladit aspecte duale: dragoste si moarte, regasire - despartire, reinviere - extinctie. Aceasta floare a lui Adonis, nascuta din lacrimile Afroditei, avand si atribute superstitioase, este numita de catre chinezi „floarea mortii”, iar in cultura populara a unor tari europene este vazuta ca un semn rau. Oricum ar fi, „parfumul” Anemonelor a conferit tablourilor lui Stefan Luchian o forta dramatica cu accente de simplitate, gravate in gratia unor flori suave, efemere.

„A vedea florile lui Luchian fara a sti ce se afla in spatele frumusetii lor ar echivala cu gestul de a smulge dinlauntrul corolei anemonelor grauntele de frig, de noapte, care face ca petalele sa arda si mai intens. Despartirea creatiei lui Luchian de suferinta lui Luchian ne-ar priva de cel mai clar exemplu din pictura noastra ca suferinta nu da talent, dar pune un om talentat la o raspantie de unde poate iesi un invins sau un invingator.” (Octavian Paler)