De-a lungul anilor, saloanele auto au fost vazute drept unele dintre cele mai bune ocazii pentru un producator auto de a isi lansa ultimul model dezvoltat sau de a isi prezenta noutatile in fata fanilor. Si, teoretic, chiar am putea sa spunem ca un salon auto este un eveniment perfect pentru un producator, acesta avand sansa sa se adreseze unui public extrem de numeros, interesat de domeniul auto. Ultimul an ne-a aratat insa ca producatori din ce in ce mai importanti aleg sa spuna pas acestor evenimente, preferand sa isi organizeze singuri evenimente de lansare pentru modelele abia dezvoltate!
Salonul Auto de la Frankfurt ne-a obisnuit de-a lungul anilor sa fie unul dintre cele mai importante evenimente din lumea auto europeana, multi constructori germani si nu numai alegand sa isi prezinte aici ultimele noutati. Ei bine, se pare ca evenimentul organizat in aceasta toamna se confrunta cu o problema extrem de serioasa, nu mai putin de 22 de producatori auto de renume din intreaga lume anuntand deja ca au luat decizia de a nu se prezenta de aceasta data. In aceste conditii, Salonul Auto de la Frankfurt din acest an risca sa fie unul dintre cele neinteresante evenimente auto ale anului din pricina numarului mic de modele atractive aduse de constructorii prezenti.
Alianta Renault - Nissan - Mitsubishi este primul grup important din lumea auto care a anuntat ca nu se va prezenta in aceasta toamna la Salonul Auto de la Frankfurt. Apoi, Alianta Fiat - Chrysler a facut un anunt asemanator, transmitand ca niciun brand al grupului nu va ajunge in luna septembrie la Frankfurt. In cele din urma, si Grupul PSA a luat o decizie asemanatoare, marcile Puegeot, Citroen si DS anuntand ca nu vor fi prezente in Germania. Totusi, in acest caz exista si o receptie, germanii de la Opel preferand sa fie prezenti la acest eveniment important organizat chiar in tara lor de origine.
Asadar, vorbim despre unii dintre cei mai importanti producatori auto de la nivel mondial care prefera in aceasta toamna sa nu isi aduca ultimele modele din gama la Frankfurt. Celor enumerati in randurile anterioare li se alatura si alti constructori de renume precum Mazda, Subaru, Suzuki, Rolls-Royce sau Aston Martin. De asemenea, nici suedezii de la Volvo, unul dintre cele mai apreciate branduri din lumea auto la ora actuala, nu vor ajunge la editia din acest an a Salonului Auto de la Frankfurt.
Totusi, chiar si in aceste conditii, Salonul Auto de la Frankfurt ne va aduce in prim plan cateva modele importante. Unul dintre acestea este chiar Ford Puma, SUV-ul care va fi produs la uzina producatorului american de la Craiova. Volkswagen se va prezenta la Frankfurt cu noul hatchback electric ID.3, in timp ce cei de la Porsche vor aduce noul Taycan. Nu in ultimul rand, cehii de la Skoda vor lansa la Frankfurt o noua generatie a modelului Octavia.
Ultimele NOUTATI
Case mai ieftine si facturi mai mici. Planul UE pentru locuinte mai accesibile si sustenabile
Plafonarea tarifelor pentru politele RCA a fost eliminata. Ce cresteri sunt asteptate
Se scumpesc vacantele! Paradoxal, s-ar putea sa fie mai scump sa mergi la Constanta decat in Grecia sau Italia
Ce se intampla cu prosumatorii din Romania dupa 1 iulie? Raspunsuri oficiale de la ANRE
Partenerii nostri
Ce se intampla daca depasesti 90 zile concediu medical. Drepturi si obligatii
CCC pentru tatal necasatorit - procedura si reglementari cheie
Ce software de gestiune sa alegi pentru restaurant in functie de specificul locatiei
Dividende interimare: Atentie la modificarea cotei de impozit pentru sumele neachitate!
Prescriptia obligatiilor fiscale: Cand se prescrie anul 2019