Patron contra manager. Business contra business

Intr-o tara iesita fatalmente prea tarziu de sub spectrul bolnavicios al unei autocratii ce-a dat nastere servilismului comod al subalternilor, era, pe undeva, firesc ca tensiunile conviventei dintre patron si maneger sa apara cu un oarecare recul si sa ramana, inca, in buna masura, nestatutate dupa principii clare, in ciuda unei piate agresiv concurentiale. Prin urmare, transarea situatiilor-limita ramane aproape exclusiv la cheremul patronului, de unde si o victimizare a managerului, nefireasca pentru un personaj cu forta pozitiei sale. Chiar si in cazul in care divergentele nu duc la despartirea patronului de managerul intreprinderii sale, tensiunea instalata la varf e de natura sa pericliteze, pe termen mediu si lung, atmosfera de lucru si, implicit, rezultatele companiei.

Pricini pentru neintelegerile dintre actionari si manageri sunt nenumarate, de la viziuni diferite de ordin strategic, la pretentii considerate ca fiind exagerate de catre una din parti, de la chestiuni financiare, la probleme legate resursele umane. Cand la mijloc apar - inevitabil, mai ales in anumite domenii - diferente clare de specializare intre patron si manager sau cand interferenta dintre cele doua parti are background deontologic, atunci "chimia" da reactii explozive. Mascate cel mai adesea fie de clauze de confidentialitate, fie de vizibilitatea slaba a unor afaceri in sfera publica, conflictele patron - manager din Romania tin capul de afis cand vine vorba, bunaoara, de fotbal sau de media. In ambele cazuri, managerii sau opinia publica le imputa actionarilor ingerinte nejustificate in atributiunile managerilor. Altfel spus, managerilor nu li se "permite" sa dicteze, de pilda, transferurile de personal (fotbalisti sau jurnalisti, in cazul nostru) si nici sa dicteze strategia de confruntare cu concurenta (strategia de joc si alinierea fotbalistilor in primul "11", respectiv strategia editoriala, in cazul presei).

Ceea ce pare a fi litera de lege in multe domenii - anume ca patronul dispune dupa cum doreste de banii investiti, iar angajatii executa, pur si simplu - naste in alte domenii vii dispute intre manageri si actionari in altele. S-a ajuns pana acolo incat, in fotbalul autohton, cu riscul de a-si pierde sustinerea patronilor si, implicit, locul de munca, managerii (antrenorii) au ignorat cu desavarsire indicatiile actionariatului. In presa s-a ajuns si mai departe: actionarii au devenit, in unele situatii, victime ale anchetelor de presa coordonate de propriii manageri! Invocarea liberului discernamant, a interesului public si, deloc de neglijat, a performantelor economice girate de management au avut, uneori, castig de cauza, iar patronatul a ignorat deserviciile publice de dragul profitului greu de obtinut fara competenta managerului-problema. Nu e de neglijat nici forta de negociere a managementului in fata patronatului in conditiile in care echipa aflata in plata actionarilor e mai loiala sefului direct, executivul companiei, si nu celor care dau banii. Piata autohtona de media a cunoscut, in ultimii 20 de ani, cateva situatii spectaculoase cand echipe intregi au parasit afacerea si s-au constituit in concurenta pentru vechiul patronat ca urmare a unor conflicte intervenite intre actionari si managerii afacerii.
 

"Eu nu platesc un manager ca sa-mi fie sef", rezuma recent un businessman de succes din Romania, patron al unei echipe de fotbal (CFR Cluj) al carei antrenor a fost demis acum cateva saptamani, desi formatia sa se afla pe primul loc in clasament, cu un avans totusi semnificativ (5 puncte) in fata locului 2. Nu e prima oara cand Paszkany Arpad sacrifica un antrenor aflat pe primul loc sub argumentul ca schimbarile trebuie facute, daca lucrurile nu merg conform planului, inainte sa fie prea tarziu. Daca lui Paszkany schimbarile i-au adus titluri in palmares, nu acelasi lucru s-a intamplat cu Gigi Becali, care s-a dispensat in ultimii 5 ani de serviciile a nu mai putin de 10 antrenori, fara ca echipa sa sa-si treaca in palmares vreo performanta notabila. Cum nici in presa, nici in fotbal, nu s-a gasit o legatura directa intre intruziunea patronatului in treburile managementului si orientarea spre performanta, iar, pe de alta parte, presiunea tot mai mare pe performanta lasa tot mai putin timp si tot mai putin spatiu de experimentalisme managementului, relatia patronat - management risca sa ramana multa vreme intr-o zona gri cata vreme cele doua parti nu gasesc un numitor comun functional pentru afacere.

E de neconceput, desigur, amestecul arbitrar al actionarului in detalii de finete pe care nu le stapaneste - in joc e onoarea profesionala a managerilor pe care el insusi i-a angajat! Dar, la fel, de neconceput e ca intr-o economie capitalista patronul sa nu aiba privilegiul salvgardarii propriilor investitii prin actiuni menite sa corecteze, la limita, inevitabile erori de management. Dupa cum banii actionarilor nu pot cumpara peste noapte competente in domeniul in care sunt investiti, la fel de adevarat este si faptul ca nici managementul nu poate invoca aprioric profesionalismul desavarsit sau, chiar daca l-ar putea invoca, asta nu ar garanta automat performanta. Adevarul e, prin urmare, undeva la mijloc, in vreme ce tentatia fiecareia dintre parti e sa traga cat mai mult controlul spre partea sa. Pare cat de banal suna, pe atat de greu e de pus in practica: buna relatie patron - manager e unul dintre ingredientele succesului in afaceri. Ca orice ce lege corect exprimata, ea poate fi cel mai simplu verificata prin solutia contrariului. Iar exemple de afaceri ruinate de relatia proasta dintre actionari si manageri se gasesc atatea. Din pacate, nu doar in fotbal si in presa, asa cum pare la prima vedere.