De ce sunt fortati angajatii sa isi semneze demisiile in alb?
Multi angajatori, cand angajeaza pe cineva, ii cer ca pe langa contractul de munca sa semneze si o demisie in alb (adica nedatata), pe motiv ca asa se procedeaza in firma respectiva. E o solicitare nelegala, desigur, dar foarte des intalnita in practica, mai des decat ati putea crede.
Avantajul angajatorului e clar: daca la un moment dat va dori sa scape de salariatul in cauza, va apela la aceasta demisie in alb si va evita astfel toata procedura greoaie si cu rezultate incerte pe care o presupune o concediere clasica. Relatia de munca dintre el si salariat se va termina brusc si fara batai de cap.
Evident, pentru salariat lucrurile stau cu totul altfel, pentru el aceasta practica nu este deloc avantajoasa. Nu numai ca se va putea trezi pe drumuri la orice capriciu al angajatorului, dar va putea fi santajat ulterior sa semneze tot felul de acte aditionale la CIM (reducerea salariului, modificarea programului de lucru sau a atributiilor, incadrarea pe alta functie etc.), sub amenintarea “Daca nu-ti convine, maine pleci din firma!”.
In plus, daca va vrea sa dea firma in judecata si sa solicite in instanta anularea acelei demisii in alb, trebuie sa stie ca il asteapta un proces anevoios, cu sanse foarte mici de reusita – va trebui sa dovedeasca vicierea consimtamantului, adica faptul ca semnarea s-a produs in conditii nelegale si ca ea nu reprezinta vointa sa reala.
Va trebui sa arate si ca demisia a fost intocmita si semnata la o data anterioara celei mentionate pe ea, un lucru foarte dificil din punct de vedere practic. Sigur, ar putea sa apeleze la un expert grafolog care sa arate ca data demisiei a fost scrisa de alta mana, nu de el, dar cine are timp si chef de asemenea demersuri?
Si, pana la urma, care ar fi scopul contestarii demisiei in alb? Reintoarcerea in firma, pe vechiul loc de munca? Daca angajatorul apeleaza la demisia in alb, e clar ca salariatul respectiv nu este dorit acolo. Si nimeni nu vrea sa lucreze intr-un mediu ostil, unde este posibil sa fie izolat de colegi, umilit sau incarcat cu sarcini peste puterile lui.
Asa se si explica de ce semnarea demisiei in alb este acceptata de candidati de la bun inceput, in ciuda nelegalitatii ei. Oamenii merg pe ideea: “Daca lucrurile decurg bine aici, ma integrez si toata lumea e multumita, n-o sa ma dea nimeni afara. Iar daca lucrurile n-or sa fie OK, o sa plec eu singur.”
Demisia in alb nu este, deci, chiar asa o catastrofa pentru angajat. Iar pentru angajator, cum spuneam, ea prezinta un beneficiu major, acela ca prin intermediul ei acesta se poate debarasa pe loc de salariatii incomozi, fara cercetari disciplinare, fara audieri preliminare, fara riscul de a incadra incorect motivul concedierii. (Ca o paranteza, s-au vazut situatii in care lipsa de randament a fost incadrata gresit ca abatere disciplinara, nu ca necorespundere profesionala, iar instanta a anulat fara discutii concedierea.)
In concluzie, prin practica demisiei in alb, angajatorul scapa de o procedura complicata de concediere, care mananca timp si bani si care poate fi usor contestata in instanta in baza unei abateri minore de la litera Codului muncii.
Dar, ca sa nu ramaneti cu o idee gresita, repetam: aceasta practica este ilegala! Ea functioneaza doar pentru ca angajatii nu au chef s-o conteste si pentru ca este foarte greu de probat in instanta. Dar nu imposibil.
Sursa foto: www.pexels.com
