Teatrul e o coarda sensibila. Omul Pubela. Teatru descompus

Teatrul e o coarda sensibila. Omul Pubela. Teatru descompus omul pubelamatei visniecteatru descompusundercloudmuzeul taranului

"La Faust se merge o singura data", m-am trezit spunandu-i cuiva care isi dorea sa vada piesa jucata la Sibiu. Am stiut atunci ca m-am ferit, de fiecare data, sa repet ceea ce pentru mine trebuia sa ramana in memorie ca o experienta unica.

Nicio piesa de teatru nu e de doua ori aceeasi. Poate ca uneori va fi extraordinara, poate ca in alte dati va fi realmente slaba. Dar cand se apropie de adevarul pe care il cauti, cand in tine descoperi ceva in plus pe langa emotiile pe care, inevitabil, le nasc teatrul si textele de calitate, nu vei dori sa mai repeti experienta.

Ca atunci cand un profesor nu iti da voie sa iei notite, convins ca memoria e cel mai bun mecanism de filtrare, nu poti scrie sau nu e bine sa scrii imediat dupa spectacol. Entuziasmul are nevoie de cateva zile pentru a-si mai potoli avantul. Cat sa reusesti sa scrii mai mult cu mintea si mai putin cu inima, cat sa nu dai senzatia ca in timpul piesei de teatru sau in timpul concertului simfonic ai descoperit in tine un om nou sau, in orice caz, un altul.

Dar asa, obiectiv, cu mintea cat de cat lucida, vei putea sa oferi publicului macar o parte din ceea ce ar trebui sa contina o recenzie a unei piese. Cu greu insa obiectivitatea isi gaseste locul de data aceasta, cand textele lui Matei Visniec si-au castigat, atat de meritat si de atata vreme, locul pe piedestal.

Memoria va relua, de fiecare data, cele mai bune piese pentru a face inca o trecere in revista, pentru a savura, pe furis, trairi similare, cu un numitor comun: transformarea interioara, intotdeauna unica si intotdeauna imposibil de descris.

Asa iti vei aminti de Amalia din "Amalia respira adanc". O zaresti, cu ochii mintii, mergand printre scaune, in holul nu foarte mare din incinta Muzeului Sutu. In bezna creata, doar lumina brichetei si strigatele ei destramau linistea. In cimitir, isi cauta mormantul copilului. Iar cand se aprind luminile, in fata ta, vezi si acum cei cincizeci de oameni care plangeau.

Nicio astfel de experienta nu poate fi retraita si nici libertatea de a te juca prin teatru descompus cu mai multe texte nu poate fi copiata. In cadrul festivalului Undercloud de anul acesta, festival de teatru independent de orice, "Omul Pubela", teatrul descompus scris de Matei Visniec, si-a avut interpretarea in sala Librarie de la Muzeul Taranului Roman.

Sa fi fost vreo saisezeci de oameni, condusi mai intai de Iluzionistul care si-a incercat exercitiile esuate de magie cu un public bland cu cel despre care stiau ca joaca un rol. Ce au simtit insa, ma intreb, atunci cand Alergatorul si-a strigat disperarea in intunericul aceleiasi sali? Cand si-au dat seama ca jocul e sa mergi de la o scena la alta, ca esti obligat sa renunti sa mai cauti cu privirea un loc in care sa te asezi?

Teatrul descompus, teatrul lui Visniec, de fapt, e un teatru pe care trebuie sa il infrunti. In textele din Omul Pubela vei regasi doar zambetul amar, deziluzia Iluzionistului, credinta in marea noapte de iubire universala traita de Dresor, alaturi de critica aspra a mecanismelor pe care comunismul le-a exercitat cu succes. Cati dintre cei prezenti acolo n-au tresarit sau tremurat chiar in fata asprului inchizitor care striga la cel asezat pe scaun cu forta "Spune sfoara?". Cati nu s-au cutremurat la gandul ca, mai devreme sau mai tarziu, cu totii ajungem sa spunem "sfoara"?

Iar Omul din cerc e fiecare dintre noi, rand pe rand, intr-un moment al vietii. Poate ca unii se inchid in acest cerc inca din tinerete, in cautarea fericirii pierdute sau a celei pe care nu au descoperit-o inca. Poate ca facem acest exercitiu care incuie pentru totdeauna intr-o clipa de neatentie sau de frica. Pana la urma, e atat de simplu sa trasezi in jurul tau un cerc din care sa nu mai iesi niciodata.

Imaginati-va un oras in care fiecare om traieste deja in cercul sau si va veti da seama ca traiti deja intr-unul: "De cand oamenii au invatat sa utilizeze cercul, orasul si-a schimbat total infatisarea. Peste tot vezi numai cercuri, unora le place sa-si instaleze cercul pur si simplu pe trotuar sau in mijlocul strazii, sunt altii caren-au mai iesit din cerc de zile si zile in sir. In marile sali de asteptare, in pietele publice, in gari nu vezi acum decat oameni ghemuiti, parca uitati in cercul lor". Teatrul exista pentru ca uneori ne schimba, fiindca uneori ai norocul sa fii luat de mana chiar de regizorul care a scris aceste texte si, pe neasteptate, sa iesi din cercul pe care l-ai trasat tu sau pe care l-au trasat altii.

Si chiar daca la finalul interpretarii acelor texte din Omul Pubela ati strigat cu totii "sfoara", esti mai convins ca niciodata ca, prin teatru, ai cunoscut libertatea. Teatrul e o coarda sensibila, iar uneori, daca esti norocos, descoperi aceasta coarda si in interiorul tau.

Credit foto: 8pt

Omul Pubela. Teatru descompus - Matei Visniec

Distributie: Alexandru Bogdan, Andrei Hutuleac, Stefan Pavel, Vlad Dragulin

Regia: Alexandru Nagy

Scenografie: Alexandru Nagy

Producator: O productie T I P | Teatrul Independenților Profesionisti, 8PT si Teatrul Mignon