Cea mai vanduta carte din istorie

Cea mai vanduta carte din istorie Daca exceptam Biblia, Coranul si Cartea Rosie a lui Mao Zedong si vorbim de cartea-carte, care imbina valoarea artistica si valoarea comerciala, raspunsul la intrebarea din titlu este: „Don Quijote”, de Miguel de Cervantes, 500 de milioane de exemplare.
Pe locurile urmatoare gasim titluri ca „Poveste despre doua orase”, „Stapanul inelelor”, „Micul print”, „Hobbitul”, „10 negri mititei” – toate cu peste 100 de milioane de exemplare, cu o mentiune speciala insa pentru seria Harry Potter, formata insa din 7 volume, care insumeaza cca 520 de milioane de exemplare. Sa aruncam acum o privire si asupra cartilor romanesti.

Noi ne putem lauda cu tirajele din vremea comunismului, cand “Toate panzele sus!” (Radu Tudoran) sau “Cel mai iubit dintre pamanteni” (Marin Preda) se trageau in cateva sute de mii de exemplare.

Perioada primilor ani de dupa Revolutie a fost si ea foarte interesanta. In contextul acesta, al tirajului si vanzarilor, nu putem sa trecem cu vederea cartile lui Pavel Corut – amestecuri de conspiratii, paranormal si scenarii cu securisti care se pliau perfect pe nevoia de senzational a publicului de atunci. “Quinta sparta”, de exemplu, unul dintre titlurile lui Corut, a atins tirajul de 200.000 de bucati.

Vorbim insa strict de autori romani. Pentru ca, altfel, oricine a trait in acea perioada isi aminteste de lovitura de piata pe care a dat-o editura Nemira cu seria Sven Hassel (“Gestapo” si “Lichidati Parisul!” s-au vandut in peste 600.000 de exemplare fiecare) sau de moda Sandra Brown, cu acele titluri pline de seva: “Secrete bine pazite”, “Imbratisare in amurg”, “Paravanul de fum”, “Juramantul uitat” etc.

Revenind la autorii romani, sa mentionam cateva nume si titluri de succes de dupa Revolutie:

1. Mircea Cartarescu, “De ce iubim femeile”, trilogia “Orbitor”
2. Aurelia Marinescu, “Codul manierelor elegante astazi”
3. Mihaela Radulescu, “Despre lucrurile simple”, “Niste raspunsuri”
4. Andrei Plesu, "Despre ingeri"
5. Radu Paraschivescu, “Ghidul nesimtitului”
6. Neagu Djuvara, "O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri"
7.Gheorghe Florescu, “Confesiunile unui cafegiu”

In ceea ce priveste cartile Mihaelei Radulescu, acestea s-au vandut in peste 50.000 de exemplare fiecare, cu mult peste cartile Hertei Muller, castigatoarea premiului Nobel pentru literatura in 2009. Fapt care ilustreaza tendinta actuala de mondenizare a cititului: succesul comercial al unei carti nu mai este dat neaparat de valoarea cartii, ci de notorietatea autorului sau a temei abordate (sex, conspiratii, ocultism).

Cartea este opera, dar si marfa in acelasi timp

Nu exista editor care sa scoata carti doar de dragul de a scoate carti, fara sa se gandeasca la profit. O editura este o afacere si inca una foarte complexa. Produsul finit, cartea in sine, este doar partea vizibila a unui aisberg urias format din compartimente ca productie, distributie, marketing, contabilitate, juridic, gestiune, relatii publice etc., compartimente sustinute (in cazul unei edituri serioase) de oameni cu o cultura solida si/sau foarte bine specializati.

Nu se poate sari peste niciun aspect al acestui sistem complex, altfel vorbim de o pseudo-editura, care nu se poate sustine financiar si care sta cu mana intinsa, pandind sponsorizari sau alte forme de mecenat.

Marea problema a unei edituri este distributia. Sunt relativ putine librariile existente in acest moment, deoarece multe din spatiile vechi fie au fost impartite in spatii mai mici, pastrandu-se doar o parte cu profil de librarie, fie si-au schimbat destinatia complet.

Motivul pentru care nu sunt mai multe librarii tine de bani: o librarie nu poate avea dimensiunile unui chiosc, ea trebuie sa beneficieze de un loc amplu, aerisit, unde clientii sa poata zabovi dupa pofta inimii pentru a studia oferta de titluri. Iar un astfel de loc costa. Cartea este intr-un fel un produs atipic, a carui vanzare urmeaza reguli speciale, ce tin in principal de ambianta.

Editorul este cel care finanteaza intregul sistem

Da, editorul finanteaza atat firmele din aval (tipografiile cer de regula un avans la primirea comenzii, restul platii efectuandu-se la livrarea cartilor, iar drepturile de autor se platesc si ele inainte, plus un comision ulterior din vanzari), cat si pe cele din amonte (distribuitorii nu mai cumpara cu banii jos, cum se proceda odata, ci cu plata lunar, in functie de vanzari). Acest aspect costisitor poate fi atenuat printr-o buna relatie cu tipografia, anume reducerea avansului sau eliminarea acestuia, in cazul unui contract serios, pe termen lung, cu obligatii de ambele parti.

Rata profitului este pentru o carte noua este de 10–20%, ea crescand cu fiecare reeditare, pana la circa 40-50%, cand, practic, singura cheltuiala o reprezinta tipografia si comisionul distribuitorilor. Strategia editurilor, dictata de piata, este sa scoata cat mai multe titluri in tiraje mici care, prin insumare, sa aduca acelasi profit ca si un titlu de succes, cu tiraj mare.

Si cand spunem „tiraj mare” sa nu credeti ca vorbim de cifre spectaculoase: in momentul de fata, bestseller-urile editurilor importante depasesc rar pragul de 10.000 de exemplare vandute.

Sursa foto: www.pexels.com