Editorial Dan Manusaride: Prietenul cel mai bun al omului, cainele fara stapan

Nimeni nu a dat nicio importanta acestui fenomen care avea sa aiba un impact deosebit imediat dupa 1989, perioada in care cainii parasiti de stapani s-au inmultit la adapostul daramaturilor ramase in urma demolarilor necontrolate.  Un fenoment nemaintalnit in lume! Desi de-a lungul timpului s-au incercat diverse variante de a stavili inmultirea acestor patrupede care incepusera sa se stranga in haite deosebit de agresive, toti primarii Capitalei, incepand cu primul si terminand cu cel aflat in functie acum, n-au facut decat sa castige timp, nedorind sa ia in discutie si sa puna in aplicare o metoda eficienta de stavilire a acestui fenomen cu adevarat periculos. Amenintati permanent de fundatiile si asociatiile pentru protectia animalelor din tara si de peste hotare, primarii si consiliul general au cedat de fiecare data, alegand varianta cea mai comoda pentru ei.

Drama recenta a lui Ionut, un baietel de patru ani cu parul balai, care a fost ucis de o haita de caini, se pare ca a fost semnalul ca nu se poate merge la infinit cu ascunsul gunoiului sub pres. Si, pentru ca sa nu-si ia raspunderea asupra lor, alesii bucurestenilor au decis sa organizeze, la 6 octombrie, un referendum in care locuitorii orasului sa se pronunte pentru o solutie la problema celor 60.000 de caini care sar la picioarele si beregatele oamenilor.

Presa internationala care comenteaza evenimentul  tragic in care si-a pierdut viata Ionut, nu intelege de ce, de mai bine de doua decenii, nu se gaseste o solutie intr-un oras care isi promoveaza potentialul turistic, uitand de principalele pericole la care se expun vizitatorii nostri. Si pe buna dreptate intreaba: este Bucurestiul un oras sigur, sau ar trebui sa ne sfatuim turistii sa-l ocoleasca pentru a nu avea surprize neplacute? Deja multe ghiduri turistice editate in strainatate amintesc cainii fara stapan ca fiind principala primejdie a orasului, chiar inainte de hotii de buzunare.

Va mai amintiti probabil de cazul omului de afaceri japonez ucis de un caine vagabond in plin centrul Capitalei, nimeni altul decat presedintele unei corporatii nipone care pusese pe roate fabrica de rulmenti de la Alexandria. Atunci, in 2006, presa internationala a fost socata ca intr-un oras european este posibil asa ceva in plin centru al orasului. Moartea japonezului Hajime Hori a declansat un razboi intre autoritati si fundatiile pentru protectia animalelor, dar si intre autoritati si locatarii blocului unde salasluia patrupedul, care cereau, nici mai mult nici mai putin, cainele inapoi, pentru a pazi in continuare imobilul.

Mentalitatea asta de grota, care nu are nicio legatura cu realitatea sumbra pe care o traim se regaseste in mai toate actiunile izvorate din spiritul de turma al bucuresteanului care se gandeste numai la el si la mica lui comunitate, nu si la ceilalti concitadini ai sai sau chiar la oaspetii care le viziteaza orasul.

Dintr-un sondaj recent reiese ca 72% dintre bucuresteni sunt de acord cu o solutie radicala pentru a scapa de un flagel care a pus stapanire pe oras de mai bine de doua decenii. Organizatiile pentru protectia animalelor opteaza pentru sterilizare, de parca un caine sterilizat care a muscat o data, nu va mai musca in viata lui. Sterilizare inseamna inca un deceneiu cu zeci de mii de caini pe strazi si cu sute de mii de dinti atintiti pe gambele si gaturile bucurestenilor. In plus, un caine pe strada, neingrijit si de cele mai multe ori nehranit ofera un tablou trist. Daca aceste organizatii asta isi doresc, un tablou trist si uneori insangerat, eu chiar nu mai inteleg nimic din scopurile pe care si le asuma, uneori cu aroganta.

Sigur, a eutanasia un animal este un lucru deplorabil. Dar a-l salva, lasandu-l in continuare pe strazi, fara mancare, nevaccinat si lipsit de o igiena minimala, chinuindu-l astfel, nu este oare o dovada mult mai mare de sadism? Inteleg ca in lipsa unor caini zbenguindu-se in voie pe strada, ar disparea si fondurile care le sunt destinate acestor organizatii, dar mai presus de bunastarea lor este siguranta cetateanului, in special a copiilor care identifica in caine un prieten si, in realitate, descopera, prea tarziu, un dusman letal.

Singura solutie ca societatea sa nu ramana in continuare divizata pe tema acestui subiect este ca iubitorii de animale sa foloseasca cele 14 zile de gratie pentru a adopta cate un caine. Pe care sa-l ia acasa, sa-l hraneasca, sa-l ingrijeasca si sa dovedeasca astfel ca ii pasa de soarta lui. Altfel, toate vorbele frumoase, ingrijorarea si indignarea acestor persoane sunt doar manifestari dominate de falsitate.