de Mihai Balescu
la 06 Feb. 2018 Exclusiv
Este o suma generata de majorarile salariale, de relaxarile fiscale, de alte beneficii care au avut ca efect sporirea deficitului bugetar si, mai ales, de imprumutul de 20 de miliarde de euro luat in 2009 de la FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala. Si, foarte important, aceasta datorie publica implica plata unor dobanzi anuale de cca 2 miliarde de euro – bani care, evident, trebuie luati de undeva (de la Educatie, de la Sanatate).
Problema nu este, totusi, suma in sine: 64 de miliarde de euro inseamna pentru Romania un nivel de indatorare de 35,7% din PIB, mult sub media de 82,5% a tarilor din Uniunea Europeana (Franta, de exemplu, are un grad de indatorare de 93% din PIB, Germania – 78%, Italia – 132%, ca sa nu mai vorbim de Grecia, cu 176% din PIB).
Problema este ca datoria publica nu poate fi sustenabila decat in masura in care faci investitii productive, care asigura o crestere economica durabila si permit rambursarea respectivei datorii.
Ori, exact asta nu s-a intamplat in ultimii ani in Romania. In perioada 2012-2014, de exemplu, banii imprumutati de Stat au fost folositi aproape in totalitate pentru finantarea golurilor din buget (precum cele din sistemele de pensii si de sanatate), mai putin de 1% mergand spre investitii. Nu se vad, deci, efecte nici in infrastructura, nici in programe de modernizare a societatii, totul nu este decat o rostogolire a banilor din care economia nu se alege cu aproape nimic.
Cu alte cuvinte, nivelul relativ redus al datoriei publice, de 35,7% din PIB, este inselator. Cu cheltuieli bugetare umflate si inutile, cu cresteri salariale si beneficii care nu mai pot fi anulate si cu politici de sugrumare fiscala a mediului privat (cel care produce, de fapt, banii), acest nivel poate ajunge in doar 3 ani la 60%.
Iar pentru o economie mica, asa cum este cea a Romaniei, asta inseamna deja nivel de avarie.
Comentarii