Cat ma costa un zambet

Cat ma costa un zambet zambetcosta


                                     Cat ma costa un zambet

M-am gandit sa va scriu astazi pentru ca dimineata, venind spre serviciu, am avut parte de o intalnire amuzanta. Lucrez in zona Baneasa si aproape in fiecare zi sotul isi face pomana cu mine si ma aduce cu masina pana la serviciu. De cateva zile, multumita lucrarilor la vestitul pasaj Baneasa, in zona e o aglomeratie de nedescris, drept pentru care cobor din masina pe undeva pe la OMV Baneasa si merg vreo 10 minute pe jos.

In dimineata asta scenariul s-a repetat, am coborat din masina la OMV si am luat-o sprintenel pe jos, zambindu-le sfidator soferilor blocati in trafic. Trecand pe linga o terasa, am observat un tip dragut, care statea la o masa si ma privea insistent. A urmat firescul schimb de priviri + zambet si-am mers mai departe (nu mai trebuie sa spun ca, brusc, ziua mi-a parut mai frumoasa).

Gandindu-ma la ce am da facut azi, am ajuns in apropierea intersectiei de la Baneasa, pe nesimtite. Fiindu-mi un pic foame, m-am hotarat sa intru intr-o brutarie sa-mi iau un baton cu cereale (ca deh, nu mai am 20 de ani, mananc si eu mai “diet”). In fata intrarii era un tip bine, foarte vioi pentru ora 10 dimineata (dupa parerea mea), care s-a dat politicos la o parte si mi-a spus “saru’ mana”.

Atat de tare m-a enervat, incat am fost la un pas de a fi nepoliticoasa si doar oboseala m-a facut sa nu scot niciun cuvant si sa intru cat de repede in brutarie. Acolo, profitand de un moment de singuratate, mi-am dat seama ca saracul om a vrut doar sa fie dragut cu mine, mi-am amintit povestea dvs. cu gara si brusc m-am simtit tare rusinata.

Ce ma costa sa-i fi spus un simplu “buna ziua”??? De ce m-am simtit jignita ca “s-a dat” la mine, cand celuilalt i-am zimbit de bunavoie??? Mi-am cumparat batonul cu cereale si iesind din brutarie l-am cautat cu privirea. El se dusese ceva mai incolo, dar tot spre usa privea zambitor. De data asta mi-am luat inima in dinti si, rusinata, i-am zambit si am trecut mai departe.

Pana am ajuns la serviciu m-am tot gandit la ce hal de oameni putem fi cateodata, cum ne inraieste viata asta in capitala… Cat de sinceri si deschisi sunt oamenii modesti din satul de munte unde s-a mutat mama mea, oameni care te saluta la tot pasul. Cand au aflat ca au venit la ei in sat niste “tineri de la bucuresti” care lucreaza in televiziune nu si-au dorit altceva decit sa le stranga mana (ca poate aceeasi mana a fost strinsa de vreo personalitate) si sa ii invite la o cafea!!!!