Editorial - Cum sa nu toci bani publici

Editorial - Cum sa nu toci bani publici banipublicadministratia

                                      Cum sa nu toci bani publici

Un mare admirator al lui Robert De Niro a participat la o licitatie. Ce cauta acolo? O… intalnire cu actorul sus-mentionat. Si, pentru aceasta intalnire, admiratorul, “fanul” cum se spune acu’, a platit 8.500 de dolari. Ceea ce nici nu e mult pentru a sta fata-n fata cu un… “monstru sacru”, cu unul dintre cei mai mari actori care a impresionat vreodata pelicula si retinele publicului. Ce se va intampla cu banii? Pai, evident ca nu-i va lua De Niro ci vor fi donati.

Printre cei familiarizati cu finantele adevarate, este binecunoscuta licitatia online organizata in fiecare an, din 2000 incoace, pentru a lua masa cu Warren Buffett. Pentru acest privilegiu, in urma cu doi ani, un om de afaceri chinez a platit sau, mai bine zis, a investit nu mai putin de 2,2 milioane de dolari. Evident, Buffett a donat banii. In felul acesta, vedetele de cinema sau ale… capitalului nu scot niciun ban dar fac un mare bine comunitatii din care provin.

Si pe la noi, se incearca metode din acestea, de la licitatii de burlaci celebri si pana la emisiuni de televiziune care arunca vedete din tren care trebuie sa se descurce: nu numai sa se intretina ci sa mai si stranga bani in scopuri caritabile… Simplu, nu? Mai ales daca esti persoana publica, daca esti cantaret de muzica (foarte) usoara, prezentator tv sau actor.

Dar, tot la noi, vedeta cea mai cunoscuta, adica statul, nu este in stare sa stranga bani pentru unele cheltuieli nu neaparat necesare. Adica, sigur ca e mai greu sa asiguri salubritatea acceptand ca firma respectiva sa-si scrie numele pe… borduri, de exemplu. La fel de greu daca nu aproape imposibil sa asiguri iluminatul public. Ce sa faci? Sa lasi furnizorul sa se semneze pe dalele din parcuri sau ce?

In schimb, daca vrei sa cumperi… ceasuri publice, sa vada cetateanu’ ce ora e si chiar sa se poata baza pe orologiu ca-i arata ora exacta, se prea poate ca tu, statul, adica administratia locala respectiva, sa nu scoti niciun ban din vistierie, mai ales ca principalul scop al tau asta este: sa fii zgarcit cu banu’ public. De ce? Ca sa nu-ti curga marafetii printre degete si pe urma sa fii “obligat” sa mai maresti o data si inca o data taxele si impozitele. D’aia!

Un sef de pe la administratia care a cumparat si instalat ceasuri publice in Bucuresti spunea ca nu i se pare mult ca a cheltuit vreo trei milioane de euro in acest scop. Partea foarte buna era ca, daca s-ar fi dorit cu adevarat, nu s-ar fi cheltuit nici trei milioane de euro si nici trei milioane de lei si, de fapt, absolut niciun leu. Cum? Simplu! Foarte, foarte simplu! Se ducea administratorul si vorbea cu foarte multii comercianti de ceasuri. Care, oricum, si-au instalat ceasuri deasupra magazinelor.

Administratia locala trebuia doar sa puna la bataie sau la contributie urmatoarele: vointa, mintea si un… amarat de metru patrat pentru fiecare. Dupa care, ceasurile ar fi fost frumos importate si montate de comerciantii de specialitate. In acest fel, cetateanu’ avea ceas public, administratia locala nu platea absolut nimic iar comerciantul de ceasuri se mandrea ca numele uneia dintre marcile pe care le vinde apare pe cadran orologiului. Si toata lumea era multumita…

Alexandra Stanescu