de Florin Campeanu
la 05 Ian. 2011 Exclusiv
Eram de vreun an ziarist la Jurnalul National si ma pasionau foarte tare articolele, reportajele despre tineri, evenimente, actiuni caritabile, sociale. Intr-o zi, un prieten de la Asociatia "Salvati Copiii" ma invita la "Grigore Alexandrescu" sa vad o premiera in medicina romaneasca. Paranteza: sunt unul din cei mai fricosi oameni de pe pamant cand e vorba de spitale. Inchid paranteza. Ajung la spital si mergem la sectia de Ortopedie. Spitalul arata ca dupa bombardament (astazi este mult, mult mai civilizat). Intram intr-un salon si, pe un pat, vedem un baiat frumos ca un inger, cu ochi vioi si expresie inteligenta, cam de 14-15 ani. Se prezinta: Stefan si mentioneaza ca loc de bastina o comuna pierduta prin Dambovita. Dupa care ridica patura de pe piciorul drept, moment in care eu lesin. Imi revin dupa vreo 5 minute, udat din belsug de asistente. Mai sa ma duca la terapie intensiva...
Stefan se nascuse cu un picior mai scurt. Practic, piciorul sau drept era mai scurt cu 10 centimetri decat piciorul stang. Un defect imposibil de reparat cu pantofi medicinali... Si un defect care ii facea viata lui Setafn un calvar. Inovatia doctorilor de la "Grigore Alexandrescu" i-a schimbat insa viata. Doctorii i-au taiat osul, intre sold si genunchi si i-au montat un aparat care, in fiecare zi, departa cele doua bucati de os. Organismul adauga incet-incet calus peste taietura si, astfel, piciorul crestea in lungime. Stefan era in spital de 6 luni, iar piciorul ii slabise de arata ca o grisina...
L-am intrebat daca nu s-a plictisit de 6 luni in spital. Mi-a spus simplu, cu sinceritatea oamenilor de la tara: "Domnule, daca mi se repara piciorul stau aici si doi ani!" Dupa care a adaugat (imi dau lacrimile si acum, cand scriu...): "M-am saturat sa ma duc doar cu bicicleta in sat, sa nu ma vada fetele ca-s schiop si sa rada de mine...". Dupa aproape un an de stat in spital, Stefan a plecat acasa cu doua picioare egale. Doctorii facusera o minune. Acum, baiatul de atunci trebuie sa aiba vreo 30 de ani. Probabil ca-si munceste ogorul sau lucreaza intr-un oras. Sau poate ca a plecat din tara, la munca in Spania ori Italia. Sau este programator in Canada. Sau este in sistemul bugetar, pregatindu-se de un nou val de reduceri de personal. Este, insa, un om normal. De care fetele nu mai au motive sa rada.
Cand va este mai greu, ganditi-va ca Stefan a suferit un an pentru a avea doua picioare de dimensiuni egale. A stat 365 de zile pe un pat de spital, a mancat ceea ce i-a dat spitalul, si-a intalnit parintii o data pe luna. A crezut in ceva si si-a vazut visul cu ochii.
Romania poate fi si altfel.
Comentarii