Trei povesti adevarate despre xenofobie: una cu muncitori straini si doua cu unguri

Trei povesti adevarate despre xenofobie: una cu muncitori straini si doua cu unguri Cazul Ditrau (Harghita) este cunoscut si a tinut prima pagina a presei. Comunitatea locala (in frunte cu preotul romano-catolic) a cerut vehement primarului alungarea a doi lucratori angajati, cu acte in regula, la brutaria din localitate. Cei doi brutari (calificati) sunt din Sri Lanka. La Ditrau, peste 98% dintre cei 5.500 de locuitori sunt de etnie maghiara. Xenofobie.
Daca e sa traducem ad litteram cuvantul acesta compus, obtinem "teama de strain". Nu ai cum sa-l iubesti pe strainul care-ti inspira teama, asa ca nu-ti ramane decat sa-l urasti.

La un nivel mai adanc, insa, teama de cel strain isi are originea in lipsa sigurantei de sine, in teama de propria ta neputinta, de propria ta slabiciune, in ultima instanta in teama de tine insuti.

Pe fundalul conflictului de la Ditrau gasesc ca ar fi nimerit sa povestesc trei intamplari adevarate: una cu doi muncitori straini (asiatici) si doua cu unguri. Catestrele intamplarile s-au petrecut in Romania.

Povestea cu doi muncitori straini in pauza de masa

Pauza de masa pe un mic santier de consolidare a unei cladiri din Bucuresti era pe sfarsite. Cei patru muncitori romani ispravisera de mancat si sfarseau de golit un Pet pantecos de bere proasta. La mica distanta de ei, doi muncitori asiatici isi asezau betisoarele in cutia de plastic din care mancasera impreuna si luau o ultima inghititura de apa.

Romanii s-au ridicat, fiecare de pe BCA-ul pe care statuse, si au disparut, unul cate unul, in spatele schelei. Asiaticii si-au pus cutiuta de plastic si sticla de apa intr-o punga, s-au ridicat si ei, dar nu s-au dus la munca.

Au mai zabovit cateva minute bune in locul unde mancasera romanii si au strans, de pe urma lor, hartii, pungi, conserve si borcane goale, plus Pet-ul golit de bere. Au aruncat mizeria adunata intr-un tomberon din apropiere si au disparut si ei in dosul schelelor.

Romanii erau deja de cateva minute pe santier, dar acesta ramasese invaluit in dulcea tacere a siestei. Abia dupa ce asiaticii s-au intors la lucru au inceput sa se auda, dincolo de panza care ascundea schelele, primele bocanituri.

Povestea cu o familie de unguri, la ceas de seara

Cu mai multi ani in urma, intr-o primavara, am ajuns, spre seara, la Tusnad. Eram cu sotia si fetita (pe atunci de vreo cinci ani). Eram obositi si am hotarat sa ramanem peste noapte. Mica localitate parea insa ca fusese cu desavarsire parasita - tipenie de om pe strada, toate usile si toate portile erau inchise. Colac peste pupaza, a inceput si ploaia. Am umblat ce-am umblat pana cand am vazut o lumina aprinsa intr-o cladire ce parea a fi o anexa a unei pensiuni. Am intrat in curte, am batut la usa pana cand aceasta s-a deschis si in prag a aparut o namila de om, care ne-a masurat cu privirea.

Aratam jalnic, obositi si plouati, cu copilul dupa noi. I-am turuit ceva despre faptul ca n-avem unde trage pentru noapte, ca peste tot e inchis, ca poate putem ramane la pensiunea lui, ca... "Inchis este!" - a zis omul. "Bine, frate, dar tot, tot, tot e inchis astazi la voi? N-are omul  nici unde sa manance, nici unde sa doarma, parc-ar fi sfarsitul lumii!" - m-am ratoit din disperare.

"La noi nu sfarsitul lumii, cum zice tu, la noi Paste!" Era, intr-adevar, duminica, si Pastele "nostru" pica abia peste o  saptamana. Nimerisem la Pastele lor. Am amutit, in vreme ce barbatul, vorbind in maghiara, cu capul intors spre incapere, parea ca se consulta cu o femeie pe care n-o puteam vedea.

Au vorbit ce-au vorbit si, cand au terminat, omul s-a intors spre noi si ne-a spus: "Daca vreti voi Paste cu noi, pofteste!" Si s-a dat in laturi, din pragul usii. Bineinteles c-am vrut Paste cu ei.

Am ciocnit oua rosii, am mancat bors si friptura, am baut vin, am vorbit destul de mult dar nu prea ne-am inteles, iar dupa cina ne-au condus la o camera a pensiunii unde facusera focul cat statusem la masa. Am dormit neintorsi.

Dimineata am ciocanit iar la usa anexei (un soi de bucatarie) unde ne primisera cu o seara in urma. Cei doi erau acolo, luau micul dejun si ne-au dat si noua din ce mancau ei. Satui si odihniti, am multumit si am intrebat cat ne costa toata povestea. Parea ca-si pregatisera raspunsul din vreme pentru ca barbatul a raspuns, fara ezitare: "Costa nimic. Voi Paste cu noi placut."

A treia si ultima poveste, cu un ungur mic si flamand

Statusem, cu treaba, toata noaptea in tipografia de la Odorheiul Secuiesc. Eram rupt de oboseala, dar si de foame. M-am tarat pana la hotelul unde ma cazasem si, inainte de a urca in camera, m-am oprit la restaurant, sa mananc ceva. Se "servea" micul dejun - pentru mine un fel de cina. Am primit mancarea si m-am apucat sa infulec, cu pofta.

Pe la jumatatea omletei, de masa mea s-a apropiat un baietel de vreo cinci ani. Frumusel, curatel, tinea in maini cateva carti "de colorat", pareau noi, cu titluri in maghiara. Mi le-a aratat si-mi tot spunea ceva, dar n-am priceput nimic fiindca omuletul vorbea ungureste. I-am spus ca "nemtudom" si l-am intrebat daca nu putem vorbi romaneste si el a zis tot "nemtudom". 

Cum imi vorbea in continuare, am chemat chelnerita si am rugat-o sa-l intrebe pe omulet ce vrea sa-mi spuna. Cei doi au schimbat cateva cuvinte, apoi chelnerita mi-a spus ca baiatul ma intreaba daca nu vreau sa-i cumpar cartile, pentru ca astfel sa poata cumpara ceva de mancare. Am rugat-o pe femeie sa-i spuna ca n-am sa-i cumpar cartile, dar ca, daca vrea, il invit la masa.

Pustiul a acceptat, si-a scos caciula si hainuta, le-a randuit pe un scaun liber, acolo unde si-a pus si cartile, si s-a cocotat la masa. Am rugat-o pe chelnerita sa-l intrebe ce vrea sa manance si sa-i aduca ce doreste. Cand s-a intors de la bucatarie, am bagat de seama ca mititelul ceruse o omleta si doi crenvursti. A inceput sa manance frumos, fara graba.

Din cand in cand, pustiul imi mai spunea cate ceva si, desi nu pricepeam nimic, ii raspundeam de fiecare data. Fireste, nici el nu pricepea nimic din raspunsurile mele. Dupa ce a mancat jumatate din omleta si un crenvurst s-a oprit de tot, si-a sprijinit tacamurile de marginea farfuriei si-mi tot spunea ceva. Parea important, asa ca am chemat-o din nou pe translatoarea noastra improvizata.

Dupa ce l-a ascultat, mi-a spus ca piciul ma roaga sa nu ma supar ca nu mananca tot, dar cealalta jumatate de portie ar vrea s-o ia acasa, s-o duca surorii sale mai mici. L-am invitat sa manance tot ce are in farfurie si i-am cerut chelneritei inca o portie, la pachet, pentru sora mai mica.

Baietelul a mancat tot, l-am asteptat sa termine, sunt sigur ca la sfarsit a spus ceva de genul "multumesc pentru masa", si-a pus caciulita, hainuta, si-a luat cartile si pachetul cu mancare, mi-a facut cu mana si a plecat.

Si gata.

Sursa foto: maxpixels.net