de Vlad Strunescu
la 19 Nov. 2014
Din pacate, candidatului care, duminica, a pierdut alegerile prezidentiale si armatei de consilieri, analisti etc. care a roit in jurul lui, cauzele esecului apar ca o… taina, cand, macar pentru o parte dintre ele, nu-ti trebuie ochi de soim sau lupa. Se vad de pe Varful Omu.
Iti trebuie numai sange rece, lipsa de partinire. Cu acestea in geanta diplomat, desigur, sau in memoria tabletei, nu poti da vina pe retelele de socializare (ca doar si adeptii pierzatorului au conturi pe Facebook si Twitter) si pe manipularea care a tranzitat cablurile de fibra optica.
In afara de asta, in urma cu zece ani, candidatul venit cumva de nicaieri, il invingea pe al tau. Si mai aproape in timp, adica acum cinci ani, un alt candidat al tau se culca presedinte si se trezea "loser", cu dragostea lui la brat cu tot.
Cum sa nu inveti ceva din toate aceste lucruri care s-au intamplat pe pielea colegilor tai de partid si de candidatura? Cum sa nu aiba propria ta epiderma vreo strabatere la gandul ca poate nu este imuna? Cum sa nu te pregatesti mai mult pentru infrangere, nu pentru victoria pe care aproape oricine o poate "gestiona"? Raspunsul este foarte simplu: uite asa, de kiki-riki-Mickey Mouse…
Probabil ca principala cauza a pierderii alegerilor si a milionului de voturi care il separa pe favoritul din turul I de urmaritor este AROGANTA. Niciun fierastrau, nicio "drujba", nici jetul concentrat de apa sau de lumina nu taie mai repede craca de sub picioarele cuiva.
Ca maaare om de stat, tu trebuie sa fii primul care stie ca nimic nu este sigur cu exceptia acestui adevar insusi! Chiar daca esti sigur de victorie si consilierii tai - care poate ar trebui sa-si manance diplomele si doctoratele, in caz ca le au - iti canta-n struna, nu arata asta! Lasa loc de indoiala, de supusenie, de umilinta, nu le spune oamenilor cum o sa castigi tu si inca la scor!
Nu le spune oamenilor ca nu pot face ceva (nu le spune ca numai tu poti fi votat!), ca asta ii ambitioneaza si mai tare. De aia s-a cocotat Edmund Hillary pe Everest, de aia s-a dus Amundsen la Polul Sud, de aia a ajuns Armstrong pe Luna!
In loc sa fii rezervat, circumspect, tu ce faci? Iti dai singur cu stangul in dreptul. Alergi singur, fara contracandidat (e drept nu e vina ta!), la ultima emisiune de dinaintea duminicii alegerilor, si iesi pe locul doi.
Te inconjori in studiou numai de sustinatori, care - ce surpriza! - te ridica in slavile din care caderea este, iata, cumplit de dureroasa. Mai rau decat atat, corul este condus de un mare actor care intoneaza un fel de oda, dupa care ar bali Stalin, Kim Ir-sen si Ceausescu, iar Goebbels si-ar lua notite.
E treaba si dreptul respectivului actor sa aiba cea mai buna parere din lume despre tine, sa te considere Mesia, Mantuitorul neamului, dar, la revarsarea de laude, tu cum reactionezi? In loc ca, de la primele "acorduri", sa-l intrerupi, sa-i multumesti frumos si sa pui capat osanalelor, tu stai si asculti… iti place cum suna, tamaierea te lubrifiaza pe suflet, motorul narcisistic toarce linistit.
Si cum stai in fata milioanelor de telespectatori, de votanti? Tolanit in fotoliu, relaxat, fara griji, fara probleme, cu siguranta mandatului prezidential in buzunar. In schimb, de cealalta parte a ecranelor, simpatizantii tai sau numai cei care aveau intentia sa te voteze sunt masca. Se dezmeticesc numai pentru ca ceva ii impinge val-vartej spre dulapiorul cu medicamente.
Antivomitivele li se duc pe gat cum se duce de la tine aproape tot milionul de voturi care te departajese de contracandidat.
Cum a plecat diferenta pana la un milion si ceva? Sa presupunem ca multi dintre cetatenii asezati la cozile de la sectiile de votare din strainatate intentionau sa voteze cu tine. Nu, nu erai cum te descria actorul, ci te-ar fi ales poate pentru ca, pur si simplu, nu le placea contracandidatul sau pentru ca il considerau un activ mult supraevaluat.
Dar, dupa ce cineva sta 5-7 ore in picioare, in ploaie si in frig, ruda cu tine sa fi fost si, in cel mai bun caz, pleca invartindu-se, iar, in cel mai rau, punea stampila pe numele contracandidatului numai ca sa te pedepseasca…
Cam asa se pierde un milion de voturi, unii dintre politicienii nostri comportandu-se exact ca fotbalistii romani care, daca deschid scorul, egaleaza sau conduc, pe la inceputul primei parti a partidei, se bucura de parca ar fi castigat meciul.
Din nefericire pentru toti acestia, meciul se incheie cand arbitrul de centru fluiera de trei ori...
Comentarii