Un nou model economic, o noua admiratie. Cum am uitat de Dallas

Tags: modeleconomiedallaseditorialmunca

Intr-un editorial recent, denumit "America din ceruri si de pe pamant", sociologul Vasile Dancu, presedinte al Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES) si editor al revistei Sinteza, scrie la un moment dat ca romanii incep sa ii ia ca model, incet-incet, pe germani. Visul american pare sa-si fi pierdut din ce in ce mai mult poleiala, iar ideea unui Dallas care inainte descria intocmai diferenta uriasa dintre casele celor mai multi romani si uriasele ferme americane a disparut usor.

A ramas si probabil inca va mai ramane dorinta de a umple un colt al camerei sau de a decora un perete gol cu un ecran plat de ultima generatie, dar despre aceasta tema putem vorbi intr-un articol dedicat dorintei de "a parea prin a avea".

Ce inseamna insa pentru economia Romaniei faptul ca cetatenii sai renunta din ce in ce mai mult la acest vis pentru care inainte merita sa traversezi oceanul? Si ce inseamna in contextul in care, in continuare, America ofera oportunitati pe care multi tineri considera ca nu le au aici?

Studiile arata insa ca ne pasa din ce in ce mai putin de ceea ce se petrece la atat de mare distanta. Ne multumim "ca ne trimit" filme bune, ne multumim poate ca "le-am luat" ce aveau mai bun si s-a potrivit poporului nostru: popcorn-ul, Coca-Cola si toate sarbatorile pe care am ajuns sa credem ca le-am inventat chiar noi.

Iar acum ca am asimilat si regurgitat o cultura a senzationalului, transpusa ulterior in modelul national si refolosita in nenumarate alte contexte, ne-am dat seama ca e nevoie de putin mai mult, de faptul ca ceva nu functioneaza, de atatia ani si ca poate ar trebui sa ne reorganizam dupa un alt model.

Fiindca ce model intern poti lua dupa atatia ani de la caderea comunismului? Imi vin in minte vorbele unui scriitor care a spus despre statele din nord ca se concentreaza mai mult pe a munci, nu pe a gandi. Si nu e greu sa recunoastem dragostea noastra pentru meditatia prelungita, pentru nesfarsitele ore de conversatie, pentru placerea pura de a vorbi, de a vorbi, de a vorbi.

Daca ne orientam intr-adevar catre modelul Germaniei, daca ne dam seama ca ne lipseste asumarea responsabilitatii pentru munca pe care o facem, atunci poate ca reusim sa salvam economia din interior. In toate tarile cu o economie dezvoltata o sa observam si un simt al comunitatii extrem de puternic. In astfel de medii fiecare intelege ca munca sa influenteaza intreaga comunitate. Noi "construim un pod", "facem o linie noua de metrou" sau "facem un parc" sunt in opozitie cu atat de familiarele "iar strica astia strazile", "de doua luni se fac ca lucreaza" si asa mai departe.

In fond, si noi ne facem ca lucram si, fiind constienti de asta, nu putem decat sa regasim in ceilalti lucrul de care ne stim chiar noi vinovati. Atunci cand fiecare om va fi mult mai responsabil cu felul in care lucreaza pentru el, lucrurile vor incepe sa se schimbe cu adevarat. Abia atunci "vom construi", "vom munci" si vom deveni, de ce nu, o comunitate in adevaratul sens al cuvantului.