El este omul care a dat in vileag furtul datelor de pe Facebook: "Da, ma simt vinovat"

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
El este omul care a dat in vileag furtul datelor de pe Facebook: Da, ma simt vinovat
El este omul care a dat in vileag furtul datelor de pe Facebook: "Da, ma simt vinovat"
de Magda Florea la 26 Mar. 2018 Exclusiv
Urmareste-ne pe Google News
cambridge analyticachristopher wyliemark zuckerbergaleksandr kogancampanie prezidentialaalegeri prezidentialecampanie donald trumpinfluentare votantialegatori suafacebookdate personalefurt date personaleintimiate facebooksecuritate onlinesocial media

Christopher Wylie a fost angajat al Cambridge Analytica, controversata firma de analiza de date, cunoscuta pentru faptul ca a ajutat atat la campania prezidentiala a lui Donald Trump din Statele Unite, cat si la cea a lui Uhuru Kenyatta din Kenya. Barbatul face declaratii socante, incalcand contractul de confidentialitate semnat cu angajatorul sau. Christopher nu tine cont de prevederile legale, deoarece pare sa aiba procese de constiinta cu privire la actiunile sale in cadrul companiei.

La cei 28 de ani ai sai, canadianul Christopher Wylie a luat parte la cea mai mare procedura de manipulare online din era digitala. Tanarul a declarat ca fostul sau angajator, compania Cambridge Analytica, a pus bazele unui program menit sa anticipeze si sa influenteze alegerile politice din SUA si Kenya. 
 
Datele a peste 50 de milioane de votanti au fost stranse printr-o aplicatie numita thisisyourdigitallife, detinuta de academicianul Aleksandr Kogan, din Cambridge, si a fost descarcata de aproximativ 270 000 de oameni. Acestia credeau ca vor parcurge un simplu test de personalitate ce urma sa fie folosit in scop academic, insa in spatele acestei minciuni se afla de fapt o poarta de intrare catre toate datele prietenilor din liste.
 
Informatiile obtinute au fost vandute de Kogan catre Christopher Wylie, actiune pe care o condamna insusi fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, care este de parere ca academicianul a incalcat regulile, motiv pentru care a indepartat aplicatia acestuia in 2015.
 
Desi Aleksandr Kogan si Christopher Wylie au sustinut ca datele au fost sterse, in ultima perioada au aparut rapoarte ce indica contrariul. In acest context, Facebook a inceput sa deruleze investigatii, timp in care a suspendat atat conturile Cambridge Analytica, cat si cele ale lui Kogan si Wylie.
 
Iata interviul oferit de Christopher Wylie cu privire la acest scandal urias. Declaratiile au fost editate si condensate de Vice.com, pentru a evidentia esenta spuselor in cat mai putine paragrafe, ca sa poata fi parcurs cu rapiditate. 
 
Ce este Cambridge Analytica?
 
Cambridge Analytica este o companie care construieste algoritmi pentru crearea profilului psihologic al oamenilor. S-a dezvoltat in cadrul unei companii cu sediul in Londra, numita SCL Group (Laboratoarele de Comunicare Strategica), un contractor militar care se ocupa cu operatiuni informatice in toata lumea.
 
In esenta, Cambridge Analytica inseamna digitalizarea operatiunilor cu informatii, intrucat aduna datele oamenilor si construieste algoritmi pentru a studia trasaturile de personalitate, orientarile politice si comportamentele pe care le-ai putea avea. Aduna toate informatiile astea si creeaza o retea de dezinformare. A facut asta prin folosirea in mod abuziv a 50 de milioane de conturi de Facebook.
 
Este important ca oamenii sa inteleaga cum Cambridge Analytica nu este o companie normala de consultanta politica. A fost fondata pe baza de zvonuri, fake news si dezinformare, toate imprastiate pe tot mapamondul.
 
Care este diferenta intre asta si metoda democratilor de a folosi social media in timpul campaniei lui Obama? 
 
In primul rand, Obama nu a castigat alegerile datorita dezinformarii. Diferenta fundamentala intre targetingul politic standard si operatiunile cu informatii este ideea de dominatie informationala.
 
Ideea de dominanta informationala presupune sa raspandesti mesajul atat de mult in jurul unei persoane, incat ea sa inceapa sa creada lucruri care nu sunt neaparat adevarate… Si ajunge sa actioneze in modul in care a fost manipulata s-o faca. Cambridge Analytica a reusit sa digitalizeze asta si s-o faca mai programatic.
 
Care sunt legaturile dintre Cambridge Analytica si Rusia?
 
Cat timp eram in companie, interactionam cu Lukoil, a doua companie ca marime din Rusia.
 
Faceam prezentari despre microtargetare. La baza, incercam sa-i facem constienti de faptul ca noi construiam un set urias de date private ale cetatenilor americani si algoritmi de construite a profilului psihologic pentru gasirea modalitatii cu cel mai mare impact pentru a influenta mintile cetatenilor din America.
 
Acele informatii au ajuns la un nivel foarte inalt in cadrul companiei. Este o companie care are legaturi cu FSB.
 
La vremea aia, mi se parea foarte ciudat ca interactionam cu firma asta petroliera; mai ales cand am vazut prezentarea lui Alexander (Nix), CEO-ul Cambridge Analytica, langa a lor, prezentare care incepea cu experienta lor din Africa; primul slide era despre campaniile care au avut la baza zvonuri. Al doilea era despre inocularea votantilor. Ii facea pe oameni sa-si piarda increderea in institutii si validitatea alegerilor.
 
Mai mult decat atat, profesorul cu care colaboram pentru acest program (directorul departamentului de Cercetare Stiintifica la Nivel Global) lucra concomitent la un proiect in Rusia, finantat de rusi, despre construirea profilului psihologic. Asta chiar ma ingrijoreaza.
 
Nu spun ca... cineva s-a aliat intentionat cu rusii. Dar le-am dat de inteles unor rusi cu relatii ce naiba faceam. Vreau sa zic ca cei din conducerea firmei au avut un comportament tare nesabuit.
 
Care a fost rolul lui Steve Bannon in companie?
 
Steve era foarte interesat de… schimbarea culturii americane.
 
Asta era ideea initiala a lui Breitbart, desi nu prea ii reusea extinderea, in afara de atingerea segmentelor nisate de conservatori furiosi. Steve voia o companie care putea sa-i construiasca un arsenal de arme, pentru a se putea arunca in batalia asta culturala pe care voia s-o poarte.
 
Cat de vinovat este Facebook pentru ce s-a intamplat? 
 
Facebook nu mai este o simpla retea sociala. Este un camp de lupta intre state.
 
Nu o sa dau vina pe Facebook pentru ca a fost prins cu mata-n sac. Este o companie din Silicon Valley; nu le pasa de geopolitica. Nu pot sa-i invinuiesc pentru asta.
 
Ma gandesc mai degraba ca trebuie sa purtam o discutie – evident ca CEO-ul Facebook este cea mai importanta persoana care ar trebui sa participe.
 
Pare ca esti nemultumit de raspunsul lor
 
Nu poti sa spui ca pe de o parte este o scurgere de informatii, si pe de alta parte ca este o violare a politicii si ca va urma o investigatie, pentru ca este o problema foarte serioasa. Nu poti spune ambele chestii.
 
Facebook ia masuri doar pentru simplul faptul ca eu am ales sa vorbesc despre toate astea. Ma nemultumeste faptul ca trebuie sa ma lupt cu o platforma pe care am ajutat-o in trecut. Oamenii pe care ar trebui sa ne concentram sunt Robert Mercer, Steve Bannon si Cambridge Analytica.
 
De ce ai ales sa vorbesti acum despre asta?
 
Dupa ce am parasit compania (la sfarsitul lui 2014), Cambridge Analytica a incercat sa ma dea in judecata. Asadar a trebuit sa semnez un contract de confidentialitate in 2015, care stipula ca nu trebuie sa dezvalui informatii in mass-media.
 
Ca sa fiu sincer, este destul de intimidant ca un miliardar (Robert Mercer, afaceristul din spatele Cambridge Analytica) sa te ameninte cu un proces. Dar asta era inainte de 2016, de accentuarea extremei de dreapta, de Donald Trump si de discursul caustic, anti-imigrant la care asistam.
 
Viata mea era destul de linistita inainte de asta; nu aveam de-a face cu un miliardar si cu cea mai importanta retea sociala din lume. Cred ca este foarte important ca oamenii sa vada asta pentru ca este in joc integritatea procesului nostru democratic.
 
Dar ca sa fiu foarte clar: Accept faptul ca am multe responsabilitati. In mare parte, a fost vina mea. Dar nu sunt eu singurul vinovat. Asta s-a intamplat sub supravegherea Facebook si, mai important decat atat, toate astea au fost infiintate, autorizate, aprobate si incurajate de Steve Bannon si Cambridge Analytica.
 
Te simti vinovat?
 
Ma simt incredibil de vinovat.
 
Nu te simteai asa si atunci?
 
M-am lasat cuprins de curiozitate. Ar fi trebuit sa fiu mult mai atent, sa asigur un cadru de lucru mai etic. Dar… cultura organizationala a companiei… M-am lasat prada, n-am nicio scuza. Imi recunosc vina.
 
Ce insemnatate are asta pentru viitor?
 
Exista un element de inevitabilitate atunci cand statele se folosesc de internet pentru a influenta tarile democrate din alte parti ale lumii.
 
Vreau sa zic ca nu e o chestie noua; este ceva nou doar pentru Occident. Internetul a facut ca alegerile electorale sa fie mult mai accesibile pentru multe alte tari.
 
S-a dereglat modelul democratic? 
 
N-as vrea sa spun niciodata ca exista fisuri in democratie. Doar pentru ca purtam conversatia asta, nu inseamna ca e si cazul. Dar lucrurile nu vor mai fi ca inainte.
 
Trebuie sa avem o imagine de ansamblu. Indiferent daca este exista cadru juridic si de reglementare sau daca trebuie sa privim alegerile nationale ca pe o problema de securitate nationala, astea sunt chestiuni care trebuie discutate de catre legiuitori.

Acest interviu a aparut initial in data de 19 martie 2018, pe VICE News Tonight, pe HBO.

Citeste si: FOTO: Ghid practic despre cum sa iti protejezi datele personale pentru a nu fi manipulat de Facebook
Senior Editor Manager.ro

Ultimele NOUTATI

Noua lege a pensiilor aduce mai multi bani batranilor: formula noua de calcul, in plus fata de ce se stia
Economie

Noua lege a pensiilor aduce mai multi bani batranilor: formula noua de calcul, in plus fata de ce se stia

today16 Apr. 2024
5 moduri creative de a incorpora covoare din blana de oaie in decorul casei tale
Casa si gradina

5 moduri creative de a incorpora covoare din blana de oaie in decorul casei tale

today16 Apr. 2024
Credite Agricole: Care sunt cele mai bune optiuni si conditii
Business

Credite Agricole: Care sunt cele mai bune optiuni si conditii

today16 Apr. 2024
Contractele cu statul: O solutie reala pentru dezvoltarea afacerii?
Business

Contractele cu statul: O solutie reala pentru dezvoltarea afacerii?

today16 Apr. 2024
Cumparati aur, e cea mai sigura investitie. Iata de ce
Ultimele stiri economice

Cumparati aur, e cea mai sigura investitie. Iata de ce

today16 Apr. 2024
De ce se poate descarca bateria masinii prea repede: greseli grave ale soferilor
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul auto

De ce se poate descarca bateria masinii prea repede: greseli grave ale soferilor

today16 Apr. 2024
Cat e amenda in 2024 pentru soferii prinsi de radar: mai bine mergi mai incet
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul auto

Cat e amenda in 2024 pentru soferii prinsi de radar: mai bine mergi mai incet

today16 Apr. 2024
Ce joburi cu salarii mari poti sa prinzi in IT, dupa doar cateva luni de cursuri
Ultimele stiri economice

Ce joburi cu salarii mari poti sa prinzi in IT, dupa doar cateva luni de cursuri

today16 Apr. 2024
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

Credite Agricole: Care sunt cele mai bune optiuni si conditii
Business

Credite Agricole: Care sunt cele mai bune optiuni si conditii

today16 Apr. 2024
Contractele cu statul: O solutie reala pentru dezvoltarea afacerii?
Business

Contractele cu statul: O solutie reala pentru dezvoltarea afacerii?

today16 Apr. 2024
Cumparati aur, e cea mai sigura investitie. Iata de ce
Ultimele stiri economice

Cumparati aur, e cea mai sigura investitie. Iata de ce

today16 Apr. 2024
De ce se poate descarca bateria masinii prea repede: greseli grave ale soferilor
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul...

De ce se poate descarca bateria masinii prea repede: greseli grave ale soferilor

today16 Apr. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
x