Un weekend cu Eminescu

Un weekend cu Eminescu mihai eminescupoeziimarin sorescuistorienumeversuri

Intre cifra si poezie... Aleg poezia. Aleg Eminescu. Brusc, imi rasuna in minte versurile lui Marin Sorescu: "Eminescu n-a existat ..."
"Toate acestea trebuiau sa poarte un nume"
....
”Si pentru ca toate acestea
Trebuiau sa poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.”

Da! A existat un nume. Un Eminescu. O istorie a iubirii in versuri. A singuratatii. A izolarii de lume. O istorie a unei comori sufletesti imposibil de intinat  de noroiul unei lumi care il condamna. O istorie a unei constiinte, a carei moralitate devine sabie impotriva intunericului vremii.

Sceptica sau pesimista, vizionara sau melancolica, optimista sau plina de puritate, incarcata de iubire sau ironica, pana lui Eminescu zugraveste poezii. Iar lira sa le canta in ”metru antic”.

”Ce e poezia? Inger palid cu priviri curate,
Voluptuos joc cu icoane si cu glasuri tremurate,
Strai de purpura si aur peste tarana cea grea.” (Epigonii)

Cand versul lui Eminescu a suspinat dupa stralucirea inselatoare a unor epoci istorice disparute, Venetia s-a cutremurat: ”Nu-nvie mortii, e-n zadar copile.”

Cand iubirea si natura au rezonat una cu cealalta, ”in armonia codrului batut de ganduri”, Nirvana Eminesciana a plouat cu flori de tei.

Cand ”Rugaciunea unui dac” darama bariere nezidite de maini omenesti, iar „Piramidele-nvechite/Urca-n cer varful lor mare”, Luceafarul isi traieste superioritatea nemuriririi in acelasi farmec al luminii reci... Pentru ca, incetisor, pe urmele Intelepciunii, sa-si faca aparitia Craiasa din povesti, in ai carei ”ochi albaştri/Toate basmele s-adună.”

"De ce doresti singuratate si glasul tainic de izvor?"
....
”De-or trece anii cum trecura...” Voi alege un nume. Va fi Eminescu.