Cine asigura, de fapt, progresul omenirii?

Cine asigura, de fapt, progresul omenirii? omenirecivilizatieevolutieprogres

Raspunsul pare banal, odata ce il aflati: oamenii de stiinta. Sunt cam 8 milioane la nivel mondial si numarul lor este in continua crestere, ilustrand nevoia permanenta a omenirii de solutii pentru numeroasele probleme cu care se confrunta.
Cresterea masiva a populatiei mondiale in ultimii 50 de ani n-ar fi fost posibila fara eforturile cercetatorilor din intreaga lume care au reusit sa creeze atat o agricultura mai eficienta (rezultatul fiind mai multa hrana), cat si medicamente si tehnologii care au dus la cresterea sperantei de viata. Putini stiu insa ca dezvoltarea stiintifica de care ne bucuram astazi a fost mult accelerata de nevoile militare ale celui de-Al Doilea Razoi Mondial.

Printre descoperirile si inventiile care si-au gasit aplicatii practice datorita razboiului (desi toate isi au radacinile in cercetari antebelice) se numara cauciucul sintetic, radarul, DDT-ul, penicilina, fisiunea nucleara, avionul cu reactie, elicopterul, rachetele balistice si computerul.

Au fost inventii care au atras modificari fundamentale in societate, comparabile cu cele aduse de revolutia industriala de la sfarsitul secolului 18 sau chiar cu cele ale inceputurilor agriculturii, in urma cu 10.000 de ani.

Interesant este ca oamenii de stiinta de la mijlocul secolului 20 nu au intuit prea bine, la vremea respectiva, ce viitor vor avea respectivele descoperiri si inventii. Unii au spus ca elicopterele vor inlocui automobilele, altii au estimat ca piata computerelor va fi limitata la doar cateva bucati (pe care doar companiile mari si le vor permite) si toti s-au asteptat ca puterea nucleara sa solutioneze in intregime problemele energetice ale lumii. Astazi stim cu totii cum stau de fapt lucrurile.

Interesant, de asemenea, este si modul cum au inceput sa se produca aceste descoperiri. Pana la cel de-Al Doilea Razboi Mondial, cele mai multe descoperiri puteau fi atribuite cate unui singur individ, eventual ajutat de un partener. Dupa aceea insa toate rezultatele notabile s-au datorat lucrului in echipa (cu exceptia matematicii, un domeniu rezervat in continuare individualitatilor).

Motivul? Stiinta a patruns in zone foarte sensibile, cum ar fi fizica particulelor elementare, unde a fost nevoie de echipamente complexe si foarte costisitoare (acceleratoare si detectoare de particule), care nu puteau fi nici achizitionate, nici operate de un singur individ.

Astazi exista mai multi oameni de stiinta ca niciodata, atat ca numar, cat si ca procent din populatia totala al lumii. Si, desigur, acesti oameni de stiinta nu stau degeaba, iar rezultatul concret al muncii lor este o avalansa de noi cunostinte, o avalansa atat de mare incat nimeni n-a reusit sa tina pasul cu toate detaliile - doar cativa generalisti au putut sa urmareasca tendintele majore ale tuturor ramurilor stiintifice. Ca urmare, pasul logic a fost specializarea.

Pe vremea sa, Newton a cercetat toate aspectele fizicii si a contribuit mult la dezvoltarea matematicii. Einstein s-a limitat la fizica teoretica, dar a contribuit practic la dezvoltarea tuturor componentelor domeniului. In schimb in ziua de azi fizicienii trebuie sa se specializeze pe directii punctuale – particule subatomice, fizica nucleara, astrofizica, biofizica, gravitatie etc. - si doar cei mai buni dintre ei pot construi punti intre doua dintre aceste specialitati.

Aceeasi situatie este valabila si pentru alte discipline stiintifice. Un biolog generalist care studiaza pasari sau plante din punctul de vedere al comportamentului, anatomiei sau taxonomiei are foarte putine in comun cu un biolog molecular care studiaza modul cum functioneaza celulele, desi amandoi sunt biologi.

In acelasi timp, concomitent cu specializarea a avut loc si intrepatrunderea disiciplinelor (astrofizica si biofizica sunt doar doua exemple in acest sens). Chimia, in mod special, este una dintre ramurile stiintifice care a fost divizata in mai multe noi discipline, devenind totodata, treptat, parte a fizicii si fiind “redezvoltata” de fizicieni incepand de la proton, neutron si electron pana la elemente si compusi.

In unele cazuri, putine la numar, au aparut noi stiinte care inainte de cel de-Al Doilea Razboi Mondial n-au fost percepute ca discipline separate. Ecologia, de exemplu, a existat, dar n-au existat ecologisti profesionisti, ci doar biologi specializati in ecologie. Etologia (stiinta studierii comportamentului animal) si limnologia (stiinta studierii lacurilor si retelelor de apa dulce) sunt cazuri similare. Exista chiar si stiinte care nu au inca obiect de studiu, cum ar fi exobiologia, adica stiinta studierii fiintelor extraterestre.

In Romania, in momentul de fata cercetarea stiintifica se imparte intre universitati (65%), institute nationale de cercetare-dezvoltare (20%) si Academia Romana (15%). Sunt cca 30.000 de cercetatori in Romania, 16.000 barbati si 14.000 femei, in scadere de la 150.000 in 1989. Cei mai multi activeaza in domeniul stiintelor ingineresti si tehnologice, fiind urmati de specialistii in stiinte naturale si exacte.

Citeste si: Care sunt cauzele din spatele esecurilor firmelor romanesti