de Mihai Balescu
la 02 Mar. 2018 Exclusiv
Dopajul in sport nu e o problema noua. Inca de pe la 1900 sportivii foloseau un amestec de alcool si stricnina pentru a-si imbunatati performantele, apoi prin anii ‘30 au aparut amfetaminele - substante care sporesc activitatea cardiaca, stimuleaza producerea de adrenalina, maresc viteza de reactie a corpului.
Initial amfetaminele au fost folosite in armata, pentru a le da soldatilor mai multa vitalitate si incredere in sine, dar apoi au patruns si in sport. Ele aduc un surplus de energie pentru 6-10 ore, previn somnul, reduc apetitul, maresc ritmul inimii, accelereaza respiratia si, per ansamblu, creeaza o stare de bine care poate da dependenta.
"Am folosit amefetamine de doar trei ori in cariera mea", spune ciclistul irlandez Paul Kimmage. "Pana sa le incerc, nu credeam ca pot sa aiba un asemenea efect. Sunt incredibile, simti cu adevarat ce inseamna sa iti depasesti limitele si e clar ca ele iti pot asigura victoria intr-o comptetitie, indiferent cat de buni sunt adversarii tai."
Iata de ce amfetaminele nu au ce cauta in sport, un domeniu caracterizat, cel putin in teorie, de fair-play. In plus, amfetaminele sunt si periculoase, deoarece au numeroase efecte secundare si favorizeaza producerea unui accident vascular sau a unui atac de cord.
Da, folosirea substantelor dopante implica riscuri majore pentru sanatate, acestora adaugandu-li-se si riscul excluderii sportivilor din competitii, definitiv sau pe o anumita perioada, in cazul cand testele se dovedesc pozitive.
Dar cand la mijloc sunt faima si banii, aceste riscuri trec usor pe planul doi, altfel nu se explica de ce atat de multi sportivi de top ies prost la analizele antidoping. Si trebuie spus ca nu e numai vina lor, ci si a intregului staff format din antrenori, manageri, doctori, oficiali ai federatiilor nationale care "aranjeaza" lucrurile.
Sugestiv in acest sens este cazul Republicii Democrate Germane (RDG), care in perioada 1968-1990 a transformat dopajul in politica de stat. O politica inconstienta care a facut ca peste 10.000 de sportivi germani sa poarte si acum cicatricile fizice si mentale ale abuzurilor la care au fost supusi in acei ani.
Atentie, ei nu au fost dopati pentru ca asa au vrut, ci pentru ca acest lucru le-a fost impus de forurile sportive de atunci, inclusiv de Comitetul Olimpic al RDG. Tara s-a umplut astfel de medalii, dar pretul a fost urias:
"Aveam 17 ani cand antrenorul meu a venit si mi-a dat niste pastile cenusii si o pudra verde, pentru cresterea performantelor", povesteste Renate Neufeld, campioana la atletism (proba de sprint 200 de metri) in anii '70. "Mi-a spus ca sunt vitamine, dar curand am inceput sa am crampe, vocea mi s-a ingrosat, mi-au aparut fire de mustata, iar ciclul mi-a disparut complet. Cand am refuzat sa mai iau substantele acelea, m-am trezit cu politia secreta la usa, la ora 7 dimineata, sa ma intrebe de ce nu colaborez cu antrenorul."
Alt caz este cel al lui Heidi Krieger, castigatoare a medaliei de aur la aruncarea greutatii in 1986, la Campionatele Europene de Atletism. Incepand de la varsta de 16 ani, ea fost dopata in mod sistematic cu steroizi si acestia i-au afectat sexualitatea in asa masura incat in 1997 a optat pentru o operatie de schimbare de sex. Acum se numeste Andreas.
Toate acest informatii au iesit la iveala dupa reunificarea Germaniei, cand deschiderea arhivelor a scos la iveala acest program pus la punct la cel mai inalt nivel si supravegheat de STASI. Toate performantele din acea perioada, inclusiv cele ale multiplelor campioane Marita Koch si Heike Drechsler, au fost puse astfel sub semnul intrebarii.
SUA si Marea Britanie au cerut chiar retragerea medaliilor obtinute atunci de sportivii est-germani, dar Comitetul Olimpic International a respins cererile, dand un semnal clar ca doreste sa descurajeze asemenea demersuri. La cate ambitii, interese si frustrari exista in lumea sportului, e clar ca orice decizie de revizuire a rezultatelor unei competitii ar duce la un val urias de solicitari similare.
Comentarii