Cehia include Romania pe lista rosie. Care sunt noile conditii de intare pentru romani
romania lista rosieconditii intrare cehiaromani cehiaromani tranzit cehia
Ministerul Afacerilor Externe a anuntat ca autoritatile cehe au revizuit conditiile de intrare in Republica Cehia, in functie de statele de provenienta, acestea fiind clasificate pe doua categorii: verde (risc scazut de infectare) si rosu (risc inalt de infectare), iar Romania va fi inclusa, incepand cu data de 3 august 2020, ora 00.00, pe lista rosie.
Clasificarea statelor in cele doua categorii face obiectul unei reevaluari permanente, bazata pe evolutia situatiei epidemiologice din fiecare stat.
Astfel, conform informatiilor comunicate de autoritatile cehe, persoanele care calatoresc din Romania in Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh fara a justifica scopul calatoriei (spre deosebire de persoanele din statele terte, aflate pe lista rosie), insa, imediat dupa intrare, trebuie sa isi notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Directiei de Sanatate Publica pe raza careia se afla locul de resedinta declarat (hotel, locuinta) si sa se supuna, pe cheltuiala proprie, testarii pentru COVID-19, daca autoritatea de sanatate publica nu a dispus alte masuri de carantina.
De asemenea, toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, in ultimele 14 zile, pe teritoriul Romaniei trebuie sa isi notifice prezenta autoritatilor sanitare, imediat dupa intrarea pe teritoriul Republicii Cehia, si sa prezinte ulterior Directiei de Sanatate Publica pe raza careia se afla locul de resedinta declarat un test molecular privind infectia cu COVID-19.
Masurile mentionate nu se aplica urmatoarelor categorii de persoane:
- personalului din domeniul transportului international, daca motivul de intrare este justificat prin documente corespunzatoare;
- cetatenilor statelor membre UE si strainii posesori ai unui permis de sedere de lunga durata sau permanent intr-un stat membru UE care tranziteaza Republica Ceha in termen de 12 ore.
Tranzitul este permis in urmatoarele conditii:
- Cetatenii romani care tranziteaza Republica Cehia pe cale aeriana nu trebuie sa respecte masuri speciale, cu conditia sa nu paraseasca zona de tranzit din aeroport;
- Cetatenii romani care tranziteaza pe cale rutiera Republica Cehia nu sunt supusi niciunei conditionari sau obligatii, daca durata tranzitului nu depaseste 12 ore.
Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965; 00420 257 530426, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center, in regim de permanenta.
De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu un caracter de urgenta, au la dispozitie si telefonul de urgenta al ambasadei 00420 607 078 501.