Primele semne ale ruperii coalitiei? Razboiul declaratiilor intre Kelemen Hunor si Ludovic Orban. Miza - investitiile in Harghita
ludovic orbankelemen hunorudmrharghita
Cei doi lideri ai aliantei de guvernare, Ludovic Orban (PNL) si Kelemen Hunor (UDMR), s-au lansat, luni, intr-un razboi al declaratiilor, pe tema investitiilor in Harghita.
Orban: UDMR "isi tine mai usor alegatorii daca ei sunt dependenti"
Totul a pornit de la afirmatiile liberalului, facute chiar in Harghita, judetul a fost ocolit de investitii pentru ca UDMR "isi tine mai usor alegatorii, daca ei sunt dependenti”conform carora".
"Hai sa fim cinstiti, ca judetul Harghita a cam fost ocolit de investitii si cred ca si unii dintre cei care au fost la butoanele administratiilor nu prea si-au dorit astfel de investitii, pentru ca se stie foarte bine ca partidele cum sunt UDMR, de exemplu, care chiar daca e un conglomerat de mai multe partide si asociatii, de fapt e unicul reprezentant politic si are tendinta sa fie un soi de partid unic. Isi tine mai usor alegatorii daca ei sunt dependenti", a declarat Ludovic Orban.
Declaratiile lui Orban nu au ramas fara ecou. Liderul UDMR, Kelemen Hunor a reactionat imediat. Intr-o replica acordata Maszol.ro, Kelemen Hunor spune o cu totul alta varianta si lanseaza si un atac la liberal, comparandu-l la nivel de discurs cu fostul lider comunist, Nicolae Ceausescu.
Kelemen Hunor: "Ludovic Orban procedeaza de parca ar fi aterizat de pe alta planeta"
"Ludovic Orban procedeaza de parca ar fi aterizat de pe alta planeta si prin asta desconsidera in primul rand electoratul maghiar din Transilvania (...) Judetul Harghita a fost ocolit in primul rand de investitiile in marea infrastructura si aici nici Guvernul condus de Ludovic Orban nu a ajutat. Fara autostrazi, fara infrastructura serioasa e natural sa ai investitii mai putine in Tinutul Secuiesc sau in Moldova, sau in Tara Romaneasca, sau oriunde”, a declarat liderul UDMR.
"Preia retorica lui Ceausescu si arata din nou doar ca este incapabil sa gandeasca diferit fata de ceea ce a mostenit din anii ’70, ’80 , pentru a spune ca dezvoltarea economica se bazeaza pe proportii etnice", a mai declarat Kelemen.
Kelemen Hunor nu este singurul reprezentant al UDMR care a reactionat la spusele liberalului.
La randul sau, purtatorul de cuvant al UDRM, Hegedus Csilla, a declarat urmatoarele: "Ludovic Orban se afla intr-un turneu electoral prin Tinutul Secuiesc, iar noi constatam ca din pacate nu s-a pregatit cum se cuvine pentru acesta, iar declaratiile lui de ieri sunt pline de stereotipuri banale. UDMR respinge acuzatiile aduse si solicitam sa nu foloseasca comunitatea maghiara in rivalitatile si luptele interne electorale ale Partidului National Liberal. Noi am muncit intotdeauna pentru dezvoltarea Tinutului Secuiesc, pentru dezvoltarea Transilvaniei si nu dorim sa auzim predicile si sterotipurile prostesti ale unor politicieni romani care-si aduc aminte doar in campanii ca Tinutul Secuiesc exista”, a spus purtatorul de cuvant al UDMR, potrivit Mediafax.