Ministrul Educatiei is feeling sad

Ministrul Educatiei is feeling sad monica anisieinvatamantscolieducatie

Pandemia pe care o traversam vine nu sa ne puna la pamant sistemele nationale, nici pe cel sanitar, nici pe cel de invatamant. Vine sa scoata la iveala subrezenia lor, faptul ca pana acum, de peste trei decenii, au fost tarate de forta inertiei, fara ca vreun inalt oficial sa le aduca vreo contributie pozitiva notabila, vreo doza oricat de mica de plus valoare.
In privinta sistemului de invatamant, pandemia ne-a certificat ceea ce stiam cu totii, de la inalti oficiali, la parinti, elevi si femei de serviciu: Nu avem nimic. Nu suntem capabili sa oferim un invatamant public de calitate nici pe vreme de ''pace'', nici de razboi, nici de pandemie, nici de altceva.

Cand nu era pandemie, nu zareai un strop de sapun sau vreun petic de hartie igienica in vreo scoala publica din tara. Ca ele veneau, ca se pierdeau ''pe traseu'', nici nu mai conteaza. Cert e ca la baile scolilor ziceai ca l-ai prins pe Dumnezeu de picior daca functiona robinetul cu apa rece si daca aveai maner la usa.

De trei decenii, mobilierul, perdelele si consumabilele din salile de curs (creta, marker, burete) se cumpara in cele mai multe dintre scolile din tara prin ''cheta'' de la parinti. 

Cei mai norocosi au caldura iarna, toaleta in incinta cladirii. Cei mai putin norocosi au sansa de a trai adrenalina pericolului de a le putea cadea in cap in orice clipa tavanul si de a fi nevoiti sa faca expeditii montane pana la toaleta din curte.

Apoi, avem probleme legate de personalul didactic. Daca ascultam la toate Guvernele care s-au succedat la administratie in ultimii zeci de ani, aflam ca nu avem profesori. Daca in schimb luam contact direct cu sistemul si incercam sa patrundem in el, ne lovim de lipsa posturilor vacante pentru titularizare. Sunt atat de incalcite caile de a ajunge la catedra, incat ajungi sa te lipsesti, in cele din urma. 

Cei care sunt deja in sistem fac parte din mai multe categorii. Cele mai numeroase arata cam asa: fie sunt prea in varsta si depasiti de tot ce inseamna era in care traim, motiv pentru care auzim acum in pandemie, cand sunt necesare cunostinte digitale ca ''unii domni profesori nu stiu sa foloseasca internetul''. Pai acei domni profesori tin un post ocupat, pe care nu se poate titulariza cineva care are habar de tehnici pedagogice moderne, sau macar e dornic sa invete.

Mai avem si categoria celor prea saraci cu duhul si ajunsi acolo pe criterii de meritocratie 100%. Acei profesori de la care auzi, de obicei, ca e gresit exercitiul din carte, nu ca nu ar sti el sa il rezolve. (p.s. La cum se fac manualele astazi, parca nici nu mai stim cui sa dam crezare).

Desigur, avem si categoria profesorilor capabili si dedicati. Doar ca degeaba ai aptitudini si vocatie, daca sistemul nu iti ofera sansa sa le transmiti, sa le valorifici, daca nu te recompenseaza la un nivel la care, atunci cand esti fata in fata cu elevul, gandul sa nu iti stea la cum iti vei plati facturile, ci la cum sa il faci pe copil nu doar sa stie, ci sa inteleaga, sa imbratiseze si sa fie curios in privinta informatiilor pe care i le oferi.

De departe, insa, cel mai de temut sunt profesorii care refuza sa invete ceva de la elevi si ii trateaza pe acestia cu superioritatea si aroganta care naste in cei mici aversiunea fata de materia pe care acel profesor o preda.