Orban: Ne pregatim sa oferim 75% din salariu parintilor care stau acasa cu elevii care invata online
invatamant onlinescoiala onlineparinti
Premierul Ludovic Orban sustine ca Executivul va finanta salariile parintilor care au copii ce invata online in noul an scolar. Primul ministru i-a cerut ministrului Muncii, Violeta Alexandru, sa puna la punct toate procedurile astfel incat parintii sa poata beneficia de acest drept.
"Doamna ministru Alexandru, sa fim pregatiti cu procedurile pentru ca este clar ca o sa avem foarte multe situatii in care sunt parinti care au dreptul legal, conform ordonantei de urgenta, ca, daca exista o situatie in care copilul sta acasa, participa la o forma de invatamant online de acasa, noi asiguram plata pentru un parinte a 75% din salariu si aici sa avem toate procedurile bine puse la punct. (...) Acum o sa fie o situatie dinamica. Situatia in perioada starii de urgenta si a starii de alerta pana la vacanta scolara a fost ca toti au fost online, acum e o situatie foarte alerta in care o sa apara situatii in care doua saptamani o sa trebuiasca in mai multe localitati dintr-un judet sa asiguram dreptul respectiv pentru printi pe perioada in care functioneaza suspendarea cursurilor", i-a comunicat premierul Orban, ministrului Muncii Violeta Alexandru, in sedinta de guvern de joi.
In cadrul aceleiasi sedinte de guvern, liberalii au adoptat un memorandum prin care 3.150 de unitati scolare vor fi conectate la internet, pentru a facilita desfasurarea cursurilor online.
''Este vorba de un memorandum prin care toate institutiile implicate si furnizorii de servicii vor face toate demersurile si vor implementa tehnologia necesara pentru a creste numarul de unitati scolare conectate la internet. Astfel, dintr-un numar de 5.882 de unitati scolare fara acces la internet in acest moment, potrivit acestui memorandum, in urma implementarii masurilor prevazute in cadrul acestui memorandum vor fi conectate la reteaua de internet 3.150 de unitati scolare. Practic, mai mult de jumatate din unitatile scolare care in acest moment nu sunt conectate la reteaua de internet in baza acestui memorandum si dupa aplicarea prevederilor incluse in cadrul acestui act normativ vor putea avea acces la reteaua de internet", a declarat seful Cancelariei premierului, Ionel Danca, la finalul sedintei de Guvern.