Efecte dramatice ale consumului excesiv de carbune. Ceata ucigasa din 1952

Efecte dramatice ale consumului excesiv de carbune. Ceata ucigasa din 1952 4.000 de londonezi decedati intr-o singura saptamana. S-a intamplat la inceputul lui decembrie 1952, cand o ceata incredibila, ca de sfarsitul lumii, a invaluit marele oras. Era vorba de fapt de smog, o combinatie de ceata si fum, dar un smog atat de dens incat Londra a paralizat, iar oamenii si animalele au inceput sa moara pe capete din cauza problemelor respiratorii. Dupa o saptamana, aerul s-a limpezit, dar efectele s-au facut simtite timp de mai multe luni. Se estimeaza ca numarul total al victimelor acestui eveniment, ramas in istorie sub numele de The Great Fog, a fost de 12.000.

Pentru un oras ca Londra, ceata este ceva obisnuit. Totusi, ceata din zorii zilei de vineri, 5 decembrie 1952, i-a luat prin surprindere chiar si pe cei mai batrani locuitori ai orasului, care nu-si aminteau sa mai fi vazut vreodata asa ceva.

Vizibilitatea era de doar cativa metri, iar in unele zone aceasta scadea chiar sub 0,5 metri – practic, daca te uitai in jos nu iti vedeai picioarele, daca intindeai mana in fata nu iti vedeai degetele.

De vina pentru acest fenomen a fost o combinatie intre doi factori: 1) o vreme foarte umeda si lipsita de vant, extrem de favorabila formarii cetei si 2) emisiile crescute de fum in atmosfera, datorate in primul rand sporirii consumului de carbune in locuintele londoneze (perioada a fost una foarte friguroasa).

S-au mai adaugat si cosurile de fum ale fabricilor si centralelor locale, precum si noxele provenite de la cele 8.000 de autobuze diesel care inlocuisera de curand tramvaiele electrice ale orasului.

Colac peste pupaza, o masa de aer cald venita de deasupra Atlanticului s-a asezat deasupra metropolei, impiedicand disiparea tuturor acestor emisii. Rezultatul? Un fel de capac de smog, captiv deasupra Londrei. Un smog incarcat de dioxid de sulf care, in contact cu umezeala din aer, a dus la formarea de particule acide ce au fost inspirate apoi de oameni si animale.

Cum paralizeaza o metropola

In primele ore ale zilei, orasul a incercat sa functioneze ca de obicei, dar lucrurile s-au inrautatit rapid:
• soferii s-au trezit ca parbrizele li se acopera cu un fel de mocirla  si ca, pentru a conduce, trebuie sa scoata capul pe geam. Curand au fost nevoiti sa-si abandoneze masinile pe strazi. Transportul public s-a facut doar cu metroul;
• pietonii au descoperit ca orice iesire din case este o adevarata aventura, existand permanent pericolul sa se rataceasca. In plus, hainele li se imbacseau cu particule de murdarie. In acele zile s-a circulat doar cu masti pe fata, iar scolile s-au inchis;
• teatrele, cinematografele, salile de concerte au trebuit sa-si intrerupa spectacolele, deoarece smogul patrunsese in sali si nu se mai vedea ce se intampla pe scena sau pe ecran.
Pana seara, intregul oras era paralizat si orb.

O medie de 800 de decese pe zi

Primii care si-au dat seama ca nu este vorba de o simpla ceata au fost medicii si cei de la pompele funebre. Medicii s-au trezit ca spitalele sunt luate cu asalt, iar cei de la pompele funebre – ca numarul deceselor a crescut intr-un mod incredibil. Cele mai afectate au fost persoanele care aveau deja probleme respiratorii sau cardiace.

Pana pe 9 decembrie, ziua in care smogul s-a risipit, s-au inregistrat cu peste 4.000 de decese mai mult decat in perioadele similare din anii trecuti. Cauzele au fost bronsite si bronho-pneumonii.

Oamenii aveau buzele albastre, iar autopsiile au relevat iritarea si inflamarea cailor respiratorii, datorita aerului acid si incarcat cu particule toxice. Concentratia acestor particule a fost de 56 de ori mai mare decat in mod normal, iar valoarea pH-ului atmosferei a scazut la 2 (un aer foarte acid, valoarea acceptata este intre 5 si 9).  Varful deceselor a fost inregistrat in ziua de 8 decembrie, cu peste 900 de cazuri.

Pericolul poluarii – inca prezent

Smogul din 1952 este considerat cel mai mare caz de poluare din istoria Marii Britanii. Pana la acest eveniment locuitorii marilor orase aveau tendinta sa accepte poluarea ca facand parte din cotidian si nu se gandeau foarte mult la consecinte. Catastrofa londoneza a schimbat insa situatia.

Parlamentul britanic a venit cu reglementari noi care au restrictionat utilizarea carbunelui atat in locuinte, cat si in fabrici. Au fost emise doua legi (Clean Air Act) in 1956 si 1968, care au stabilit ce fel de combustibili pot fi folositi in zonele urbane, unde trebuie amplasate centralele care functioneaza pe baza de carbune, ce inaltime trebuie sa aiba cosurile de fum ale fabricilor.

In prezent, Londra dispune de 80 de statii de monitorizare a calitatii aerului, complet automatizate, care masoara permanent nivelul diferitelor substante din atmosfera. Autoritatile spun ca lucrurile s-au imbunatatit mult, pentru ca nu se mai foloseste carbune, in schimb a crescut semnificativ poluarea provenita de la automobile si avioane. In centrul orasului si in zona aeroportului Heathrow noxele depasesc in mod clar limitele admise.

Invataminte pentru China

Astazi, la peste 70 de ani de la acest eveniment tragic, China se confrunta cu ceva similar – o poluare crescuta datorata consumului de carbune.

Doar la periferia Beijingului sunt 196 de centrale care folosesc acest combustibil fosil, iar poluarii produse de aceste centrale i se adauga cea provenita de la cele peste 5,5 milioane de vehicule inregistrate (plus cele care tranziteaza orasul), rezultatul fiind un smog permanent care invaluie capitala chineza si care este responsabil pentru cca 2.000 de decese anual.

Din pacate insa, e putin probabil ca autoritatile sa poata interveni cu masuri eficiente pentru stoparea poluarii. Si poate ca nici nu vor. Tara are o piata imensa de export, iar introducerea unor masuri anti-poluare ar afecta in mod clar productia tuturor articolelor “Made in China” si economia tarii, per ansamblu. China este responsabila pentru 30% din poluarea planetei.