Un metru patrat de intelegere
adolescentisinucideri targu jiuintelegeresahfotbaltenis
Intr-o tara superstitioasa ca a noastra, intr-o tara tarata de "capodopera" numita "Miorita", este "normal" sa se vorbeasca despre blesteme, despre nenoroc, despre lucruri abstracte, absconse, asa cum se face in (ne)cazul sinuciderii mai multor tineri din Targu Jiu.
Jiul a ajuns un fel de apa, cu tot cu vale, a plangerii, la propriu. Cel putin asta este abordarea coloratelor ziare care speculeaza foarte bine tocmai aplecarea spre tenebre.
Care poate ca nici nu exista decat, evident, in mintile celor care cred toate trasnaile. Dincolo de tenebre, daca tinerii aceia ar fi gasit in familie liniste si pace, nu mai vorbea nimeni despre blesteme.
Daca tinerii care s-au dus ar fi avut prieteni reali, palpabili si nu… tastabili de pe claviatura calculatorului sau de pe butoanele telefonului, in vietile lor ar fi existat mai multa lumina.
Daca, la scoala, ar invata, pe langa cunostiinte generale, mai mult(e) despre viata reala, cu bune si rele; daca aceeasi scoala ar reusi sa le insufle ideea unor perspective optimiste, nu-si mai cautau sfarsitul in Jiu, ci poate un loc de munca in vacanta.
In fine, daca ar fi avut preocupari, nu neaparat elevate, ci cat se poate de pamantene (sa joace sah, sa invete sa cante la chitara, sa joace fotbal, tenis, sa alerge, sa calareasca bicicleta, sa colectioneze timbre, vederi, capace de bere), mintile lor s-ar fi oxigenat si s-ar fi curatat de gandurile negre care ar trebui sa fie straine macar adolescentei.
Niciun elev nu-si umple ghiozdanul cu pietre si sare cu el in apa, daca nu are greutati la fel de mari (nu neaparat reale) pe suflet. Nimeni nu se arunca in apa decat daca simte o presiune care ii ia mintile, in loc sa gaseasca subterfugii care sa ii ia mintea de la macabru sau in loc sa i se dea acasa pe langa, acoperis si trei mese pe zi (in cazuri fericite), macar un... "metru patrat" de intelegere si un... "blid" de mangaiere.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
