de Mihai Balescu
la 17 Feb. 2013
Cand o tara descopera pe neasteptate bogatii naturale valoroase, specialistii vorbesc de un asa-numit “blestem al resurselor” - un fenomen ingrijorator, cunoscut si sub numele de “hugochavetism” (de la numele presedintelui venezuelean Hugo Chavez), si care consta in faptul ca statele care beneficiaza brusc de pretrol, gaze naturale sau alte resurse tind sa-si neglijeze orice preocupari pentru o crestere economica sanatoasa, de durata. Ele decid pur si simplu sa foloseasca respectivele resurse pentru a-si rezolva problemele de moment.
Astfel, liderii politici nu mai simt nevoia sa gestioneze, cu efort, aspectele care asigura bunastarea tarii pe termen lung (formarea capitalului uman, strategii, investitii etc.) si prefera sa se aseze confortabil si sa se bucure de dividendele care curg din exploatarea resurselor.
Si exact cu acest scenariu se confrunta in momentul de fata SUA, dovada discursurile entuziaste ale politicienilor care considera ca, datorita noilor resurse, toate problemele Americii vor deveni in scurt timp istorie: “In curand vom depasi Arabia Saudita la productia de petrol si nu va mai fi nevoie sa ne facem griji pentru situatia complicata din Orientul Mijlociu. Energia ieftina va atrage investitii straine, va revitaliza manufactura americana si ne va ajuta sa batem China si India. Iar profiturile mai mari obtinute din cresterea economica vor avea ca efect, cu siguranta, diminuarea deficitului federal!”
Iar marea problema cu toate aceste afirmatii este ca, la prima vedere, par plauzibile. Deja importul lunar de petrol al SUA s-a injumatatit in comparatie cu cea mai ridicata valoare (inregistrata in noiembrie 2005), iar productia de gaz a crescut cu 30% in ultimii 6 ani, cu impact direct asupra reducerii dependentei tarii fata de Orientul Mijlociu (ceea ce ar putea duce la o reconsiderare a implicarii tarii in regiune). Nu este, deci, exagerat sa spunem ca avantul economic al Americii, bazat pe resursele sale naturale, constituie cea mai mare schimbare geopolitica de la ascensiunea Chinei incoace.
Dar... Exista insa si un “dar”. Asa cum remarca analistul american David Rothkopf in revista Foreign Policy, adevarul este ca nu se cunoaste inca natura reala a acestei revolutii energetice aflate in plina desfasurare in SUA. Preturile gazelor naturale sunt inca prea mici pentru a face profitabile forajele in anumite zone, iar impactul ecologic al exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica ramane deocamdata un mister. Apoi, multe state americane au pozitii ferme impotriva acestor noi tehnologii de exploatare a resurselor, iar regulile pe care, probabil, le vor emite in acest sens vor provoca tot felul de blocaje in calea expansiunii acestui sector.
Da, e clar ca aceasta revolutie energetica va face bine multor oameni si economiei americane per ansamblu, dar e greu de crezut ca ea se va desfasura fara salturi, pasi inapoi si dezamagiri.
N-ar trebui, asadar, ca acest boom al resurselor din America sa fie privit ca o mana cereasca. Veniturile din taxele de exploatare ar putea creste, dar nu indeajuns cat sa acopere datoria federala de 16.000 de miliarde $ sau cele 87.000 de miliarde $ reprezentand asigurarile de sanatate ale pensionarilor. Plus ca retragerea din Orientul Mijlociu - un lucru necesar, de altfel - s-ar putea sa nu fie chiar atat de benefica pe cat se asteapta unii. Piata energetica este globala, iar instabilitatea in aceasta regiune va produce in continuare riscuri si pericole pentru securitatea SUA, indiferent de unde isi va procura ea energia.
Si nici in ceea ce priveste schimbarile climatice lucrurile nu s-ar prezenta cu mult mai bine. E-adevarat, gazele de sist produc emisii de carbon mai scazute si aspectul acesta va conta atunci cand SUA va trece - preferabil rapid, focalizat si consecvent - de la alimentarea cu carbune a centralelor la alimentarea cu gaz. Dar, pe de alta parte, in acelasi timp cantitatea de gaz folosita va creste foarte mult, astfel ca in final volumul de emisii de carbon nu va scadea semnificativ.
Concluzia o trage acelasi David Rothkopf: “Zacamintele descoperite in America sunt la fel de bogate in promisiuni pe cat sunt in hidrocarburi. S-ar putea insa sa descoperim ca ele nu ofera atat un impuls cresterii economiei americane, cat mai mult o doza de morfina pentru clasa politica, ascunzandu-i durerile, incetosandu-i privirea si impiedicand-o astfel sa vada clar ce are de facut pentru a beneficia cu adevarat de acest (potential) moment de cotitura din istoria americana.”
Comentarii