La un moment dat, Blackwater a incercat sa-si deschida un campus de instructie pe un teren de 3,33 de kilometri patrati in Potrero, un mic oras intr-o zona rurala situata la est de San Diego, California. Demersul s-a lovit insa de refuzul localnicilor dar si de protestul congresmanului Bob Filner. Desi au incercat sa-si impuna cu forta punctul de vedere, actionarii Blackwater au decis inchiderea bazei, la 7 martie 2002.
La 16 septembrie 2007, contractorii Blackwater Security Consulting au ucis 17 civili si au ranit alti 20, la Bagdad, in timp ce escortau un convoi in care se aflau oficiali guvernamentali americani care se deplasau la o intalnire in vestul capitalei Irakului. Desi s-a incercat musamalizarea incidentului, iar aici CIA a avut un rol important, Blackwater a fost pusa sub acuzare, desi a sustinut ca incidentul s-a petrecut pe fondul unui aparent atac asupra convoiului.
Primul ministru irakian, Nuri al-Maliki, a sunat imediat la Washington, cerand retragerea companiei din Irak, lucru care s-a si intamplat. Compania inca se apara in justitie impotriva celor 17 capete de acuzare de care este invinuita, insa asta nu i-a impiedicat pe o parte dintre investitori sa se ascunda sub umbrela Academi, pentru a-si continua activitatea.
Personajul principal al Blackwater este Erik Prince, fost luptator in US Navy Seal, elita marinei americane. Prince a fondat si condus compania Blackwater din 2007 pana in 2009 si s-a retras in urma scandalurilor in care a fost implicata compania. Averea lui Erik Prince este estimata la 2,4 miliarde dolari, iar din 2007 pana in 2009 a gestionat contracte cu guvernul federal american de 1,6 miliarde, obtinand alte 600 de milioane din contractele cu C.I.A. Dupa retragere, in 2010, Prince a parasit Statele Unite, pentru a trai in Emiratele Arabe Unite.
In Africa, "piata" este dominata de Executive Outcomes, cunoscuta si sub initialele de EO, o companie care detine o armata privata ce actioneaza in mai multe tari de pe "Continentul Negru", adica in Sierra Leone, Angola, Uganda, Botswana, Zambia, Etiopia, Namibia, Lesotho si, desigur, in tara de origine, Africa de Sud. Compania este legata de securitatea exploatarilor miniere, clientul principal fiind De Beers, un gigant in domeniul extragerii si comercializarii pietrelor pretioase.
In anul 2005 a aparut un material video in care prezumtivi mercenari din Scotia si Irlanda ucideau fara mila civili irakieni, iar incidentul era asociat cu Aegis Defence Services. Incidentul a provocat puternice proteste in mass media din intreaga lume. In acel moment nu mai putin de 25.000 de contractori lucrau la firme de securitate implicate in asigurarea tranzitiei in Irak si se aflau pe teritoriul acestei tari. Niciunul nu a putut fi acuzat, deoarece prevederile contractelor incheiate intre statul irakian si aceste companii excludeau aceasta posibilitate.
De pe uscat trecem pe mare. Se stie ca zona litorala a Somaliei este un teatru de lupta intre piratii somalezi si echipajele navelor comeciale care tranziteaza zona. De cele mai multe ori, piratii captureaza navele, iau prizonieri si cer despagubiri uriase. Datorita acestei situatii careia nu i s-a putut gasi o cale de solutionare pana in 2013, un miliardar britanic, exasperat, si-a construit o adevarata armata navala, alcatuita din fosti comandanti ai Marinei Regale a Maii Britanii, marinari si soldati care au activat in fortele speciale.
Aceasta flota militara privata patruleaza si escorteaza navele britanice de-a lungul coastelor Africii. Compania se numeste Typhon si nu doreste sa stirbeasca activitatea Marinei Regale a Maii Britanii sau a NATO, dar are un concept interesant: ʺNu trebuie sa cheltuiesti 1 milion de lire deplasand nave de razboi in zona controlata de 5 pirati cu echipamente de 500 de dolariʺ, explica Anthony Sharp, director general al Typhon.
Flota privata este sustinuta financiar de Simon Murray, un milionar britanic in varsta de 57 de ani, fost luptator in Legiunea Straina. In fruntea sa se afla o nava amiral de 10.000 de tone si nave de patrulare de mare viteza, blindate. Fiecare nava este dotata cu carabine M4 si munitie de mare precizie.
Decizia se pare ca a fost de bun augur, fiind imediat urmata de trimiterea in zona Oceanului Indian de patrule ale marinei chineze si ruse. In acest moment, 25 de nave militare ale UE si NATO circula intr-o zona de marimea Uniunii Europene. Pe cale de consecinta, in 2012 s-au inregistrat doar 70 de atacuri, fata de 151 in 2011 si 127 in 2010. Piratii obtinusera in 2011 aproximativ 146 milioane dolari din recompense, adica circa 4,87 milioane dolari per nava.
Ne intoarcem pe uscat, intr-o alta zona de conflict, Afganistan. Presedintele acestei tari, Hamid Karzai este inconjurat de zeci de soldati ai unei armate private din Afganistan. In Nigeria, armatele private vegheaza la securitatea platformelor petroliere. In Irak numarul combatantilor care lucreaza pentru companii de securitate private se ridica la 48.000. Numai Statele Unite plateste 20.000 dintre acestia.
O garda libiana privata a aparat Ambasada SUA din Benghazi, al doilea oras al Libiei, in timpul luptelor din 2011-2013. Garda libiana nu a fost angajata de noul guvern de la Tripoli, nici de Statele Unite, ci de firma britanica Blue Mountain care avea un contract cu guvernul SUA.
In 2008, firma de securitate G4S, cunoscuta pentru serviciile sale din domeniul securitatii aeroportuare si bancare a preluat Armorgroup, care dispunea de 9.000 de gardieni ce asigurau siguranta convoaielor non-militare din Irak. Dupa preluare, efectivele G4S erau de 625.000 de angajati, implicati in operatiuni de securitate in 125 de tari ale lumii. Cifra de afaceri a G4S este estimata la 120 de miliarde de lire sterline pe an. G4S este cea mai mare armata privata din istorie, chiar mai mare decat celebra British Army, fondata in 1707, la unirea Angliei cu Scotia si care conta pe 125.430 de militari si rezervisti platiti.
Ulterior anului 1707 a aparut nu mai putin celebra Legiune Straina Franceza (fondata in 1831 de mercenari elvetieni si germani), printr-un decret semnat de regele Ludovic-Filip al Frantei. Initial in Legiunea Straina nu au avut voie sa se inscrie voluntari francezi dar, ulterior s-a acordat aceasta permisiune.
In finalul acestui material, ar trebui sa facem o distinctie intre fortele de mercenari (care sunt angajate in lupte armate) si armatele private care sunt axate pe securitate si misiuni speciale. Acest concept a aparut dupa destramarea Uniunii Sovietice, care a condus la o proliferare a insecuritatii globale, dublata de o reducere a efectivelor militare in intreaga lume, datorata lipsei de fonduri pentru dotare, antrenament si intretinere a trupelor.
Companiile de securitate private se lupta de ani de zile sa scoata termenul de ʺarmata privataʺ din vocabularul presei, preferandu-l pe cel de ʺfirma de securitateʺ. Asta, desi aceste forte participa la toate etapele conflictelor armate. Avantajele armatelor private sunt extrem de clare. Aceste forte costa mai putin decat intretinerea unor armate regulate si nu au aceeasi raspundere. Sa fie acesta viitorul securitatii planetei?
Un produs media marca Rentrop&Straton 
