Avem un nou premier. Se incheie criza politica din Romania?
florin citupremier desemnatalegeri anticipatealegeri parlamentarealegeri 2020klaus iohannispsdmarcel ciolacupnl
Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, miercuri, dupa consultarile cu grupurile parlamentare, ca il propune pe liberalul Florin Citu pentru functia de premier. Presedintele sustine ca nici el, nici PNL nu isi doresc blocarea institutiilor statului si, din acest motiv Ludovic Orban si-a depus mandatul de premier desemnat, iar consultarile de la Cotroceni si noua propunere au venit cu rapiditate. Ce se intampla mai departe? Scapam de criza politica?
Zarurile sunt la PSD
Dupa reactia presedintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, social-democratii nu mai au de gand sa boicoteze votul de investitura al Cabinetului Citu. Ciolacu a spus ca nu a fost intentionata nici boicotarea votului pentru Cabinetul Orban 2, dar s-a ajuns in acea situatie pentru ca PSD astepta mai intai decizia CCR, care a venit in aceeasi si zi a stabilit ca numirea lui Orban in functia de premier a fost neconstitutionala.
PSD are de gand sa voteze, pentru ca asa se exprima parlamentarii, nu prin boicot, a spus Marcel Ciolacu, care a precizat totusi ca strategia finala pe care o vor urma social-democratii pe mai departe va fi stabilita in partid, in Comitetul Executiv de vineri.
Astfel, exista mari sanse ca PSD sa fie prezent la vot, sa asigure cvorum. Mai mult decat atat, criza politica are mari sanse sa se termine cu anticipate, pentru ca Ciolacu a spus ca parlamentarii social-democrati vor vota "impotriva" Guvernului Citu.
In acelasi timp, e posibil ca parlamentarii PNL sa se abtina de la vot sau sa voteze tot "impotriva", desi de aceasta data PNL si Klaus Iohannis s-au abtinut de la a mai spune ca acest Guvern este de sacrificiu, si au spus doar ca isi doresc ca acest Cabinet sa fie investit, cel mai probabil, pentru a nu trezi din nou suspiciuni CCR.
Si ALDE si Pro Romania vor vota, cel mai probabil, impotriva, insa mai probabil ca Pro Romania sa se abtina de la vot.
Astfel, sansele ca Executivul Citu sa stranga cele 233 de voturi necesare pentru a fi investit sunt minime. Prin urmare, Klaus Iohannis va relua consultarile cu grupurile parlamentare si va desemna alt premier.
La randul sau, si acea propunere va avea la dispozitie 10 zile pentru a-si alcatui propriul Cabinet, cu lista de ministri si program de guvernare. Cu acestea, va merge in Parlament sa ceara votul de investitura. Daca si aceasta propunere pica, presedintele poate proceda la dizolvarea Parlamentului si poate demara alegerile anticipate.
Daca se va intampla acest lucru, alegerile anticipate ar putea fi organizate cu trei luni mai devreme decat cele la termen, din decembrie. PSD a spus, prin vocea lui Ciolacu si Claudiu Manda, ca nu se teme de anticipate, dupa aflarea propunerii facuta de Klaus Iohannis, insa uzarea guvernarii PNL i-ar putea aduce capital electoral mai mult in decembrie, decat ar obtine in vara.
Pe aceeasi tema:
Breaking: Anticipatele RAMAN IN PICIOARE: PSD va vota Guvernul Citu
PSD, reactie dura la numirea lui Citu: E mai slab si mai toxic decat Orban
ULTIMA ORA: Florin Citu este noul PREMIER desemnat