Ce tari europene nu fac parte din NATO si de ce

Ce tari europene nu fac parte din NATO si de ce Timp de 40 de ani (1949-1989), NATO a fost organizatia care a mentinut echilibrul militar intre URSS si Europa de Vest (plus Turcia, membra din 1952). Apoi, dupa 1989, NATO a initiat o viguroasa actiune de extindere spre est si a mai cooptat 13 tari membre, printre care si Romania, ultimul sosit in familie fiind Muntenegru, la 5 iunie 2017. Dupa care lucrurile s-au calmat.
Au ramas putine tari europene importante care nu fac parte din NATO: Elvetia, Austria, Irlanda, Serbia, Ucraina, Finlanda, Suedia. In cazul Elvetiei motivul e evident (aceasta tara si-a pastrat intotdeauna o pozitie neutra), la fel si in cazul Serbiei (e greu sa aderi la organizatia cate te-a bombardat in urma cu 20 de ani), Austria si-a declarat "neutralitatea perpetua" dupa Al Doilea Razboi Mondial, cu Ucraina lucrurile sunt clare, in schimb situatia Finlandei si Suediei merita analizata cu atentie.

Ei bine, Finlanda si Suedia nu fac parte din NATO pentru ca, pur si simplu, ideea aderarii la aceasta organizatie nu se bucura de cine stie ce sprijin in randul populatiei celor doua tari.

Cand discuta despre relatia Finlandei cu Rusia, oficialii de la Helsinki se feresc de orice declaratie care ar putea fi interpretata ca provocatoare. Ei adopta o atitudine ultra-prudenta, lucru de inteles daca ne gandim ca finlandezii au stat peste 100 de ani sub stapanire ruseasca (1809-1917), timp in care au invatat ca nu e bine sa-si supere vecinul mult mai mare si mai agresiv de la est.

De aceea, chiar si in timpul Razboiului Rece finlandezii au pastrat o anumita ambiguitate - nici cu Estul, dar nici in mod foarte clar cu Vestul. Astfel, au semnat in 1948 un tratat cu URSS, care le-a permis sa ramana independenti si sa aiba relatii comerciale intense cu Occidentul, dar n-au aderat la NATO. Cu alte cuvinte, au mers tot timpul pe ideea neutralitatii, dar o neutralitate “crispata” care a impus chiar si un termen nou, peiorativ, in limbajul relatiilor internationale – “finlandizarea” unei tari.

Teama Finlandei e insa perfect justificata, ea are la baza ratiuni cat se poate de concrete. De exemplu, Helsinki-ul stie foarte clar ca Rusia, in cazul in care ar fi calcata pe coada, ar putea veni imediat cu represalii.

Ar “gasi”, de pilda, impuritati in laptele finlandez si ar stopa comercializarea lui pe piata ruseasca (o grea lovitura comerciala), ar descuraja turismul cetatenilor rusi in Finlanda (s-ar pierde astfel 1 miliard de euro anual), si-ar inchide spatiul aerian pentru compania Finnair (al carei trafic spre tarile Asiei este consistent) sau, cel mai simplu, ar opri livrarile de gaze naturale (Finlanda este 100% dependenta de gazul rusesc). Sunt suficiente motive deci ca Helsinki-ul sa pastreze lucrurile asa cum sunt, adica oarecum neutre.

Exista insa si voci care spun ca politica aceasta de neutralitate a Finlandei se bazeaza pe o himera si asta deoarece Rusia nu intelege termenul de “neutralitate”. “Ori esti cu noi, ori esti impotriva noastra”, cam asa gandeste Moscova, iar Finlanda a fost incadrata deja ca fiind de partea Vestului, inca din 1969, cand a aderat la Uniunea Europeana.

Mai mult, oricat ar vrea ea sa creada contrariul, Finlanda s-a bucurat permanent de protectia NATO, desi nu este membra a organizatiei. “Multi cred ca situatia noastra de stabilitate si prosperitate economica se datoreaza istetimii noastre de a jongla in relatiile internationale si de a ne asigura astfel un statut confortabil”, spune Henrik Lax, fost candidat la alegerile prezidentiale din Finlanda. “Da, poate ca am si stiut sa profitam de anumite conjuncturi, dar tot timpul NATO a fost in spatele nostru. Iar Rusia nu ne-a invadat in timpul Razboiului Rece doar ca sa pastreze o zona-tampon intre ea si NATO. Pentru ca e clar: daca ne-ar fi invadat, a doua zi Suedia ar fi aderat la Alianta Nord-Atlantica si zona-tampon ar fi disparut.”

Apropo de Suedia, si ea se afla cam in aceeasi situatie. Nici ea nu face parte din NATO si merge pe o politica similara de neutralitate (de 200 de ani incoace), gandindu-se ca doar asa poate fi in siguranta. Doar ca evenimentele mondiale din ultima perioada, inclusiv ascensiunea Rusiei, au facut-o sa studieze mai atent problema securitatii proprii, ocazie cu care a descoperit un fapt ingrijorator - anume ca, in cazul unui atac, tara ar rezista doar o saptamana (!) si ca doar capitala Stockholm si imprejurimile ar putea fi aparate cat de cat eficient (afirmatie facuta in 2012 de un oficial al armatei, Sverker Goranson).

In aceste conditii, singura optiune pentru Suedia, ca sa-si pastreze intr-adevar neutralitatea, ar fi sa devina capabila sa se apere singura, lucru care ar necesita insa o crestere de 10 ori a cheltuielilor sale de aparare. Si cum acesta e un scenariu putin probabil, ramane doar ideea ca tara sa intre cat mai curand, alaturi de Finlanda, in Alianta Nord-Atlantica. S-ar securiza astfel Marea Baltica (aceasta ar deveni un fel de “lac NATO”) si s-ar descuraja in consecinta orice intentii ale Rusiei de a destabiliza zona.

Totusi, in ciuda acestor consideratii, finlandezii si suedezii nu privesc asa problema si de-aceea si procentul cetatenilor care sustin aderarea la NATO este foarte scazut, in ambele tari. Motivele finlandezilor le-am vazut mai sus, iar in ceea ce-i priveste pe suedezi acestia cred ca, atata timp cat isi mentin atitudinea neutra, nu au de ce sa fie amenintati de Rusia. Si ca, din contra, tocmai aderarea tarii lor la NATO ar declansa o asemenea amenintare. Cu alte cuvinte, strategia lor e clara si destul de logica: “NATO nu are cum sa ne atace, ar fi absurd. Si nici Rusia, cu conditia sa stam cuminti.”   

Sursa foto: www.pexels.com