Rezultatul obtinut de cei de la Dacia este extrem de bun in contextul in care atat piata auto globala, cat si cea europeana se confrunta cu probleme la ora actuala. Spre exemplu, un numar mare de producatori de top din toate colturile lumii au anuntat la inceputul acestei saptamani ca au inregistrat pierderi uriase in primele sase luni ale anului. Profitul inregistrat de Nissan in primul semestru al anului a scazut cu aproape 90%, drept pentru care constructorul nipon se vede pus in situatia de a renunta la peste 12.000 de angajati. De asemenea, veniturile Grupului Renault au scazut considerabil in prima parte a anului.
Dacia este unul dintre putinii producatori europeni care se pot lauda cu cifre in crestere obtinute dupa incheierea primelor sase luni ale anului. Si nu vorbim despre orice fel de cifre, performantele reusite de cei de la Dacia in aceasta perioada intrecand chiar orice asteptari. Conform datelor oficiale publicate la mijlocul acestei saptamani, Dacia a inmatriculat in prima jumatate a anului un numar de 312.900 de unitati in Uniunea Europeana. Vorbim, astfel, despre o crestere cu 12 procente in comparatie cu cifra care a fost raportata in urma cu un an!
Din punct de vedere al cotei de piata, producatorul auto de la Mioveni este producatorul european care obtine cea mai mare crestere. Dupa primele sase luni ale anului trecut, Dacia raporta o cota de piata de doar 3.24%, insa acum aceasta a crescut pana la 3.73%. Pe locul secund la acest capitol se regaseste producatorul american de masini electrice Tesla, cota de piata a companiei conduse de Elon Musk crescand de la 0.16% la 0.54%. In cele din urma, pe locul al treilea la acest capitol se afla Citroen, producatorul francez raportand o cota de piata mai mare cu 0.37% fata de anul trecut.
Asa cum era de asteptat, modelele Sandero si Duster au fost modelele cu cele mai bune rezultate inregistrate in aceste prime sase luni ale lui 2019. Astfel, Dacia a inmatriculat peste 123.000 de unitati Sandero, cu 7% mai multe decat in prima parte a anului precedent. In schimb, popularitatea Duster creste din ce in ce mai mult, SUV-ul produs la Mioveni fiind inmatriculat in primul semestru din 2019 de 118.000 de ori. In aceste conditii, vorbim despre o crestere cu 21 de procente fata de cifra de inmatriculari obtinuta la jumatatea anului trecut.
Franta s-a dovedit inca o data a fi cea mai importanta piata de desfacere pentru cei de la Dacia, in Hexagon fiind inmatriculate cele mai multe modele Dacia in prima jumatate a anului. O crestere foarte mare a inmatricularilor modelelor din portofoliul Dacia a fost inregistrata in Italia, in valoare de 42 de procente. De asemenea, inmatricularile modelelor Dacia au crescut cu 30% chiar si in tara noastra in aceste prime sase luni ale anului.
Ultimele NOUTATI
Romania urca in clasamentul avutiei nationale: salt de 4 pozitii pana pe locul 29 in Europa
Fraudele de tip spoofing fac ravagii: cum ajung romanii victime ale noii escrocherii
Mediul privat isi revine? Scade puternic numarul firmelor care isi suspenda activitatea
Partenerii nostri
Incadrarea in munca a persoanelor cu handicap! OBLIGATIILE angajatorilor si amenzile de 50.000 lei
Desfiintarea unor posturi. Procedura, etape, conditii
Dreptul la pensia privata din Pilonul II. Cum, cand si in ce mod se poate retrage suma depusa?
Plata dividende catre o persoana fizica nerezidenta: Ce obligatii fiscale are societatea din Romania
Reglementarea licentelor de transport: Tipuri si acte necesare
Contractul de mandat: Care sunt obligatiile unui administrator
Cum functioneaza tichetele de masa: Ce sunt, cine le emite, ce spune legea