Gica Popescu si Uli Hoeness: viata dincolo de abtibildul Panini
gica popescuuli hoenessinchisoareevaziune fiscalamodelfotbal
Sunt modele negative si modele pozitive. E doar una dintre dihotomiile minimaliste ale unei lumi imbuibate de rococo-ul consumului facil. In fapt, modelele trebuie vazute si intelese in intreaga complexitate a vietii lor, cu urcusuri si coborasuri si cu lectiile pe care, fiecare dintre aceste momente, ni le pot servi.
Sunt mari eroi care au sfarsit in dizgratia generala, sunt pline calendarele crestine de femei usoare si de talhari la drumul mare deveniti sfinti prin puterea faptelor lor. Tocmai de aceea, chiar si atunci cand ne dezamagesc increderea si dragul investite in ele ani de zile, modelele noastre au mereu sansa reabilitarii prin insusi travaliul caderii si, daca e cazul, al revenirii lor pe piedestalul adoratiei publice.
E una dintre marile lectii ale sportului: spre deosebire de un obsedat robotizat in cautare de titluri si de glorie, un mare campion e acela care stie nu doar sa castige, stie sa si piarda. Infrangerile umanizeaza, infrangerile sporesc, daca si cand, in vestiarele mirosind a diclofenac si a transpiratie, intelegi de ce ai ajuns unde ai ajuns, umbra a ceea ce ai fost candva, cu zile sau saptamani in urma, intelegi ce ai gresit si accepti ca ai gresit.
Dupa o viata petrecuta in lumea sportului, si Gica Popescu, marele capitan al nationalei noastre de fotbal si al Barcelonei, si mult mai titratul Uli Hoeness, campion european si mondial ca jucator, pana acum cateva zile presedinte al lui Bayern Munchen, stiu ce inseamna sa castigi, stiu ce inseamna sa pierzi, stiu cat e de important sa stii sa pierzi.
Si Popescu, si Hoeness, au gresit. S-au aventurat in inginerii financiare si au pagubit statul de care apartineau fiscal cu sume mari de bani. Mai putini in cazul lui Popescu, dar el a facut nu doar evaziune, ci si spalare de bani, mai multi in cazul lui Hoeness, care insa nu a comis decat evaziune fiscala. Ambii au fost condamnati recent, primul in Romania, celalalt in Germania, la peste 3 ani de inchisoare cu executare. Pana aici, mai cu seama datorita proximitatii temporale, cazurile par similare. Sunt insa cateva diferente de nuanta…
Intai de toate, desi a platit o suma importanta Fiscului imediat dupa ce scandalul transferurilor ilicite din fotbalul romanesc a ajuns in presa, Gica Popescu nu si-a recunoscut niciodata vina, desi asta i-ar fi asigurat un proces foarte rapid si i-ar fi putut asigura clementa judecatorilor, macar prin delimitarea de adevaratii penali din “Dosarul Transferurilor”. Gica a ales sa fie solidar cu colaboratorii sai apropiati, fratii Becali, si a sfarsit in inchisoare, asemeni lor.
Cat despre Uli Hoeness, el s-a autodenuntat la inceputul anului, pe fondul unei campanii dure a autoritatilor germane impotriva evazionistilor fiscali. A recunoscut, in acte, o evaziune de peste 3 milioane de euro. Doar ca evaziunea era mult mai mare. A fost acuzat, imediat, ca a intocmit gresit declaratiile catre Fisc. Uli s-a aparat ca a fost o greseala si a plusat peste descoperirile facute de Fisc, de la 18 la 27 de milioane de euro. Si-a recunoscut greseala, a pledat vinovat, dar asta nu l-a salvat de la o pedeapsa de 3 ani si jumatate de inchisoare.
Dar adevaratele diferente dintre cele doua modele apar dupa momentul sentintei. Din inchisoare, dupa ce a incurajat tacit o intreaga campanie pentru gratierea sa, Gica Popescu rateaza momentul de inceput al reabilitarii sale. In loc sa-si asume, deschis, trimite o scrisoare opiniei publice in care spune ca asteapta motivarea deciziei judecatoresti si lasa de inteles ca va actiona in continuare in functie de acest aspect.
Desi mai celebru, mai influent si mai bine aturat politic decat Popescu, un apropiat al Angelei Merkel, bunaoara, Uli Hoeness a decis sa nu faca apel la decizia de condamnare, si-a cerut scuze celor apropiati si celor care il stimau si a repetat ca ceea ce a facut el este o fapta condamnabila, pe care e gata sa si-o ispaseasca in inchisoare.
Gica e inca in negare. A ramas prizonierul clanului care l-a adus unde l-a ajuns. Spune, din inchisoare, ca e in fata celui mai greu meci al vietii sale. Numai ca meciul nu e cu sistemul, juridic si penitenciar, meciul cel mai greu al vietii sale e cu el insusi. Daca si cand il va castiga, asa cum a facut-o nu o data ca jucator, atunci va redeveni, cu adevarat, un model pentru noi toti. Nu un model fictional, de pus in poster sau in stickere Panini, ci un model viu, de om care si-a depasit conditia, de om care s-a intrecut pe sine. Exact genul de model de care avem mai multa nevoie.
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML