LECTIA DE MANAGEMENT: Fenomenul Atletico Madrid - despre munca si ceva in plus
champions leaguediego simeoneatletico madridmanagementmunca
La sfarsitul finalei Champions League de sambata seara, dupa ce echipa sa trecuse de la extaz la agonia prelungirilor si, odata cu ele, a unei infrangeri fara drept de apel, antrenorul Diego Simeone a fost primit in sala de presa a stadionului "Da Luz" in aplauzele frenetice ale jurnalistilor. Un lucru rarissim, pentru lumea adesea cinica a presei, dar binemeritat pentru antrenorul care a bulversat ierarhiile din fotbalul european si a ridicat munca si suferinta printre valorile vecine cu excelenta.
Cei care lupta
„Nu castiga mereu cei mai buni, castiga si cei care lupta”, concluziona antrenorul argentinian Diego Pablo Simeone la finele unei duble manse care certifica accederea echipei sale in semifinalele Ligii Campionilor, in detrimentul Barcelonei.
Cu o mana de jucatori de cota medie in marele fotbal european, inimosi, dar nu straluciti ca individualitati, si cu doar cateva piese de valoare, dar bine puse in slujba echipei, Diego Simeone a reusit in acest an ceea ce nimeni nu mai indraznea macar sa viseze: sa castige campionatul spaniol, “La Liga”, punand capat unei lungi dominatii impuse de marile puteri fotbalistice FC Barcelona si Real Madrid. Mai mult, a ajuns in semifinalele Cupei Regelui din Spania si in finala Ligii Campionilor, depasind, in semifinale, cinica echipa a lui Jose Mourinho, Chelsea Londra.
Dar nu atat performantele au impresionat in acest an – caci, de la venirea lui “El Cholo” Simeone, acum 3 ani, Atletico si-a trecut in palmares o Cupa a Regelui, un trofeu UEFA Europa League si o Supercupa a Europei, ci felul in care au obtinut aceste performante.
Fidel stilului care l-a consacrat, ca mijlocas defensiv, in fotbalul mondial, Diego Simeone a pus inima in locul gleznei si suferinta in locul extravagantei. A inteles limitele echipei sale – mai ales dupa vanzarea marii vedete Radamel Falcao, la finele sezonului trecut – si a impus un regim de management al performantei bazat pe munca si pe determinare.
Fiecare meci e ultimul
Fiecare meci e o finala, le-a spus Diego Simeone elevilor sai de la Atletico Madrid imediat ce suporterii si presa au vazut in echipa sa o posibila surpriza in lupta pentru titlul de campioana a Spaniei. De atunci, Courtois, Codin, Gabi si Diego Costa au castigat, punct dupa punct si meci dupa meci. Au impresionat lumea fotbalului, iar sloganul UEFA, “Respect”, a devenit cu adevarat celebru asociat evolutiilor baietilor lui Simeone. Intr-un an in care, mai mult ca oricand, UEFA a pus presiune pe „Fair Play”-ul economic, Atletico vine cu demonstratia ca se poate face performanta si cu jucatori care nu au loc pe la Chelsea (Courtois), Barcelona (Villa) sau Juventus (Diego).
Un excelent motivator, deschis si saritor in relatia cu jucatorii, al caror fan a fost mereu de la limita spatiului tehnic, ridicand tribunele in ajutorul lor, mai ceva ca un sef de galerie, si intrand in locul lor in clinciurile cu arbitrul finalei de la Lisabona, pentru a-i scuti de primirea unor cartonase galbene, Simeone a impins limitele celor de la Atletico pana dincolo de zona suportabilitatii.
Lacrimile vedetei Diego Costa dupa ce s-a accidentat in debutul meciului decisiv pentru titlul cu Barcelona spun totul despre atitudinea insuflata de “El Cholo” jucatorilor. La fel si gestul aceluiasi jucator de a forta prezenta in finala Champions League de la Lisabona, desi a riscat, astfel, prezenta in lotul Spaniei pentru Campionatul Mondial din Brazilia.
Ce i-a lipsit muncii
Constrans de valoarea lotului sa mizeze mereu pe acelasi nucleu de jucatori, Simeona a ajuns sa joace cele mai importante meciuri ale sezonului, meciul pentru titlu de pe “Camp Nou” din Barcelona si finala Champions League, fara cei mai buni jucatori de atac, Arda Turan si Diego Simeone. Asta a pus si mai multa presiune pe admirabilii sai jucatori defensivi, la randul lor epuizati dupa un sezon teribil.
La Barcelona, in fata unei trupe catalane lipsita de atitudine si cu perspectiva unui rezultat de egalitate care le era suficient pentru trofeu, baietii lui Simeone au dat lovitura. Au fost foarte aproape sa o dea si pe “Da Luz” si sa-i rapeasca unui Real, totusi, mediocru, sansa celui de-a zecelea trofeu Champions League. Le-a lipsit un minut, exact acel minut de prelungiri pentru care mai aveau rezerve de energie sa lupte. Acea fractiune de secunda, acel mic detaliu care face diferenta dintre extaz si agonie.
Egalati la ultima faza a prelungirilor timpului regulamentar de joc, „alb-rosii” lui „Cholo” nu au mai avut puterea sa reziste pana la departajarea prin panaltiuri. Obositi, loviti (Juanfran a terminat prelungirile intr-un picior, fiind un simplu jalon la golurile lui Bale si Marcelo), plini de cartonase galbene dupa un meci jucat la sacrificiu, limitati de cele doua schimbari fortate de accidentari (una foarte timpurie, in minutul 10, a lui Diego Costa, imputabila lui Simeone), cei de la Altetico au fost victime sigure ale atacurilor madrilenilor.
Aplauze si invataminte
Simeone si ai sai au iesit aplaudati de pe “Da Luz”. Folosofia muncii grele a detronat, in acest an, in diverse competitii, forte precum Real Madrid, Barcelona, AC Milan, Porto sau Chelsea. Convins ca „nu castiga mereu cei mai buni, castiga si cei care lupta”, Simeone a inteles, dupa aceasta finala, ca, pentru a fi competitiv pe toate fronturile si pentru multa vreme, mai avea nevoie, bunaoara, fix de un jucator precum Falcao (vandut pe 60 de milioane de euro anul trecut), caruia nu i s-a adus un inlocuitor pe masura. Uneori, e nevoie de ceva mai mult decat de munca si de disciplina. E lectia, repetabila, pe care toate fortele emergente o invata in lupta cu marile puteri.
* Ciprian Rus este jurnalist la prestigiosul saptamanal "Formula AS" si colaboreaza cu mai multe institutii media importante, printre care "Dilema Veche"si "Sinteza". Din ianuarie 2012, face parte din echipa editorialistilor Manager.ro.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
