de Mihai Balescu
la 27 Apr. 2019 Exclusiv
Acelasi arheolog sapa apoi cativa metri mai incolo si gaseste scheletul unui soarece, vechi si el de 60.000 de ani. Scheletul in cauza este de 1.000 de ori mai complex decat varful de sageata – sunt oase mai mici, mai mari, fiecare cu o functie precisa, articulate impecabil (adevarate bijuterii de inginerie).
Dar, de data aceasta, exclamatia arheologului e ceva mai scurta: “Iata un schelet de soarece!” Atat, fara nici o referire la cine l-a facut. Pentru ca, se subintelege, l-a facut natura, la capatul unui proces evolutiv de sute de milioane de ani (stie orice scolar).
Totusi, ar trebui sa ne intrige putin ideea aceasta de natura care construieste soareci, pentru ca si aici avem de-a face tot cu creativitate. Ba chiar avem de-a face cu insasi definitia creativitatii – un lucru mai mult decat evident daca privim la toata explozia de minuni care ne inconjoara, de la ghinda care da nastere unui stejar imens pana la zborul „imposibil” al unei pasari colibri sau spectacolul amutitor al unui curcubeu.
Si de ce ar trebui sa ne intrige ideea unei naturi creative? Simplu, pentru ca actiunea de a crea presupune doua lucruri: in primul rand, intentie (nu creezi ceva, mai ales ceva perfect functional, daca nu vrei) si in al doilea rand presupune imaginatie (absolut toate obiectele utile care ne fac astazi viata mai usoara au fost mai intai imaginate de cineva). Iar intentia si imaginatia sunt atributele unei… minti. Adica ale unei inteligente vii.
O natura vie si inteligenta, asadar. O natura care imagineaza, creeaza, gandeste. O natura asemeni noua, oamenilor, sau mai bine spus (ca sa pastram cronologia) o natura care ne-a facut pe noi, oamenii, asemeni ei. Dupa chipul si asemanarea ei. Adica inzestrati cu puterea de a crea.
Putem sa-i dam ce nume vrem acestei naturi.
Paste fericit!
Sursa foto: www.pexels.com
Comentarii