Pe Gabriel l-am cunoscut in zborul Lufthansa care ma ducea spre Frankfurt. Amabil, extrem de comunicativ si modest. Imbracat cu bun gust in haine care nu „tipau” pe el si cu un telefon mai degraba modest. Mi-a explicat ca, desi lucreaza in ture lungi, chiar si sambetele, nu reuseste sa adune mai multi bani pentru ca nu poate sa refuze ceilalti romani care ies saptamanal in oras, la o bere.

Trebuie sa ajung la Mannheim. Gabriel se ofera sa ma duca el. Sebastian avea sa-i aduca automobilul, un Golf vechi de un deceniu, la aeroport. Ezit. Nu de teama, dar mi se pare anapoda sa apelez la un om pe care de-abia l-am cunoscut. Facem un targ. El ma va duce la Mannheim, eu il voi vizita la cabana de vacanta pe care tocmai a inchiriat-o pe malul lacului Vogelstang, pentru a-i da cateva sfaturi in legatura cu construirea unui ponton. Accepta cu bucurie si, in timp ce ne legam centurile pentru manevra de aterizare, imi spune o poveste amuzanta despre modul in care nemtii l-au facut...baron.

Cand si-a depus actele pentru permisul de munca, o functionara de la biroul regional l-a pus sa completeze un formular stufos cu tot felul de date. Isi aduce aminte ca a trebuit sa-si scrie numele intreg de mai multe ori. Si pentru ca era obisnuit de acasa, din Romania, sa treaca si initiala tatalui, Gabriel si-a transcris numele intreg sub forma Gabriel V. Marin, pentru ca pe tatal lui il cheama Vasile. Nemtii, care, in general interpreteaza „v”-ul cu punct ca prescurtare a particulei nobiliare „von” l-au transcris „von Marin”, iar colegii, cu umor, i se adreseaza cu „baroane”, asa ca m-a rugat sa nu ma las indus in eroare de acest apelativ daca il voi auzi pronuntat.

Asadar am petrecut o seara de neuitat pe malul lacului cu „baronul” von Marin si alti „voni” de-ai nostri care mi-au impartasit cu darnicie povestile lor. Intre doua beri amare Jever si niste carnati bavarezi care plesenau de E-uri, Gabriel si ai lui mi-au povestit despre cum este sa fii roman in Germania, cum intervine sindicatul cand ceri sa lucrezi in plus si cum o divinizeaza majoritatea germanilor pe doamna Merkel, chiar si dupa ce au vazut-o intr-o fotografie din tinerete, fara haine pe ea.

Cand i-am povestit ca in Romania inspectia sanitara a gasit la o fabrica de mezeluri ca in cremvursti se punea hartie igienica, Gabriel a ras zgomotos si m-a asigurat ca in Germania nu ar fi posibil asa ceva, de cele mai multe ori cremvurstii fiind mai ieftini decat hartia igienica.

Iar daca a invatat o lectie in Germania, Gabriel spune ca respectul fata de seaman este cea mai importanta, iar cel fata de lege cea mai aspra. Ne-am despartit tarziu, in noapte, eu intorcandu-ma la Heidelberg pentru a-mi scrie editorialul, el pentru a apuca sa doarma cateva ore inainte de a merge la lucru pentru a fabrica hartie igienica pentru tara lui adoptiva.

Heidelberg, iunie 2013