Editorial Dan Manusaride: Posta Romana, piesa de teatru a absurdului

Viata romanilor este inca strans legata de posta. Aici vin alocatiile, de aici isi ridica recomandatele, aici se depun si se ridica banii proveniti din rambursuri, de aici se trimit coletele, chiar si cele externe, multi dintre noi de aici ne procuram timbrele fiscale sau cele postale iar cei mai varstnici, de aici trimit felicitarile de sarbatori. Majoritatea romanilor achita taxele si impozitele locale la posta, desi au aparut si alte modalitati de a vira banii primariilor. Din zece drumuri pe care romanii le fac pentru rezolvarea treburilor casnice (piata, farmacie, banca etc), unul este la posta. Dupa ce a fost frate cu codrul, romanul s-a facut frate cu Posta Romana.

In multe cazuri, oficiile postei sunt situate in imobile vechi, unele dintre aceste imobile total improprii desfasurarii unei astfel de activitati. Ma uitam zilele trecute la Oficul de la Hala Traian si revedeam o piesa de Cehov, un precursor al teatrului absurdului. Peretii scorojiti, linoleumul de pe jos jerpelit, aratand din loc in loc dusumeaua veche din care iese praf la fiecare apasare de picior, mobilierul la fel de vechi ca si cladirea, totul pare o improvizatie ingrozitoare. Daca mai am o amintire din vremea comunismului, aceasta este oficiul postal de la Hala Traian, care poarta numarul 20. Ca el mai sunt si altele. In aceste sedii ale Postei Romane, singurul lucru care s-a schimbat din 1989 incoace este tusul de la stampile. Si gentile postasilor arata la fel, ca sa nu mai vorbesc despre cei care le poarta.

Echipamentele, inclusiv retelele de computere par din prima generatie aparuta pe pamant. Programele care leaga posta de diverse intitutii  ale statului, care percep chirii sau taxe, adesea nu functioneaza. Oamenii de la ghiseu te intampina cu o ridicare din umeri. N-au ce sa faca, s-au resemnat si nu mai vor sa lupte pentru drepturile lor, care sunt, pana la urma si drepturile noastre. De afara se aude pana departe stampila grea batand in pupitrul invechit, imprimanta cu ace care geme, dand sa cedeze in fiecare moment, tot mai multi oameni ies din oficii abatuti si nemultumiti de calitatea serviciilor, timpul de asteptare s-a marit in loc sa scada. Manipularea coletelor se face manual, toata formularistica se scrie de mana, ca pe vremea lui Nenea Iancu.

Posta Romana este o institutie depasita. Ea nu mai poate asigura in conditiile descrise mai sus serviciile pe care le ofera, uneori la preturi exagerate. Posta Roamana face parte din categoria institutiilor care trebuie reinventate de la zero. Nu stiu daca 3.650 de angajati concediati sunt cheia redresarii sau doar inceputul. Dupa ce acestia pleaca, ramane imprimanta cu ace, linoleumul ros de timp si zecile de minute in care rabdarea noastra este pusa la incercare. Multe din obiectele aflate in inventarul Postei Romane ar trebui scoase la licitatie ca antichitati. Chiar si posta insasi. CFR Marfa inca nu si-a incheiat procesul de privatizare si un alt bolovan atarna de picioarele actualului guvern. Sunt incercari care daca nu te distrug, te intaresc. Aceasta este insa varianta optimista.